Atelierele Pegas lansează noua colecţie de biciclete. După patru ani de la relansare, Pegas a ajuns la vânzări de 1 milion de euro - GALERIE FOTO

Autor: Florin Casota Postat la 25 martie 2016 993 afişări

Brandul de biciclete Pegas, un nume foarte cunoscut în perioada comunismului, relansat în iunie 2012, a vândut în 2015 aproximativ 3.000 de unităţi, ajungând astfel la afaceri de 1 milion de euro. Majoritatea bicicletelor se vând în România, Pieţele principale de export ale Pegas sunt Spania, Danemarca şi Polonia.

Ieri brandul a anunţat lansarea noi colecţii pentru 2016 şi speră să ajungă la vânzări de 5.000 de unităţi anul acesta, iar în următorii trei ani, Alteliere Pegas ţintesc o creştere de zere ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăţi anual şi o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

Planurile pentru o fabrică de biciclete în România sunt încă valabile, dar pentru a putea fi fezabilă construirea acesteia, Atelierele Pegas trebuie să vândă, cel puţin, 25.000 de unităţi pe an, potrivit lui Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas.

În cadrul conferinţei, Adrei Botescu, a prezentat primul fat-bike românesc, Pegas Cutezător, dar şi noile modele pentru oraş şi pentru copii.

Colecţia completă a Pegas: Strada 1 şi 2, MTB, Fatbike, Şoim, Clasic, Cutezător, Magistral, Practic, Drumeţ, Strada Mini, Pegas Mezin

Mai mult Pegas se uită spre noile tehnologii şi lucrează la un kit E-Bike şi apelează la realitatea virtuală pentru datul cu bicicleta în casă pe timp de iarnă. "Pegas se îndreaptă spre tehnologii noi. Pe lângă cele două proiecte de smart bike, E-bike şi hometraier VR kit, ne propune ca în viitor să printăm 3D bicicletele şi să ne ocupă de realitatea virtuală", spune Botescu.

Andrei Botescu are atât de multă încredere în printarea 3D încât a folosit banii luaţi din fonduri europene (aproximativ 100.000 de euro) şi i-a investit în printarea 3D. De care se folosesc pentru a schiţa şi a prototipa noi obiecte şi accesorii. Un exemplu în acest sens este un claxon care este dotat şi cu ultrasunete, care emite un sunet deranjat pentru câini.

Povestea tânărului care a făcut Pegas din Epoca de Aur să fie cea mai cool bicicletă. "Nu uita, eşti tânăr cât mai vrei să călătoreşti cu Pegas"

Urmărește Business Magazin

/actualitate/atelierele-pegas-lanseaza-noua-colectie-de-biciclete-dupa-patru-ani-de-la-relansare-pegas-a-ajuns-la-vanzari-de-1-milion-de-euro-galerie-foto-15149833
15149833
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.