Lidl anunta primele zece magazine construite de la zero. Sapte noi orase apar pe harta nemtilor

Postat la 02 august 2011 23 afişări

Grupul german Lidl, care de la sfarsitul lunii iunie a intrat oficial pe piata locala de retail prin rebranduirea celor 107 magazine Plus cumparate anul trecut, pregateste si primele deschideri ale unor unitati construite "de la zero" si a inceput astfel sa inregistreze puncte de lucru pentru 10 noi magazine care ar urma sa fie inaugurate cel tarziu in luna septembrie.

Reteaua Plus avea o acoperire semnificativa, in 38 de judete din tara, dar orase importante, precum Constanta sau Zalau, resedinte de judet, nu erau bifate. Lidl va veni cu magazine si in aceste localitati, precum si in Campulung Muscel, Turda, Scheia (Suceava), Moinesti si Dragasani, de asemenea localitati noi pentru compania germana. Pe de alta parte, Lidl va deschide magazine si in Slatina si Ramnicu-Valcea, unde exista deja cate o unitate din "era Plus", in timp ce in Bucuresti va fi deschis cel de-al saselea magazin in cartierul Titan, pe bulevardul Liviu Rebreanu, potrivit unei decizii a companiei de la jumatatea lunii iulie, publicata in Monitorul Oficial. Reprezentantii Lidl nu au oferit detalii suplimentare legate de noile magazine pana la inchiderea editiei.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comert,
lidl,
plus,
magazine,
rebranding,
planuri,
magazine
/actualitate/afaceri/lidl-anunta-primele-zece-magazine-construite-de-la-zero-sapte-noi-orase-apar-pe-harta-nemtilor-8557506
8557506
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.