Poveştile din spatele cafenelelor de specialitate din Bucureşti. Unde vă puteţi bea cafeaua în Capitală?

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 21 ianuarie 2023 598 afişări

Business Magazin, Ziarul Financiar şi După Afaceri Premium au adunat 30 de poveşti din lumea cafenelelor de specialitate pe care le-au scris de-a lungul anului 2022. Ţineţi cont că acestea sunt numai câteva dintre numeroasele localuri în care vă puteţi bea cafeaua cu plăcere şi în 2023!

16. Loco Lounge & Coffee

Loco Lounge & Coffee a plecat de la o ieşire în oraş în patru, ocazie cu care cele două cupluri care gestionează astăzi localul din zona Victoriei din Bucureşti au ajuns să-şi împărtăşească dorinţa de a dezvolta un business în domeniul cafelei. Ideea de a face ceva împreună în acest sens le-a surâs şi acolo a pornit de fapt totul. „Echipa Loco suntem noi, Ioana Săpunaru şi Petra Dumitru, cu suport moral din partea soţilor noştri, Ştefan şi Robert. Ioana, cu un background în domeniul bancar de peste zece ani ţine finanţele businessului, iar Petra, cu experienţă în marketing şi pharma, se ocupă de promovare, social media şi HR.”

Localul lor, deschis în plină pandemie, şi-a găsit găzduirea undeva foarte aproape de Piaţa Victoriei, într-un spaţiu care a fost găsit întâmplător, în decembrie 2021, după circa o lună de căutări. Era ceva mai mare decât aveau în plan, ei căutând un spaţiu mic pentru o cafenea de specialitate, proprietarul era pe punctul de a semna cu altcineva, dar până la urmă s-a întâmplat ca, în doar câteva ore, să fie ei cei care să semneze contractul de închiriere.

17.  MABO

Bogdan Georgescu este vicecampion mondial la prăjit cafea şi avea deja în Bucureşti o cafenea MABO din zona Traian când a început să se gândească la deschiderea celei de-a doua cafenele sub acest nume. Noua cafenea MABO, deschisă în 2022, se află în zona Banu Manta, în apropierea gării Basarab. „Noul coffee shop împrumută din stilul cafenelelor asiatice, locul unde am participat şi am câştigat locul II la Campionatul Mondial de Prăjit Cafea în 2019. Am fost de câteva ori în cafenelele asiatice şi mi-a plăcut minimalismul decorului de acolo, o simplitate în design, pentru ca proprietarii să-şi canalizeze eforturile şi munca pe ceea ce contează cu adevărat, şi anume să le ofere clienţilor experienţa degustării de cafea. Conceptul la noi este unul simplist, mix de beton, cu lemn şi metal, linii drepte care să fie în contrast cu fluiditatea noastră din imaginea de brand”, spune Bogdan Georgescu.

Fost angajat în industria IT, Bogdan Georgescu a investit iniţial 50.000 de euro accesaţi prin programul StartUp Nation pentru a deschide prima cafenea MAB“, unde nu doar vinde, ci şi prăjeşte cafeaua adusă din Africa, America Centrală sau America de Sud. La suma iniţială s-a mai adăugat încă pe atât pentru dezvoltare. Acest prim spaţiu, unde se află şi prăjitoria, a rămas în continuare funcţional, în paralel cu viitoarea cafenea.

18. Mingle

Cafeaua şi obiectele vintage sunt cele două nuclee în jurul cărora gravitează Mingle, ideea de business care s-a născut în minţile a doi antreprenori, pe numele lor Nicoleta Lungu şi Cătălin Ciurezu. Dar ce este Mingle? Pe scurt, o cafenea ieşită din tipare din zona parcului Grădina Icoanei din Bucureşti. Pe lung, o poveste în care şi-au găsit locul o sumedenie de lucruri ce poartă amprenta timpului.

