Sâmbătă dimineaţă peste 200 de directori de top management, antreprenori, investitori, reprezentând poate 50% din PIB-ul României, l-au aşteptat disciplinaţi la prima oră, în vârful unor dealuri la Tăşuleasa Social, lângă Bistriţa, la sediul central al proiectului Via Transilvanica, pe preşedintele Nicuşor Dan ca să îl audă ce are de spus despre situaţia actuală si poate să-l întrebe cum de am ajuns în situaţia în care am ajuns, în care toţi se întreabă încotro se duce România.

Cred că aproape toţi participanţii la conferinţa Via Transilvanica Business Fest l-au susţinut şi i-au dat voturile lui Nicuşor Dan în alegerile prezidenţiale din 2025, iar acum sunt extrem de dezamagiţi de ceea ce se întâmplă şi dezamagiţi de Nicuşor Dan.

Aflat în trecere prin zonă, sâmbătă avea în program să inagureze un spital în Bistriţa, iar apoi să decoleze pentru vizita din SUA, Nicuşor Dan a avut la dispoziţie doar 10 minute pentru cei peste 200 de lideri din business, plus încă 2 minute date suplimentar de echipa lui care îl grăbea să termine mai repede, ceea ce a stârnit o oarecare nemulţumire celor prezenţi care au fost în spatele lui în alegerile prezidenţiale.

Având timpul foarte scurt, preşedintele nu a luat nicio întrebare din sală, deci nu a avut timpul să răspundă la întrebările din mintea tuturor celor prezenţi, asta dacă aceştia s-ar fi ridicat în picioare şi le-ar fi pus.

Preşedintele a apucat doar să spună că în România nu este o nenorocire, aşa cum este descrisă situaţia în media, a spus că trebuie să stăm mai mult de vorbă noi între noi, statul cu sectorul privat, că societatea este cum este, şi cu bune şi cu rele, că multe lucruri nu merg pentru că oamenii nu prea ştiu să lucreze împreună.

Dar el a spus că este foarte optimist privind viitorul economic al României şi şi-a luat angajamentul să facă statul să înteleagă mai bine ce vrea mediul de busines, ce vor antreprenorii şi cele două părţi adversare cum să lucreze împreună.

Dacă acum nu a putut, fiind presat de timp, poate în viitor preşedintele Nicuşor Dan va găsi timp să discute şi cu aceşti lideri din business, aşa cum discută de luni de zile şi oficil şi neoficial cu liderii din politică, fără să ajungă la niciun rezultat.

Dacă pentru angajaţi şi pentru companii problemele de astăzi sunt legate de creşterea preţurilor, inflaţia mare, scăderea puterii de cumpărare, dobânzile mari, creşterea preţurilor la energie sau scăderea vânzărilor, pentru liderii din business, fie top management, fie antreprenori mai mari sau mai mici, fie investitori, problema este ce se va întâmpla mâine, peste o săptămână, peste o lună, peste un an.

Crizele nu se mai termină şi chiar apar altele, presiunea creşterii preţurilor la energie este tot mai puternică şi nu pare că la anul va fi mai bine, presiunea economică, socială şi politică creşte, iar retorica din societate devine din ce în ce mai ostilă la adresa clasei politice dar şi la adresa mediului de business.

Mai mult decât atât cei care sunt în fruntea companiilor, care trebuie să ia decizii imediat, văd că nu există niciun leadership politic, nu există niciun leadership politic al preşedintelui Nicuşor Dan, văd că partidele politice - PSD, PNL, USR - şi liderii politici sunt aceeaşi şi dacă nu au făcut nimic până acum, de ce ar mai avea încredere că ar face ceva în viitor.

Statul, instituţiile de stat, începând de la cei care conduc satele, comunele, agenţiile, ministerele, tot aparatul public, devine din ce în ce mai birocratic, feudal, fanariot, organizat politic pe clanuri, care au toată puterea administrativă pe mână. Iar în aceste condiţii nici nu se pune problema vreunei reduceri de cheltuieli la nivelul statului, de vreo reformă, de vreo schimbare a statului.

Totul este ca înainte, chiar mai rău, au crescut doar taxele şi impozitele iar din cauza acestui lucru ostilitatea mediului privat la adresa statului este din ce în ce mai mare, la fel cum este şi reciproc.

Problema liderilor din business nu este că situaţia lor se deteriorează, pentru că ei pot face faţă vremurilor, ci problema este că văd că România pierde teren, pierde timp, văd că nu mai există creştere economică, văd şi simt în vânzări că lumea, consumatorii sunt din ce în ce mai ostili faţă de companii, faţă de business şi mai mult decât atât, văd cum opţiunile românilor îmbrăţişează o altă retorică şi se îndreaptă către AUR, către Călin Georgescu care bate ţara în lung şi în lat adunând oameni si voturi.

