LIVE: ZF REAL ESTATE by Storia.ro - Pariul pe turismul românesc

Agenţii cubanezi încarceraţi în SUA, consideraţi eroi ai antiimperialismului, primiţi de Raul Castro

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 18 decembrie 2014 88 afişări

Cei trei cubanezi condamnaţi pentru spionaj în 2001 în Statele Unite şi a căror eliberare a fost anunţată miercuri, în urma anunţării eliberării americanului Alan Gross de către comuniştii cubanezi, sunt sărbătoriţi în Cuba ca eroi ai "luptei antiteroriste".

Ei au fost primiţi la Havana de către preşedintele cubanez Raul Castro care, purtând uniforma de general, i-a îmbrăţişat călduros.

"Sunt mândru de voi, de rezistenţa de care aţi dat dovadă, de curajul şi exemplul pe care-l reprezentaţi pentru toţi", a declarat el în faţa camerelor de luat vederi.

Cei trei fac parte dintr-un grup de cinci agenţi arestaţi în septembrie 1998, printre alţi 14 suspecţi, condamnaţi trei ani mai târziu pentru spionaj de către un tribunal de la Miami, în Florida, un bastion al anticastrismului.

Ei au fost declaraţi vinovaţi că fac parte din "Reţeaua Viespea", un grup de spioni considerat cel mai important trimis vreodată în Statele Unite.

Gerardo Hernandez, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnat la două pedepse cu închisoarea pe viaţă. Potrivit justiţiei, el a jucat un rol în distrugerea a două avioane de mică dimensiune aparţinând unui grup anticastrist de către MIG-uri cubaneze, provocând moartea a patru piloţi, în 1996.

Ramon Labañino, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, iar Antonio Guerrero, în vârstă de 56 de ani, la 21 de ani şi zece luni de închisoare.

Eliberarea lor a fost anunţată miercuri de către un oficial american, în urma anunţării de către Cuba a eliberării americanului Alan Gross, un subcontractor al Departamentului de Stat condamnat în martie 2011 la 15 ani de închisoare pentru că a distribuit material ilegal de comunicare prin satelit.

Ceilalţi doi membri ai grupului de cinci agenţi sunt René Gonzalez, în vârstă de 58 de ani, şi Fernando Gonzalez, în vârstă de 51 de ani, care au fost condamnaţi la 17 ani de închisoare, dar ale căror pedepse au fost reduse ulterior.

Fernando Gonzalez a fost eliberat pe 27 februarie de la Centrul de Detenţie Safford, în Arizona, iar René Gonzalez a revenit în Cuba în 2013.

Autorităţile cubaneze au recunoscut că cei cinci erau agenţi ai serviciilor de informaţii, dar au respins acuzaţia de sppionaj şi au reclamat în mai multe rânduri eliberarea acestora.

Potrivit Havanei, ei s-au infiltrat în mediile anticastriste din Florida cu scopul de a preîntâmpina acţiuni teroriste împotriva Cubei.

Pe insula comunistă ei sunt consideraţi veritabili eroi ai Republicii. Numeroase afişe şi postere cu efigiile lor au fost postate pe ziduri în oraşe şi în administraţii, iar presa de stat îi sărbătoreşte ca pe nişte "combatanţi antiterorişti".

"Generale, suntem foarte emoţionaţi, am rămas fără cuvinte, dar cel care îmi vine este «mulţumesc»", i-a spus Gerardo Hernandez preşedintelui cubanez.

"Transmiteţi-i comandantului suprem (Fidel Castro) că suntem pregătiţi să continuăm să facem ceea ce este necesar", a dat asigurări Antonio Guerrero.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CUBA,
SPIONAJ,
SUA
/actualitate/agentii-cubanezi-incarcerati-in-sua-considerati-eroi-ai-antiimperialismului-primiti-de-raul-castro-13727952
13727952
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.