S-au uitat la un moment dat chiar în căminul lor, unde stătea – şi încă stă – la loc de seamă colecţia personală de lucruri vintage, care a făcut din casa lor un loc intim şi călduros. Este vorba despre o gamă largă de accesorii, decoraţiuni, lumânări, veselă, ceasuri, bibelouri, vaze, câte şi mai câte, care stau acum cu fală pe rafturile vitrinelor sprijinite de pereţii de la Mingle.

Astfel, Mingle reuneşte cafeaua, lucrurile vintage şi, odată cu ele, simţul frumosului. Pe lângă lucrurile pe care le-au plănuit pentru Mingle, localul a reuşit să „mixeze” şi o comunitate din oameni extrem de diferiţi, dar cărora le face plăcere să-şi savureze cafeaua în această clădire care poartă ea însăşi patina timpului.

19. Miss Ale Central Culture

Miss Ale, businessul fondat de Alexandra Găişteanu, este un concept care şi-a găsit întruparea în două localuri din Bucureşti, asemănătoare şi totuşi unice fiecare în felul său. Unul este o cafenea, un espresso bar, nu departe de Piaţa Unirii, celălalt – un conglomerat cu cafenea, bar, magazin de viniluri şi cinema în miniatură, totul – nu departe de Calea Moşilor. Mai întâi a fost Miss Ale cafeneaua. Ea a luat fiinţă în 2018, sub forma unei cafenele de specialitate din inima Bucureştiului, care îşi propusese să atragă o comunitate de oameni creativi în jurul său. Din apropierea hotelului Athénée Palace Hilton, de pe Calea Victoriei, s-a mutat pe Calea Şerban Vodă, unde funcţionează în prezent Miss Ale Espresso Bar.

Backgroundul Alexandrei este în domeniul relaţiilor internaţionale şi customer service, datorită jobului de cabin crew pe care l-a avut în cadrul companiei aeriene Etihad Airways din emiratul Abu Dhabi. Dar Alexandra nu este singură în proiectul Miss Ale, pentru că îl are alături pe Cătălin Alionte, cu experienţă în marketingul din industrii creative. Ei doi împart nu doar cafelele din fiecare dimineaţă, ci şi pasiunile pentru film, călătorii şi artă în general.

Miss Ale Central Culture, cel mai tânăr proiect dintre cele două, a apărut la capătul unei serii lungi de eforturi, pe care Alexandra o caracterizează prin mult timp, nervi şi o sumă cu şase cifre pe care au investit-o.

20. Mugshot

Ceea ce s-a vrut, la început, a fi o cafenea mică, de specialitate, a devenit, peste câţiva ani, unul dintre cele mai vibrante locuri din Bucureşti, în care aroma cafelei bune se îmbrăţişează cu muzica bine aleasă şi dau o atmosferă în care îţi doreşti să-ţi începi dimineaţa şi chiar să-ţi continui ziua. Mugshot este exact ceea ce promite numele, un shot de energie într-o cană de cafea, iar ca bonus – se află şi într-o zonă nobilă a Capitalei.

Este vorba despre un proiect pornit acum cinci ani, când trei buni prieteni s-au asociat, vrând să intre în industria ospitalităţii. Această cafenea de specialitate şi-a găsit locul într-o zonă cu istorie, pe strada Aurel Vlaicu, la numărul 20, la intersecţia cu Dumbrava Roşie, la parterul unui imobil care, nu mai departe de acum câţiva ani, se afla aproape în ruină. Până au ajuns aici însă, cei trei fondatori ai Mugshot au închiriat diverse spaţii în oraş şi au cumpărat chiar şi un container pe care voiau să-l transforme într-un coffee shop stradal.

„Apoi a venit pandemia şi ne-am luat o pauză de la proiect, el existând totuşi în mintea fiecăruia. Aşadar, în a doua jumătate a lui 2021, unul dintre asociaţi, arhitectul Omid Ghannadi, lucra la proiectarea spaţiului DJ Superstore (un magazin cu echipamente pentru DJ – n. red.). Aşa am găsit locul potrivit pentru Mugshot, la parterul acestui spaţiu de pe strada Aurel Vlaicu, 20”, spune Cristian, unul dintre asociaţi, de profesie inginer. Alex, cel de-al treilea asociat, este economist şi vine cu înţelegerea managementului unui business.

