Ministerul Finanţelor a împrumutat 580 mil. lei de la bănci printr-o licitaţie de obligaţiuni scadente în 2031. Dobânda: 6,59%/an

Autor: Cristina Bellu Postat la 11 aprilie 2024 23 afişări

Ministerul Finanţelor a împrumutat 580 mil. lei de la bănci printr-o licitaţie de obligaţiuni scadente în 2031. Dobânda: 6,59%/an

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi 580 mil. lei de la bănci, prin titluri de stat de tipul obligaţiuni de stat benchmark, peste valoarea programată de 400 mil. lei, scadente în aprilie 2031, cu o dobândă de 6,59% pe an. 

La licitaţie au participat 6 dealeri primari, adică cei care au cumpărat obligaţiunile, trimiţând oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice. 

Valoarea totală a cererii a fost de 719 mil. lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 610 mil. lei, în timp ce ofertele necompetitive au fost de 109 mil. lei. 

Din suma totală adjudecată, de 580 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 480 mil. lei, în timp ce ofertele necompetitive s-au ridicat la 100 mil. lei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.