Kazahii raman majoritari la Rompetrol. Statul, cu o gaura de 500 mil. dolari in venituri

Postat la 26 august 2010 64 afişări

Statul nu va incasa mai mult de 100 milioane de dolari anul acesta de la Rompetrol in contul datoriei istorice de peste 600 milioane de dolari. Suma este de peste trei ori mai mica decat cea bugetata prin rectificarea facuta recent de Guvern.

Relatia dintre Ministerul de Finante si grupul Rompetrol, detinut de compania KazMunaiGaz din Kazahstan, care datoreaza statului roman circa 600 milioane de dolari (aproximativ 2,4 miliarde de lei) in contul datoriilor istorice ale rafinariei Petromidia, a ajuns intr-un impas care s-a mutat la tribunal. Statul a pierdut deja primul proces impotriva Rompetrol, care este reprezentat in instanta de patru dintre cele mai mari case de avocatura din Romania.

Oficialii Rompetrol spun ca discutiile cu statul roman raman deschise, pentru ca o decizie finala nu s-a luat inca. "Ambele parti vor beneficia daca solutionam corect. Contribuim cu o multime de taxe la stat si cu o multime de produse, producem o treime din tot ceea ce consuma Romania", a spus directorul financiar al KazMunaiGaz, Dmitri Grigoriev.El a vorbit chiar de inchiderea rafinariei Petromidia, tinand cont de argumentele economice: "Daca nu ar fi functionat aceasta rafinarie, am fi economisit 50 milioane dolari".

Cititi mai multe pe www.gandul.info.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
KazMunaiGaz,
Rompetrol,
venituri,
actiuni
/actualitate/afaceri/kazahii-raman-majoritari-la-rompetrol-statul-cu-o-gaura-de-500-mil-dolari-in-venituri-7042277
7042277
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.