Anunţul făcut de Billa: deschide încă două magazine în Bucureşti

Autor: Ioana Matei Postat la 16 octombrie 2013 442 afişări

Retailerul de comerţ modern Billa deschide joi două noi magazine în Bucureşti, ajungând la 78 de unităţi pe piaţa locală.

Anunţul făcut de Billa: deschide încă două magazine în Bucureşti

Cele două magazine vor fi deschise în două centre comerciale din Bucureşti, Cocor şi Promenada. „Ne bucurăm că putem fi prezenţi în două locaţii atât de importante şi ne dorim astfel să oferim serviciile şi ofertele noastre unui număr cât mai mare de clienţi.” a declarat Sorana Georgia, Director General Billa România.

Cele două magazine pun la dispoziţia clienţilor 17.000 de produse. Printre acestea se numără: legume, fructe, produse de panificaţie şi patiserie sau produse preparate,  produse din carne, alimente de bază sau băuturi,  articole cosmetice şi de menaj. 

Billa este prezentă pe piaţa din România din februarie 1999 când a deschis primul supermarket din Bucureşti. În prezent, Billa operează 71 de magazine în cele mai importante oraşe din România, având 3.500 de angajaţi. Comppania este parte a REWE Group, unul dintre cele mai importante grupuri din Europa care activează în retail şi turism. În prezent, 323.000 de angajaţi lucrează în cadrul REWE Group în 13 ţări europene, iar cele aproximativ 15.700 de magazine au generat o cifră de afaceri de peste 48 de miliarde de euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/anuntul-facut-de-billa-deschide-inca-doua-magazine-in-bucuresti-11524321
11524321
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.