La Stampa explică cum mediul academic şi comunitatea de experţi pot contribui la diminuarea acestui pericol prin modele de evaluare, analize aprofundate şi prin menţinerea unui dialog tehnic, complementar diplomaţiei oficiale.

Fizicianul Luciano Maiani arată că, de zeci de ani, specialiştii şi diverse organizaţii internaţionale transformă semnale complexe în indicatori măsurabili, utili pentru evaluarea riscurilor nucleare. Un exemplu binecunoscut este „Ceasul Apocalipsei” al Bulletin of the Atomic Scientists. Acesta ilustrează reducerea drastică a marjei de siguranţă: de la 17 minute distanţă de „miezul nopţii” imediat după încheierea Războiului Rece, astăzi indicatorul se află la mai puţin de un minut. Această valoare nu semnifică neapărat un atac iminent, ci reflectă deteriorarea stabilităţii strategice şi slăbirea dialogului dintre state.

Nivelul pericolului nuclear nu depinde doar de mărimea arsenalului, ci şi de modul în care sunt interpretate semnalele, precum şi de potenţiale greşeli umane. Un caz notoriu este cel din 1983, când un submarin sovietic a evitat lansarea rachetelor după identificarea unui fals avertisment. Decizia comandantului de a nu reacţiona a prevenit o posibilă criză de proporţii majore.

Astfel de situaţii demonstrează că echilibrul nuclear rămâne vulnerabil, indiferent de avansul tehnologic sau de intenţiile politice, mai scrie La Stampa.

Progresele tehnologice, inclusiv utilizarea inteligenţei artificiale, pot sprijini analiza datelor şi accelera anumite procese. Totuşi, nu pot modifica natura politică a ameninţării nucleare. Alegerea între intensificarea cursei înarmărilor sau reluarea dialogului pentru dezarmare rămâne o decizie la nivel guvernamental. Maiani subliniază că ştiinţa furnizează instrumente de evaluare, dar nu stabileşte strategiile; responsabilitatea finală aparţine factorilor politici.

Instituţiile academice şi organizaţiile de cercetare au capacitatea de a păstra canale deschise de comunicare chiar şi în perioade de tensiune. Ele chiar pot oferi guvernelor analize obiective şi recomandări informate. Experienţa Războiului Rece arată că implicarea oamenilor de ştiinţă a facilitat cooperarea şi a prevenit situaţii de escaladare nedorită, completând eforturile diplomaţiei clasice.

Într-un context internaţional tot mai tensionat, riscul nuclear nu mai este doar o ipoteză teoretică, ci un pericol concret. Reducerea acestuia necesită dialog constant, colaborare între state şi evaluări ştiinţifice riguroase. Prin monitorizarea armamentelor şi menţinerea comunicării, comunitatea ştiinţifică joacă un rol crucial în promovarea securităţii globale.