21. NINE Bar Coffee Shop

O semnificaţie ascunsă în spatele numelui, o dorinţă arzătoare de a bea o cafea bună în vremuri în care lacătele erau puse pe uşile tuturor localurilor şi un impuls de a nu lăsa pe nimeni să se simtă ousider în jurul lor i-au făcut pe Sever Bălan şi Cosmin Popescu să deschidă, în vara anului 2021, pentru prima dată uşile cafenelei NINE Bar Coffee Shop din zona Cotroceni din Bucureşti.

Sever şi Cosmin sunt doi prieteni care provin din medii diferite, Sever fiind absolvent de Psihologie la Universitatea din Bucureşti, iar Cosmin – absolvent de marketing la Academia de Studii Economice. Asta nu i-a împiedicat însă să găsească un numitor comun în cafeneaua NINE Bar, unul dintre cele două locuri în care pasiunile lor se contopesc, al doilea fiind fascinaţia pentru motociclete.

Când s-au hotărât să dezvolte businessul, s-au întrebat iniţial dacă e fezabil un asemenea proiect, ţinând cont că niciunul dintre ei nu avea experienţă de antreprenor sau de barista. Au urmat sfaturile unor barista experimentaţi însă, aşa că în asta a constat temelia pe care s-a clădit businessul mai departe.

„Cred că alegerea numelui a fost cel mai greu de bifat pas al proiectului. Am trecut prin mai multe procese, de la a discuta cu o firmă de marketing, la brainstorminguri interne. Ce a ajutat însă a fost să ne dăm un pas în spate şi să simplificăm lucrurile. Astfel, am ascuns o informaţie tehnică în nume şi aşa a luat naştere NINE BAR, 9 bari fiind presiunea ideală de extracţie a unui espresso”, spun cei doi antreprenori.

Pe la NINE Bar Coffee Shop trec rezidenţii cartierului de vile interbelice Cotroceni, mici antreprenori locali din zonă, studenţi la Facultatea de Medicină, dar şi iubitorii de bere artizanală, care găsesc acolo o selecţie de beri craft româneşti.

22. Nomonym

„Lumea nu se va opri din băut cafea niciodată.” Asta şi-au spus Andrei Szabo şi soţia lui, Aleka Sarah Vlădăreanu, în plină pandemie, când, totuşi, lumea părea să se fi oprit în loc. Nu s-au speriat ei de o pandemie însă, aşa că, în octombrie 2020, se deschidea, în zona Pieţei Iancului din Bucureşti, Nomonym Coffee Roastery.

„Este rezultatul experienţei de peste zece ani în domeniul cafelei de specialitate a lui Andrei Szabo, barista şi roaster de specialty coffee”, povesteşte astăzi Aleka, soţia lui.

Prăjitoria, care este totodată şi cafenea, este ceea ce s-ar numi un „pandemic baby”, spun cei doi fondatori. Aleka este specialist în social media şi content creator, iar Andrei vine cu o experienţă de peste un deceniu în lumea cafelei de specialitate, lucrând atât naţional, cât şi internaţional ca barista. El şi-a dus mai departe pasiunea experimentând şi învăţând să prăjească cafea.

„Am început să experimentez acasă şi mi s-a părut interesant pentru că aplicând tehnici diferite şi schimbând parametri, am observat că obţin rezultate gustative diferite. Apoi, în câţiva ani, am avut ocazia să lucrez în state şi să deschid primul specialty coffee shop & roastery din San Francisco. După ceva timp m-am întors acasă, în Bucureşti, pentru că mi-am dorit să ofer şi aici ce am învăţat în State.”

