Avertisment de la meteorologi: Ce se va intampla cu Romania in urmatoarele ore

Postat la 18 noiembrie 2018 70 afişări

Duminica cresc puţin temperaturile însă tot rece o să fie, mai ales dimineaţa. Se adună norii în regiunile sud-vestice şi spre seară vor veni precipitaţii slabe mixte.

Avertisment de la meteorologi: Ce se va intampla cu Romania in urmatoarele ore

În restul ţării, cerul va fi parţial noros şi maximele termice se vor încadra între 2 şi 10 grade Celsius.

 

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, norii vor fi numeroşi şi vin precipitaţii mai ales spre seară şi pe timpul nopţii: vor predomina ninsorile în Bărăgan, iar în Dobrogea o să plouă. Vântul va creşte în intensitate în a doua parte a nopţii. Temperaturile cresc uşor faţă de ziua trecută.

 

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vor fi înnorări dar şi perioade cu soare. Treptat se adună norii şi mai ales noaptea sunt anunţate ninsori cam peste tot şi tot noaptea vântul prinde putere. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi 5-6 grade Celsius.

 

Vedem soarele şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Sunt slabe condiţii să fulguiască pe la munte însă la noapte o să ningă. Maximele termice, în creştere faţă de sâmbătă vor ajunge până la 6 grade Celsius.

 

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş se anunţă vreme frumoasă, cu foarte puţini nori. Temperaturile însă, vor continua să scadă. şi la amiază vor fi cel mult 6...7 grade Celsius.

 

Vreme bună va fi şi în vestul ţării. Norii apar pentru scurte momente şi la amiază, temperaturile urcă până la 10 grade Celsius. Peste noapte vin precipitaţii mixte iar în Munţii Banatului va ninge consistent.

 

În ţinuturile centrale, se anunţă înnorări dar zărim şi soarele pe parcursul zilei. Seara se înnorează, iar noaptea o să ningă. În zona de munte se va depune strat de zăpadă şi vântul va creşte în intensitate. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi cel mult 7 grade în vestul provinciei.

 

În sud-vest, cerul rămâne acoperit de nori; trecător apare lapoviţa sau e posibil să picure însă la noapte vin şi aici ninsori mai consistente. Maximele termice cresc uşor şi vor până la 6 grade Celsius.

 

În sudul ţării, cerul va fi parţial noros pe timpul zilei dar norii se adună treptat spre seară iar la noapte aşteptam ninsori consistente. Se încălzeşte puţin şi la amiază vor fi cel mult 5 grade Celsius, valori scăzute pentru luna noiembrie.

 

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti se încălzeşte uşor însă tot rece o să fie mai ales în orele dimineţii. Vor fi înnorări, apare şi soarele pe parcursul zilei seara iar vântul va sufla slab, scrie stirilieprotv.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alerta,
avertisment,
meteorologi,
romania,
crestere,
nori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.