Salariile mari nu mai sunt doar în IT. Un director medical poate ajunge la 28.000 de lei net pe lună, iar un CFO la 26.000 de lei net pe lună

Autor: Ramona Cornea Postat la 20 septembrie 2026 11 afişări

Salariile de peste 20.000 de lei net pe lună sunt prezente nu doar în sectorul de IT, ci şi în pharma, sectorul financiar, energie, securitate cibernetică sau în roluri de management specializat, industrii în care companiile concurează pentru un număr redus de oameni cu experienţă şi competenţe greu de găsit, arată Barometrul salariilor din România 2026, realizat de International Work Finder.

♦ „Pentru poziţii precum CISO, enterprise architect sau specialişti senior din industria farmaceutică, numărul candidaţilor relevanţi la nivel naţional se măsoară în zeci, nu în sute, iar acest lucru se vede direct în nivelul pachetelor salariale.“

Salariile de peste 20.000 de lei net pe lună sunt prezente nu doar în sectorul de IT, ci şi în pharma, sectorul financiar, energie, securitate cibernetică sau în roluri de management specializat, industrii în care companiile concurează pentru un număr redus de oameni cu experienţă şi competenţe greu de găsit, arată Barometrul salariilor din România 2026, realizat de International Work Finder.

Clasamentul arată că IT-ul rămâne sectorul cu cele mai ridicate salarii din România, cu o mediană netă de 11.750 lei pe lună, de peste două ori media naţională. Acesta este urmat de sectorul juridic şi cel farmaceutic, fiecare cu o mediană de 11.000 lei, în timp ce vânzările completează topul cu 10.750 lei. La polul opus, retailul rămâne sectorul cu cele mai reduse niveluri salariale dintre domeniile analizate, cu o mediană netă de 4.700 lei pe lună.

„Salariul rămâne unul dintre cei mai importanţi factori în alegerea unui loc de muncă, însă valoarea unei oferte este întotdeauna evaluată în raport cu piaţa.

De aceea, companiile au nevoie de repere obiective pentru a înţelege dacă politicile lor de remunerare sunt competitive şi aliniate aşteptărilor candidaţilor“, susţine Georgiana Brudaru, head of recruitment, International Work Finder.

La nivelul poziţiilor individuale, cele mai mari salarii sunt concentrate în rolurile executive şi în domeniile cu deficit ridicat de competenţe. Cel mai bine remunerat rol analizat în cadrul studiului este cel de director medical, cu o mediană netă de 28.000 lei, de aproape zece ori peste nivelul poziţiilor de intrare din grilă.

„Astăzi, salariul nu mai reflectă doar responsabilitatea unui rol, ci şi cât de dificil este să găseşti persoana potrivită. Pentru poziţii precum CISO, Enterprise Architect sau specialişti senior din industria farmaceutică, numărul candidaţilor relevanţi la nivel naţional se măsoară în zeci, nu în sute, iar acest lucru se vede direct în nivelul pachetelor salariale“, adaugă Georgiana Brudaru.

De asemenea, studiul arată şi că diferenţa dintre aşteptările salariale ale candidaţilor şi bugetele companiilor nu mai scade odată cu evoluţia economiei, aşa cum se întâmpla în ciclurile economice anterioare.

În prezent, candidaţii cer, în medie, 7.000 lei net, în timp ce ofertele companiilor se situează în jurul valorii de 5.400 lei, deci cu decalaj de aproximativ 30%. În anumite domenii, precum ingineria energetică, diferenţa ajunge la 42%, iar în banking şi real estate ajunge la aproximativ 40%.

Barometrul Salariilor din România 2026 include 246 de roluri din 11 sectoare economice şi 42 de unităţi administrative şi urmăreşte să ofere companiilor un reper privind nivelurile de remunerare din piaţă. Analiza apare într-un context în care transparenţa salarială capătă o importanţă tot mai mare în relaţia dintre angajatori şi angajaţi, iar companiile trebuie să îşi calibreze mai atent politicile de remunerare pentru a atrage şi păstra specialiştii.

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
salarii,
director,
medici,
sector,
industrie
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.