În urmă cu 20 de ani, pe un deal din Predeluţ, cu vedere către Castelul Bran şi Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, o familie deschidea un han pornit dintr-un vis. Transylvanian Inn s-a născut din dorinţa Alinei Cioc de a recrea atmosfera hanurilor din poveştile bunicii şi a crescut, în timp, într-o afacere de familie condusă astăzi de ea şi de sora sa, Laura Cioc.

„Povestea locului a început cu un vis simplu al Alinei, sora mea. