Afaceri si pierderi mai mari pentru Petromidia

Postat la 12 februarie 2009 55 afişări

Principala rafinarie a grupului Rompetrol, Petromidia, a raportat pentru 2008 o cifra de afaceri cu 42% mai mare decat in 2007, dar si pierderi mai mari cu 56%. Afacerile grupului Rompetrol au atins 7,5 miliarde dolari anul trecut.

Pierderile Rompetrol Rafinare au crescut anul trecut cu 56%, la 490,6 milioane lei (133,2 milioane euro), faţă de rezultatul negativ din 2007, de 314,3 milioane lei, arata datele transmise de Rompetrol. Conform comunicatului companiei, segmentul de rafinare a procesat cu 18% mai multa materie prima decat in 2007, beneficiind in acest sens si de extinderea cu 350% a capacităţii de tranzit a produselor finite prin portul Midia.

Cifra de afaceri a segmentului de rafinare din Grupul Rompetrol (care include Rompetrol Rafinare S.A. şi subsidiarele Rompetrol Petrochemicals S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L. şi Rompetrol Logistics S.R.L., împreună cu subsidiarele Rompetrol Gas S.R.L. şi Eurojet S.A.).a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri consolidată de 4,68 miliarde USD, în creştere cu 42% faţă de nivelul consemnat în 2007. În acelaşi timp, profitul operaţional (EBITDA) al companiei şi al subsidiarelor sale s-a ridicat la aproximativ 36 milioane USD.

"Rezultatele financiare au fost puternic influenţate de o serie de factori externi, independenţi de activitatea rafinăriei. Printre aceştia se numără evoluţia record a ţiţeiului (în creştere cu 35% faţă de media anului 2007), care a determinat o majorare a capitalului de lucru şi a finanţărilor aferente, diferenţele de curs valutar pe fondul deprecierii monedei naţionale (14% pentru RON/USD şi 10% pentru RON/EURO), precum şi influenţele crizei financiare internaţionale", se mai arata in comunicatul companiei. În luna decembrie 2008, Rompetrol Rafinare a început producţia/livrarea de benzină Euro 5, în urma unor investiţii totale aferente gamei de carburanţi Euro 5 de peste 40 milioane USD.

La finele anului compania a încheiat şi lucrările de extindere cu 350% a capacităţiii de tranzit a produselor finite prin portul Midia, o investiţie de peste 27 milioane USD. În aceeaşi perioadă, Grupul Rompetrol a finalizat construcţia unui terminal marin în largul Mării Negre, care va asigura reducerea distanţei de aprovizionare cu ţiţei a rafinăriei cu aproximativ 33 de kilometri faţă de traseul prin portul Constanţa şi va permite realizarea unor reduceri importante de cost, de cel puţin 4-5 USD/tonă.

Producţia de carburanţi aferentă segmentului de rafinare s-a majorat anul trecut cu 10% faţă de nivelul înregistrat în 2007, până la un nivel de peste 3,05 milioane tone. Cifra de afaceri realizată de segmentul de distribuţie (Rom Oil, Rompetrol Downstream şi Rompetrol Logistics) în 2008 s-a ridicat la 2,5 miliarde USD, în creştere cu 37% faţă de indicatorul din 2007, arata comunicatul Rompetrol. În acelaşi timp, vânzările de carburanţi s-au majorat cu aproximativ 9%, pe fondul extinderii reţelei de distribuţie şi a creşterii vânzărilor prin staţiile proprii şi Partener Rompetrol.

La sfârşitul anului 2008, Rompetrol Downstream opera peste 450 de staţii de distribuţie carburanţi (staţii proprii, Partener Rompetrol, staţii Expres) şi 189 de baze interne cu o capacitate de 9 şi 20 metri cubi. Rompetrol Petrochemicals, divizia de petrochimie a Grupului Rompetrol, a înregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 360 milioane USD, cu 36% mai mult decât în 2007. "Deşi compania a consemnat o creştere cu 26% a vânzărilor de produse petrochimice (234.000 tone), profitul operaţional (EBITDA) a fost influenţat direct atât de condiţiile de piaţă nefavorabile, cât şi de costurile de producţie ridicate", spun oficialii Rompetrol.

Rezultatele Petrochemicals au fost influentate si de faptul ca Rompetrol a redus în decembrie 2008 – ianuarie 2009 cu aproximativ 55% producţia de polimeri prin oprirea instalaţiilor, în vederea reechilibrării producţiei în acord cu cererea dar şi pentru evitarea creşterii stocurilor. Din luna februarie 2009, Rompetrol a repornit instalaţia de LDPE şi a rechemat aproximativ 40% din personalul trimis în şomaj tehnic.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Petromidia,
pierderi,
petrol,
Rompetrol,
rafinarie
/actualitate/afaceri/afaceri-si-pierderi-mai-mari-pentru-petromidia-3905192
3905192
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.