Mai mult decât atât sau în primul rând, o parte dintre români, în creştere, încep să îmbrăţişeze retorica celor care ridică pumnul împotriva celor care ne-au adus creşterea economică, banii europeni, investitorii străini, băncile şi multinaţionalele iar acum retorica se îndreaptă şi împotriva corporatiştilor, asimilaţi progresiştilor, celor care lucrează din birou la aer condiţionat, celor care au salarii mari şi stau toată ziua la cafea şi câştigă din munca celorlalţi care sunt plătiţi prost.

Cum poate Suceava, comunele şi satele din Suceava, printre cele mai bogate din România şi care arată ca în Austria, unde vezi peste tot că drumurile, pensiunile, hotelurile s-au construit cu bani europeni, să voteze cu AUR, cu Călin Georgescu împotriva celor care le-au dat toţi aceşti bani, a fost întrebarea unui executiv de top.

Dincolo de ziua de astăzi şi de mâine, problema este cine va aduce banii, cine va asigura finanţarea economiei în continuare, cine va aduce creşterea economică după ce nu vor mai veni bani europeni, pentru că acum suntem, probabil, în ultimul ciclu (asta apropo de ascensiunea AfD din Germania), se întreabă Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri din business, fost CEO şi acţionar al eMag.

Ca să nu mai vorbim că şi investiţile străine directe sunt într-o scăderea accelerată iar multinaţionalele încep să îşi repatrieze capitalul investit şi să îşi acorde din ce în ce mai multe dividende, bani care ies din România fără să intre alţii.

În ultimii 25 de ani, România a crescut din punct de vedere economic cu ajutorul fondurilor europene, peste 120 de miliarde de euro, cu ajutorul investiţiilor străine peste 100 de miliarde de euro, bani care au susţinut ulterior crearea de capital românesc. Dar acest capital românesc, care există, trebuie să aibă un motiv, trebuie să aibă un alt mediu de dezvoltare şi de creştere, trebuie să existe o motivaţie economică mult mai puternică ca sa iasă din depozite bancare şi investiţii de titluri de stat sau la Bursa în companiile mari care dau dividende şi să fie investit în companii româneşti care au nevoie de finaţare pentru creştere, pentru dezvoltare.

Din păcate ceea ce se întâmplă acum în România, în economie şi în societate, pe scena politică nu îi determină pe cei care deţin acest capital să îl aducă în ţară, sa îl scoată din plasamentele sigure şi să îl rişte în economie. Prin legislaţie, statul nu încurajează fondurile de risc, fondurile de private equity, nu încurajează banii din Pilonul II de pensii, unde s-au strans aproape 250 de miliarde lei, adică 50 de miliarde de euro, să iasă din titluri de stat şi să intre în economie.

Iulian Stanciu spune că statul prin deficitele mari, prin datoria pe care o tot acumulează şi care trebuie finanţată, ia banii din bănci, ia banii din fondurile de pensii şi lasă piaţa de finaţare pentru companii fără aer.

Cum poate capitalul antreprenorial românesc, cel care s-a acumulat până acum să investească în economia reală şi nu în titluri de stat, când este din ce în ce mai greu să facă afaceri în România când taxele cresc, când interacţiunea cu statul, cu administraţia, cu cei care lucrează la stat şi trebuie să dea o aprobare, când trebuie să dea o semnătură, sau când se duc în control aşteaptă sa le fie umplute cutiile de pantofi.

Această ostilitate între cele doua lumi, în loc să scadă, ea creşte iar acest lucru afectează în special ceaa ce se întâmplă dincolo de marile oraşe, dincolo de zonele de clădiri de birouri.

Dacă mergi cu maşina de la Cluj la Oradea (nici până acum nu s-a refăcut calea ferată dintre cele două oraşe) sau dacă te duci de la Cluj la Tăşuleasa, trecând prin Bistriţa, de o parte si de alta a drumului, din 5 în 5 case vezi câte una cu un panou de vânzare, vezi case întregi depopulate, fară nicio ţipenie de om, nu vezi nicio activitate economică, vezi doar cum trec maşinile de import dintr-o parte în alta.

Mai mult decât atât, când treci prin zonele industriale ale marilor oraşe, de exemplu Bistriţa, care totuşi mai are companii industriale, vezi la stradă clădiri mari, foste comuniste, cu geamuri sparte, nevăruite de ani de zile, unde pe faţadă sunt afişe mari: De inchiriat 10.000 - 20.000 de metri pătraţi. Ce investiţie să facă acolo capitalul românesc când nu are nicio motivaţie.

