Anunţul recent al OMV Petrom privind livrarea modulelor electrolizorului de 20 MW la rafinăria Petrobrazi, în cadrul unui program de investiţii de 750 milioane EUR destinat producţiei de SAF (Sustainable Aviation Fuel) şi HVO (Hydrotreated Vegetable Oil), ridică o întrebare tehnică şi de politică publică pe care consider că este necesar să o formulez explicit: în ce categorie se încadrează regulamentar aceste produse?

Întrebarea nu este academică. România urmează să lanseze un program de finanţare de până la 500 milioane EUR din Fondul de Modernizare, dedicat — conform obiectivului declarat — producţiei de biocombustibili avansaţi. Clasificarea corectă a tehnologiilor eligibile determină cine primeşte aceşti bani şi ce reducere reală de emisii GHG generează fiecare euro de finanţare publică.

1. Ce spune Directiva RED III despre clasificarea biocombustibililor

Directiva (UE) 2018/2001, amendată prin Directiva 2023/2413 (RED III), defineşte biocombustibilii avansaţi exclusiv prin natura materiei prime (feedstock), nu prin tehnologia de procesare. Criteriul legal este simplu şi neechivoc: materia primă trebuie să fie listată în Anexa IX, Partea A a directivei.

Uleiul de rapiţă, uleiul de floarea-soarelui şi alte uleiuri vegetale virgine nu figurează în Anexa IX Partea A. Prin urmare, HVO produs din aceste uleiuri nu este, din punct de vedere juridic, un biocombustibil avansat — indiferent de tehnologia de hidrotreatare utilizată sau de performanţa GHG, care o fi aceea, declarată oficial.

Uleiurile uzate (UCO — Used Cooking Oil) se regăsesc în Anexa IX Partea B, nu Partea A, ceea ce le plasează într-o categorie intermediară, cu dublu-numărare limitată şi fără eligibilitate pentru sub-ţintele de biocombustibili avansaţi din ReFuelEU Aviation. Uleiurile uzate (UCO – Used Cooking Oil) sunt în Anexa IX Partea A, deci potenţial avansat, dar sunt resursa cea mai supra-solicitată din Europa (frauda cu UCO din China este deja un scandal instituţional la nivel UE, cu investigaţii OLAF active).

Această distincţie este relevantă şi din perspectiva declaraţiei publice a OMV Petrom, care afirmă că produsele SAF/HVO de la Petrobrazi „pot reduce emisiile de CO₂ cu cel puţin 65% pe întreg ciclul de viaţă”. Pragul de 65% reprezintă minimul obligatoriu RED III pentru instalaţiile noi, şi nu este o performanţă remarcabilă. Calea AtJ (Alcohol-to-Jet) din biomasă lignocelulozică din Anexa IX-A atinge în mod tipic 77-85% reducere GHG, cu potenţial de profil carbon-negativ la nivel de sistem.

2. Problema de eligibilitate în schema de finanţare naţională

Programul de finanţare al Ministerului Energiei din Fondul de Modernizare, lansat în consultare publică, a propus iniţial o structură în care Axa 2 condiţiona accesul la finanţare de producerea simultană a SAF (20.000 t/an) şi HVO (90.000 t/an). Această cuplare creează cel puţin trei probleme de fond:

În primul rând, discriminare tehnologică: un investitor specializat exclusiv în SAF avansat (calea AtJ sau Fischer-Tropsch din biomasă Anexa IX-A) este exclus structural, deoarece nu produce şi nu are justificare economică să producă HVO.

În al doilea rând, ajutor de stat pentru investiţii deja realizate: facilităţile de producţie HVO din uleiuri vegetale sunt deja existente sau în construcţie avansată în România. Ghidurile privind ajutoarele de stat (EEAG 2022, C/2022/481) cer ca sprijinul public să fie necesar şi să determine o schimbare reală de comportament investiţional. Finanţarea unui activ deja construit ridică întrebări serioase de compatibilitate cu normele de ajutor de stat.