23. Origo Dorobanţi

Printre băutorii de cafea de specialitate, numele Origo nu trece niciodată neremarcat. Şi pentru că celebra cafenea din zona Izvor cucerise deja tot publicul avizat, fondatorul businessului, Mihai Panfil, a decis să mai facă un pas şi a mers cu un al doilea spaţiu, de data aceasta în Dorobanţi, tot în Bucureşti. Businessul a fost gândit, la bază, în 2013, ca un spaţiu-experienţă, iar shopul din Lipscani a fost amenajat ca o destinaţie pentru confort. La fel se întâmplă şi cu cel din Dorobanţi.

„Dacă în Lipscani9 am pornit conversaţiile despre cafeaua de specialitate, în Dorobanţi am vrut să avem primul spaţiu Origo în care zeci de pungi de cafea au rafturi dedicate. Aici, orice pasionat de cafea poate să se piardă în detalii până ajunge la cafeaua preferată, pe care să o ia acasă”, povesteşte Mihai Panfil, fondator şi managing partner la Origo.

Pentru meniul din Dorobanţi, echipa Origo a curatoriat ingrediente în funcţie de patru profiluri de gust: floral, fructat, citric şi exotic. La Origo Dorobanţi oaspeţii pot degusta patru cafele, patru vinuri, patru ceaiuri şi patru reţete de cocktailuri pe bază de cafea.

24. Papu

„Am construit totul în jurul unei poveşti de familie”, spune Daniela Gherase despre cafeneaua ei, Papu, din zona Teatrului Naţional din Bucureşti. Înainte de cafenea, Papu a fost, de fapt, bunicul ei, aromân, amator de călătorii şi de cafea, care a cutreierat lumea toată şi care şi-a lăsat amprenta asupra lumii şi prin acest loc în care vin adesea tot călătorii, pentru a împărtăşi experienţe.

„În anul 2019, am luat decizia de a renunţa la statutul de angajat şi de a deveni antreprenor. Pasionată de fotografie, de cafea de specialitate, de design de interior, am decis să deschid o cafenea micuţă, Papu, unde toate acestea să exprime ceea ce sunt şi mă reprezintă”, povesteşte Daniela.

Experienţa ei de dinainte de Papu s-a scris în domeniul economic, lucrând mulţi într-o companie în care era responsabilă de partea comercială. A păstrat de acolo plăcerea de a vorbi cu clienţii, pe care o „activează” zi de zi.

Pasionată de design interior şi având la activ şi câteva apartamente amenajate de ea, Daniela Gherase s-a implicat personal în crearea atmosferei de la Papu, având ca sprijin şi doi designeri de interior – Andreea Mureşan şi Gabriela Borlescu. Spaţiul de pe strada Batiştei este mic, însă tocmai asta îl face şi mai mult să trimită cu gândul la „acasă”.

25. Perfect Simplu

Prima dată, Andrei Clenciu a pornit espressorul pentru a face cafea mai mult decât ca un amator în 2015, ca efect al unei pasiuni nestăvilite pentru acest lichid făcător de minuni. Anii următori au fost doar timpul necesar pentru a dezvolta şi mai mult această iubire, care s-a transformat mai târziu într-un  business cu numele Perfect Simplu.

Mai întâi, a fost cafeneaua din zona Cişmigiului din Bucureşti, de pe strada Sfântul Constantin, la numărul 9, deschisă în mai 2021, pentru ca, în aprilie 2021, să-şi deschidă uşile al doilea spaţiu, în zona Timpuri Noi, pe Splaiul Unirii, la numărul 160.

Fiecare dintre cele două cafenele are propria identitate, însă ambele poartă amprenta stilului (perfect) simplu pe care tânărul antreprenor l-a ales ca semnătură. A încercat totodată să rămână şi în comuniune cu natura, fapt vizibil prin integrarea plantelor în amenajare.

Născut în judeţul lui Brâncuşi, Andrei pasionat de oameni şi de o experienţă completă a cafelei. A început să studieze şi să aprofundeze domeniul cafelei de specialitate în urmă cu şapte ani, iar pasiunea pentru cafea i-a adus titlul de Campion Comandante Cup în 2018, locul 3 în 2019 şi calificarea în semifinale la Austrian Aeropress în acelaşi an.