Iar oamenii care trec pe acolo în fiecare zi ducându-se fie în companiile româneşti, fie se duc în capacităţile de producţie ale multinaţionalelor, cu salariile sub salariul mediu pe economie, se întreabă unde este dezvoltarea economica adusă de UE, de străinii care ne-au luat ţara pe nimic, pentru că industria lui Ceauşescu era cum e, că ei nu o vad şi nu o simt în viaţa lor de zi cu zi, blocurile unde locuiesc se degradează, copiii şi nepoţii le-au plecat la Cluj, la Bucureşti, în cel mai fericit caz, sau  la muncă în străinătate şi ei au rămas singuri.

Si atunci opţiunile lor politice, sociale, economice se îndreaptă către alţii pentru că cei care au fost la putere au promis şi nu au făcut nimic şi nu ieri, ci de 30 de ani. Şi ei cred că alţii pot să facă altceva, dacă cei de acum nu au fost în stare de nimic.

După ce am intrat în NATO şi UE, acum 20 de ani, după ce au venit banii din afară, după ce a crescut PIB-ul, după ce a crescut cât de cât nivelul de trai şi s-au mai majorat salariile şi pensiile, statul a devenit tot mai birocratic, tot mai feudal ajungând acum să nu mai fie un motor de creştere prin cadrul pe care îl asigură, ci o piedică.

 Cum să mă grăbesc să dau o semnătură sau să fac ceva pentru mediul privat, cum se exprimă ironic liderii politici, când tu cu semnatura mea câştigi milioane şi apoi vii să imi dai lecţii? Aceasta este retorica de acum a celor care sunt la stat şi au puterea unei semnături.

Iar companiile, care vor să facă ceva, se confruntă din ce în ce mai mult cu această retorică pe care, însă, nu o înteleg.

Unii din business sunt nevoiţi să umple cutiile de pantofi ca să rezolve lucrurile mai repede, alţii stau cu anii după o aprobare, iar în acest timp se pierd investiţii, se degradează active iar totul devine extrem de ostil.

Pe de altă parte, nici cei din business nu înteleg că tot ceea ce vor ei, începând de la digitalizare, debirocratizare, fluxuri mai simple, trebuie să aibă la bază o legislaţie, schimbarea unor legi, lucruri care trebuie discutate cu cei din politic, iar lucrurile nu se pot întâmpla de pe o zi pe alta, nici măcar de la un an la altul.

Pe măsură ce retorica celor din business se accentuează, mai ales în aceste vremuri când statul nu face, când guvernul nu face, când partidele nu fac. Iar la polul opus cei care conduc statul devin din ce în ce mai închistaţi, închid uşile şi între cele doua părţi se naşte o prăpastie din ce in ce mai mare.

Alexandru Reff de la Deloitte şi cel care a iniţiat Via Transilvanica Business Fest, un loc de întâlnire între sectorul public, liderii politici şi cei din business, speră că acest eveniment sau astfel de evenimente să creeze punţi, să contribuie la reducerea atitudinii ostile dintre cele două lumi pentru ca România să nu se prăbuşească, mai ales în aceste vremuri geopolitice extrem de complicate pe care Occidentul nu prea le-a trait, cel puţin în ultimii 30-40 de ani.

România nu poate să reziste singură, nu poate să reziste în afara alianţelor, în afara UE şi NATO, nu are suficient capital propriu, mai ales la nivelul statului, care este din ce în ce mai îndatorat şi nu va mai avea resurse finaciare nici să susţină ceea ce susţine acum.

România, în ansamblul ei, nu poate fără investitori străini, fără multinaţionale, fără bănci străine, fără acces la lumea globalizată, fara pieţe de desfacere externe, fara Bruxelles.

Dar întrebare este cum pot lucra cele doua lumi, lumea statului şi lumea de business privat, fără atât de multă ostilitate una la adresa celeilalte.

Şi să nu cădem în fatalism, aşa cum a descris un lider de business situaţia actuală din business: dacă cei de la putere, ăştia de acum – referindu-se la PSD, PNL, la Palatul Victoria şi la Paltul Controcei, vor să arate că nu se poate nimic, măcar să vedem ce vor şi ceilalţi, ce pot face ei.

Iar acest fatalism care începe să câştige teren în mediul de business are ca soluţie ieşirea din această situaţie în care am intrat, venirea unei crize, iar aruncarea României în categoria junk de către agenţia de rating S&P este ca un dat, cu toate consecinţele de rigoare. Poate aşa ne învăţăm minte.

Dar nici asta nu este o soluţie, mai ales că cei care pierd nu sunt liderii din business, care pot să facă faţă oricăror crize, ci ceilalţi.

Iar activitatea lui Nicuşor Dan care speră că timpul sau alţii să rezolve lucrurile în locul lui din funcţia de preşedinte, nu ajută pe nimeni, nici România.

PS. Dacă preşedintele Nicuşor Dan are agenda plină, puteţi să scrieţi aici întrebările pe care i le-aţi pune lui privind situaţia actuală şi mai ales privind viitorul şi ce face el, în mod concret, ca să nu ajungem în criză.