IT Genetics, cea mai nouă companie de la Bursa de Valori, şi-a adâncit pierderile la 400.000 lei în primele trei luni din an. Veniturile, aproape neschimbate, la 22 mil. lei

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 22 mai 2026 12 afişări

IT Genetics, cea mai nouă companie de la Bursa de Valori, şi-a adâncit pierderile la 400.000 lei în primele trei luni din an. Veniturile, aproape neschimbate, la 22 mil. lei

Compania de tehnologie IT Genetics (ITG), listată recent pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a încheiat primul trimestru din 2026 cu o pierdere netă consolidată de 406.000 de lei, faţă de o pierdere de 156.000 de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului publicat vineri la BVB.

Veniturile din exploatare au rămas aproape plate, coborând cu 1%, la 22,4 milioane de lei, în timp ce cheltuielile totale din exploatare s-au menţinut la 22,8 milioane de lei, presate în principal de creşterea cu 31% a cheltuielilor cu personalul, la 3,5 milioane de lei, pe fondul extinderii echipei şi al expansiunii internaţionale.

„Primul trimestru al anului 2026 s-a desfăşurat într-un context economic dificil, caracterizat printr-o încetinire a consumului, presiuni asupra mediului industrial şi un climat general de prudenţă investiţională. Evoluţiile macroeconomice şi statisticile publicate de Institutul Naţional de Statistică au confirmat impactul negativ resimţit în mai multe sectoare relevante pentru activitatea Grupului, în special Producţie, Retail şi HoReCa”, spune compania.

Reprezentanţii IT Genetics mai notează în raport că presiunile inflaţioniste, creşterea costurilor cu energia şi instabilitatea politică au temperat ritmul deciziilor de investiţii şi consum.

„Este important de avut în vedere faptul că modelul nostru de business are, în mod natural, o anumită sezonalitate, iar unele trimestre pot avea un nivel de activitate mai ridicat decât altele”, mai reiese din document.

EBITDA a coborât la 55.000 de lei în T1/2026, de la 238.000 de lei în perioada similară a anului trecut, presiunile asupra marjelor operaţionale cântărind cel mai greu în această evoluţie, „într-un trimestru caracterizat de investiţii continue în dezvoltarea grupului şi de un nivel mai redus al activităţii în anumite verticale tradiţionale”.

Acţiunile ITG au debutat pe segmentul AeRO în data de 20 mai, după ce a atras de la investitori 5,2 milioane de lei printr-un plasament privat încheiat la finele anului trecut.

Fondurile sunt direcţionate spre extinderea internaţională, dezvoltarea diviziei de automatizări industriale şi robotică, cât şi spre lansarea platformei de e-commerce ITG Store pe pieţele din Franţa şi Germania.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. eCommerce sub presiune. Trei fronturi care obligă comercianţii români să se reinventeze simultan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.