În al treilea rând, deturnarea obiectului programului: un program european dedicat biocombustibililor avansaţi, astfel cum aceştia sunt definiţi în RED III Anexa IX Partea A, nu poate finanţa în mod legitim HVO din uleiuri vegetale fără să contravină propriei definiţii şi fără riscul unei contestaţii la Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene.

3. Ce ar trebui să finanţeze programul

Obiectivul declarat al programului — creşterea producţiei naţionale de biocombustibili avansaţi pentru aviaţie şi transport — este legitim şi aliniat cu ţintele ReFuelEU Aviation (2% SAF în 2025, progresiv până la 70% în 2050). Pentru a servi acest obiectiv, schema de finanţare ar trebui să respecte câteva principii de bază:

Criteriul de eligibilitate să fie exclusiv performanţa de mediu (reducere GHG ≥ 65% conform RED III art. 29) şi conformitatea produsului cu standardele tehnice aplicabile (ASTM D7566 pentru SAF, EN 15940 pentru HVO), indiferent de calea tehnologică — dar cu feedstock din Anexa IX Partea A pentru a fi cu adevărat avansat.

SAF şi HVO să fie axe de finanţare independente, cu bugete proprii, fără conditionare de coproducţie. Un proiect SAF pur, din biomasă lignocelulozică sau deşeuri agricole, trebuie să fie eligibil fără obligativitatea unui modul HVO.

Pragurile de producţie să permită accesul proiectelor de scară medie (10.000-30.000 t/an SAF independent), care sunt tocmai proiectele ce necesită co-finanţare publică pentru reducerea riscului şi nu pot concura cu rafinăriile mari integrate.

4. Circularitatea ca principiu — nu ca slogan

Există şi un argument de bioeconomie mai larg, care depăşeşte cadrul strict regulatoriu. România cultivă în prezent peste 750-800.000 Ha de rapiţă, o cultură care produce în principal un ulei destinat biocarburanţilor de primă generaţie, cu eficienţă energetică şi de mediu inferioară faţă de culturi alternative precum sfecla de zahăr sau sorgul zaharat, sau chiar porumbul.

Culturile din Anexa IX Partea A — sorgul zaharat, deşeurile agricole, biomasa lignocelulozică — urmează o logică de circularitate perfectă: produc mai întâi alimente şi furaje (pe care România le importă în prezent), iar din reziduurile rezultate produc bioetanol şi SAF avansat. Aceasta este bioeconomia circulară pe care politicile UE o promovează explicit, nu producţia de HVO din culturi energetice dedicate.

Concluzie

Investiţiile private în capacităţi de producţie de combustibili alternativi sunt binevenite şi necesare. Problema nu este proiectul în sine al OMV Petrom, ci modul în care cadrul de finanţare publică naţională riscă să aloce 400 din cele 500 de milioane EUR disponibile pentru a sprijini o tehnologie — HVO din uleiuri vegetale — care nu se califică drept biocombustibil avansat în sensul RED III şi care, în unele cazuri, reprezintă o investiţie deja realizată sau în curs de finalizare.

Am formulat aceste observaţii în cadrul procedurii de consultare publică a Ministerului Energiei şi le-am transmis şi Comisiei Europene şi Consiliului Concurenţei. Le fac publice acum nu pentru a contesta o decizie de investiţie privată, ci pentru că eficienţa cheltuielii publice europene şi integritatea cadrului de clasificare RED III sunt chestiuni de interes general — pentru industrie, pentru contribuabili şi pentru îndeplinirea ţintelor climatice asumate.

Cătălin Dragostin este Director General al SC Energy-Serv SRL (Bucuresti), firmă ESCO, inginerie energetică de sistem, şi membru al World Bioenergy Association (WBA) şi COGEN-EU.  

Opiniile exprimate aparţin exclusiv autorului şi nu reprezintă poziţia oficială a niciunei organizaţii.