Avertismentele analiştilor devin realitate: Schimburile comerciale dintre statele membre ale Uniunii Europene au scăzut pentru prima dată în aproape un deceniu. ”Pierderea de competitivitate a Europei este, în mare parte, autoindusă”
Schimburile comerciale dintre statele membre ale Uniunii Europene au scăzut pentru prima dată în aproape un deceniu, în afara perioadei pandemiei, arată datele Comisiei Europene, în pofida eforturilor de relansare a pieţei unice în faţa ameninţărilor economice venite din partea Chinei şi a Statelor Unite.
Ponderea comerţului dintre statele membre în PIB-ul UE a coborât de la 23,5% în 2023 la 22% în 2024, potrivit unui proiect al raportului anual privind piaţa unică al blocului comunitar, consultat de Financial Times.
Este primul declin de la un an la altul din 2016, dacă sunt excluse efectele lockdown-urilor din perioada Covid-19. În acelaşi timp, durata necesară pentru elaborarea şi aprobarea standardelor comune la nivelul UE pentru bunuri a crescut de la 3,2 ani în 2023 la patru ani în 2024.
Datele subliniază avertismentele lansate de lideri precum preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, potrivit cărora piaţa internă „a bătut pasul pe loc”, în pofida intensificării riscurilor, precum tarifele americane şi concurenţa tot mai puternică din partea Chinei.
„Piaţa Unică este cel mai valoros activ al nostru pentru a contracara presiunile externe şi este momentul să construim pe baza punctelor sale forte”, se arată în raport, care urmează să fie publicat mai târziu în această lună şi care ar putea suferi modificări.
Deşi s-au înregistrat progrese în anumite domenii, precum recunoaşterea la nivelul UE a calificărilor profesionale şi adoptarea tehnologiilor digitale, raportul notează o „deteriorare clară” în altele.
Cota Uniunii Europene din investiţiile străine directe a scăzut cu 22% în ultimii cinci ani, arată documentul.
Reglementările juridice naţionale „fragmentate” „continuă să facă dificilă şi costisitoare înfiinţarea şi operarea companiilor în întreaga UE, fără progrese până în prezent”, avertizează raportul.
„Pierderea de competitivitate a Europei este, în mare parte, autoindusă”, a declarat Francesca Stevens, secretar general al organizaţiei europene din industria ambalajelor, Europen. „Problema nu este doar reglementarea complexă şi împovărătoare, ci şi o falsă diviziune ideologică între competitivitate şi sustenabilitate, convingerea greşită că una poate exista fără cealaltă.”
Comisia Europeană nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Oficialii au sugerat că scăderea comerţului dintre statele membre ar putea fi atribuită fluctuaţiilor preţurilor la energie, în urma invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.
Grupul de lobby BusinessEurope a avertizat că firmele europene „găsesc din ce în ce mai atractiv să exporte pe pieţe din afara UE decât să facă comerţ în interiorul pieţei unice”.
O mai bună integrare a pieţei unice a devenit un pilon central al eforturilor Bruxelles-ului de a îmbunătăţi performanţa economiei UE, în contextul tarifelor americane şi al concurenţei din partea ţărilor asiatice, care subminează producătorii europeni, deja afectaţi de costuri structurale mai ridicate cu energia şi forţa de muncă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