26. Ruby

Când doi prieteni greci se asociază cu o româncă şi îşi pun în minte să ducă savoarea mediteraneană mai departe de ţara lor natală, s-ar putea să iasă un business care să le lase gura apă celor pe care îi vizează. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu Ruby, un local tip cafenea deschis în urmă cu câteva luni, care integrează mai multe tentaţii pentru cei care îi trec pragul.

Ideea le-a aparţinut lui John Younis şi George Argentopoulos, doi greci care s-au mutat în România, iar Raluca Răsădean s-a bucurat să fie parte din poveste, asociindu-se în proiect. Toţi trei au experienţă în lumea corporate şi s-au mai implicat în trecut în alte proiecte antreprenoriale. George Argentopoulos este cel care a deţinut rolul de CEO al grupului de restaurante Sphera Franchise Group, cu KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în portofoliu, precum şi funcţia de director în cadrul dezvoltatorului imobiliar Băneasa Developments, care deţine mallul Băneasa Shopping City din Bucureşti. John Younis are şi el experienţă în cadrul proiectului Băneasa, fiind director general la Grand Cinema Băneasa timp de opt ani. Cât despre Raluca Răsădean, ea este fondatoare a unui business cu două saloane de înfrumuseţare, Rouge Nail Bar, având totodată experienţă în organizarea de evenimente şi în agenţii de branding şi marketing.

Ruby – Coffee, Nuts & Chocolate este un concept amplasat pe Calea Victoriei, chiar lângă iconicul hotel Radisson Blu. În magazin, se găsesc produse care pot fi consumate chiar acolo, la faţa locului, dar şi unele care pot fi luate la pachet. Din ofertă fac parte nucile proaspăt prăjite în cuptorul instalat la Ruby, dar şi o gamă de unturi din nuci, create de la zero, în acelaşi loc.

27. Simplu Coffee Shop

Florin Săftoiu nu avea decât pasiunea pentru cafea atunci când a făcut pasul către un business în acest domeniu, cumpărându-şi echipamentele necesare şi închiriind un spaţiu. Abia apoi a învăţat de la un profesionist să prepare cafeaua ca la carte, aşa că, în februarie 2021, a deschis pentru prima dată uşile cafenelei sale, Simplu Coffee Shop, din zona Pieţei Romane din Bucureşti.

„A început dintr-un hobby, eram şi încă sunt pasionat de cafea. Tot ce ştiam despre cafea era parte din experienţa consumatorului pasionat de această băutură, nu a unui barista. Am început cu o investiţie de aproximativ 20.000 de euro. Am avut o listă scurtă în ceea ce priveşte spaţiile, dar acesta în care suntem a fost câştigător”, a povestit Florin Săftoiu.

După experienţa de până acum în lumea cafelei, Florin Săftoiu spune că cel mai important lucru a fost să înveţe să facă un espresso, apoi crema de lapte, apoi să le combine. După ce va schimba strategia şi modelul de business, Florin Săftoiu speră să extindă brandul pe care l-a pus pe piaţă şi să ajungă la cel puţin trei cafenele în Bucureşti, cu tot cu cea pe care o are deja, amplasată pe strada Mendeleev.

În prezent, clienţii de la Simplu Coffee Shop sunt oameni care au drum prin zonă, cei care locuiesc acolo, dar şi prietenii care au format o comunitate în jurul cafenelei de dimensiuni restrânse. Toate paharele în care se vinde cafeaua la pachet sunt din materiale prietenoase cu mediul, iar zaţul cafelei este colectat şi folosit în agricultură, pentru un lan de lavandă.

28. UrBarn

Aniela Nica, o antreprenoare din Bucureşti, absolventă de Psihologie, a deschis iniţial cafeneaua UrBarn în apropierea Pieţei Romane, conceptul urmărind reproducerea peisajului de la ţară, dar într-o manieră metropolitană. În prezent, cafeneaua se află pe strada Polonă, tot în zona Pieţei Romane. Cafeaua de specialitate este elementul central al meniului, la care se adaugă şi câteva deserturi – precum chec şi biscuiţi de casă, compot sau dulceaţă, dar şi ceaiuri, cacao cu lapte şi vinuri.

