Glasbau Hahn ar putea fi cu usurinta confundat cu unul dintre service-urile sau magazinele de instalatii care predomina intr-un fost cartier industrial aflat la cativa kilometri de cartierul financiar al Frankfurtului.

Producatorul de sticla - o afacere de familie, cu 140 de angajati, fara a-l socoti pe nepotul Hahn care conduce operatiunile, este insa un exemplu perfect de companie mica si foarte bine orientata, din categoria celor care ar putea propulsa Germania din nou pe orbita cresterii economice.

Paradoxul este ca tocmai asemenea companii fac viata dificila pentru partenerii Germaniei din Uniunea Europeana. Glasbau Hahn este o companie multinationala in miniatura, care face peste 60% din cifra de afaceri in exteriorul tarii si care domina ingusta, dar foarte profitabila sa nisa: piata globala de cutii de sticla pentru exponatele din muzee. Chiar mumia faraonului Tutankhamon se afla intr-o vitrina cu climat controlat facuta in atelierul Glasbau Hahn, aflat langa un depou si peste drum de un showroom Fiat.

Pe masura ce Glasbau Hahn si mii de alti mici exportatori germani isi revin dintr-un 2009 dramatic, ei dau Uniunii Europene acel atat de necesar impuls de crestere. Din nefericire, o parte a succesului lor se realizeaza in dauna unor tari ca Grecia, Spania si Portugalia.

Aceste asa-numite tari de la periferia UE au ajuns la datorii masive in parte pentru ca au cumparat mult prea multe Mercedesuri si alte bunuri fabricate in Germania si in alte parti, fara a mai produce destule bunuri de export in compensatie.

De fapt, marfurile din Grecia, Spania si Portugalia erau adesea necompetitive pentru ca in ultimul deceniu aceste state au lasat salariile sa creasca mai repede decat productivitatea si au devenit prea scumpe.

In acelasi timp, Germania - o natiune de economi - a exportat mai mult decat a consumat, profitand de pe urma vecinilor cu mana larga, dar neraspunzand prin achizitia unei cantitati comparabile de marfuri de import.