Vrem, nu vrem, vom fi conduşi de algoritmi, mai repede decât credem

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 19 ianuarie 2026 22 afişări

Vrem, nu vrem, vom fi conduşi de algoritmi, mai repede decât credem

Pentru companii, pentru cei care trebuie să ia decizii într-un mod subiectiv, folosirea algoritmilor pentru a lua decizii în organigramă, pentru a angaja şi a da afară, va ajunge principalul instrument de conducere.

 

Toate companiile, toţi acţionarii, toţi patronii, toţi directorii vor să lucreze cu cât mai puţini angajaţi şi cu cât mai multe maşini, echipamente, aplicaţii, chat-boţi etc., care nu au suflet, care muncesc mai mult, mai repede, plus că costă mai puţin odată ce intervine amortizarea. În termeni de business, se cheamă productivitate, inovaţie, progres. Este un dat al businessului. Lumea de astăzi, în care inteligenţa artificială câştigă teren, în care aplicaţiile şi soluţiile de automatizare conduc obiectiv un business, este o lume ideală pentru companii, pentru acţionari, pentru directori, pentru cei care câştigă mai mult din acel business decât un angajat. Revoluţia industrială, globalizarea şi acum revoluţia AI au condus şi conduc lumea. Într-un articol din Business Magazin de la finalul anului trecut – Şefii algoritmici sunt aici, sunt în plină ascensiune, dar sunt buni până la un punct. Responsabilitatea nu poate fi automatizată – se vorbeşte despre faptul că algoritmii urcă din ce în ce mai repede pe scara ierarhică, iar jobul angajaţilor începe să devină din ce în ce mai mult dependent de ceea ce spune algoritmul.

Algoritmul îţi programează turele, îţi evaluează performanţa, te angajează sau te dă afară, începe să facă, într-un mod obiectiv, pe baza unor parametri stabiliţi iniţial, ceea ce un şef, un manager, făcea în mod subiectiv înainte. Bineînţeles că acum nu toate poziţiile sunt înlocuite de AI, nu toate businessurile sunt conduse de AI. Dar cei care deţin companiile, acţionarii, vor presa continuu pentru a găsi soluţii de înlocuire a angajaţilor cu toate formele de AI. Chiar şi şefii vor fi înlocuiţi de AI. Când se confruntă cu o situaţie în care eşti nevoit să vorbeşti cu un robot/chatbot, când răspunsul este dat impersonal de un chatbot, când ştii că vorbeşti cu Laura, Ana, Alina – aşa cum sunt denumiţi chatboţii – te enervezi. Ai vrea un răspuns uman, pe care însă începi să-l primeşti din ce în ce mai rar. Dar, până la urmă, este o chestiune de obişnuinţă, pentru că discuţia nu este legată de chatbot, ci de produsul pe care îl deserveşte şi de serviciul pe care îl asigură. Când Revolut a intrat pe piaţa românească, niciun bancher clasic, uman, nu paria pe acest serviciu, susţinând că nu ştii cu cine vorbeşti, că vorbeşti cu cineva de la Londra sau cu cineva din Estonia, robot, pentru o problemă din România, că nu ştii unde sunt banii, că nu sunt în România, ci într-o altă ţară, fără jurisdicţie românească. Dar, până la urmă, se uita faptul că Revolut rezolva o problemă a clienţilor, respectiv plăţi şi transferuri mult mai rapide şi la un cost mult mai mic. Service-ul era doar la final. Revolut a câştigat teren, cel puţin în România, pentru că rezolva o problemă bancară şi pentru că era un serviciu care funcţiona simplu, fără să fie nevoie de o interacţiune bancară clasică, adică nu trebuia să te duci într-o sucursală să vezi despre ce este vorba. Noile generaţii preferă mai mult interacţiunea prin aplicaţii şi inteligenţă artificială decât interacţiunea umană. Noile generaţii preferă interacţiunea şi serviciile prin intermediul platformelor sociale, mai degrabă decât faţă în faţă. Vrem. nu vrem, algoritmii încep să ne conducă: algoritmii ne scot în faţă ştirile pe care să le citim, algoritmii caută pentru noi cele mai bune oferte, algoritmii ne scot în faţă servicii de care am avea nevoie. Algoritmii au ajuns să caute şi să scoată în faţă inclusiv „sufletul pereche”. Acum, algoritmii sunt construiţi şi programaţi de oameni, până când algoritmii ajung să construiască şi să programeze alţi algoritmi. Pentru companii, pentru cei care trebuie să ia decizii într-un mod subiectiv, folosirea algoritmilor pentru a lua decizii în organigramă, pentru a angaja şi a da afară, va ajunge principalul instrument de conducere. Aşa cum, la Uber sau la Bolt, comenzile sunt preluate şi apoi distribuite de algoritmi curierilor, pe baza unor parametri, aşa se vor conduce, în viitor, companiile. Exact cum, acum câţiva ani, era titlul unui articol din Financial Times: When your boss is an algorithm.    

(cristian.hostiuc@zf.ro)

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.