29. Vanagon

În 2019, Lucian Iovu şi Claudiu Florescu îşi cumpărau o dubiţă Volkswagen din 1989 şi începeau recondiţionarea ei pentru a o transforma în cafenea mobilă, rădăcina acestei idei constând de fapt în două pasiuni comune ale celor doi – cafeaua şi automobilele.

„Visam că vom merge la evenimente şi festivaluri în weekend şi că vom prepara cafea de specialitate pentru cei care doresc un boost de energie. Amândoi aveam joburi full-time în acel timp, aşa că lucram la planul nostru când aveam timp”, povestesc Lucian şi Claudiu, fondatorii Vanagon Cafe din Bucureşti.

A venit însă 2020 şi a adus pandemia, aşa că s-a terminat cu cafeneaua mobilă, iar cei doi tineri, de 32 şi 33 de ani, au testat o locaţie fixă pentru câteva luni, unde şi-au instalat coffee trackul. Când a venit iarna, şi-au dat seama însă că e complicat să vinzi cafea într-o cafenea mobilă, aşa că au trecut la planul B – o cafenea fizică. Au căutat un spaţiu în zona în care se instalaseră deja cu cafeneaua mobilă, astfel încât să rămână aproape de clienţii fideli pe care şi-i făcuseră deja.

Până în 2020, Lucian a lucrat în producţie video, iar în timpul lockdownului din 2020 a decis să se reorienteze către un alt domeniu. A hotărât aşadar că prepararea cafelei este următoarea lui provocare, iar acum este full-time implicat în Vanagon Cafe. Claudiu, la rândul său, este consultant de business şi om de marketing. Cei doi s-au întâlnit în Universitatea Alternativă, un program alternativ de învăţare.

30. We Cafe

Mergând la pas dinspre Universitate către Cişmigiu, pe bulevardul care caută să aducă armonie între afaceri noi, vibrante, şi clădiri care se chircesc sub povara timpului, traversând Cişmigiul pestriţ şi străbătând străduţele din spatele lui, ajungi, fără prea mare bătaie de cap, la We Café. Poarta grădinii te invită deschisă să intri, la fel şi muzica în surdină, iar odată ajuns înăuntru, tresaltă în faţa ochilor o amenajare pe care n-ai cum s-o ghiceşti până atunci.

„We Café (Cişmigiu) este un business de familie, născut pe strada copilăriei şi adolescenţei mele, la intersecţia străzilor Spiru Haret cu General H. M. Berthelot din Bucureşti. Este aproape o traiectorie iniţiatică, unde toate etapele unei vieţi se leagă, cresc şi se întorc la origini, la simplitatea şi bucuria de a oferi o cafea, de a asculta un om care îţi trece pragul, de a oferi propria variantă de axis mundi”, îşi explică demersul Adrian Lungu, proprietarul cafenelei.

Ceea ce a fost cândva doar o idee s-a transformat aşadar într-o cafenea-bistro, situată în zona antebelică şi interbelică dimprejurul Cişmigiului, într-una dintre casele specifice zonei, pline de istorie şi poveşti.

„Cariera mea se împarte între anii petrecuţi în domeniul construcţiilor, întâi ca ucenic în anii ’90 şi apoi ca antreprenor, din 2000, cu echipe complexe şi proiecte pe măsură. Partea a doua (din dezvoltarea mea – n. red.): iubitor de cafea din 2013 până în prezent. Cea de-a doua etapă este cea care mi-a adus cele mai multe satisfacţii personale. Lucrul cu oamenii este provocator în general, însă în domeniul actual, vine cu mult mai multe recompense, iar aici nu vorbesc de cele materiale.”

Citiţi prima parte a articolului ce include lista cafenelelor din Bucureşti pe site-ul bmag.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
OUT-IN-TOWN,
cafenea,
cafenele,
business,
bar

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.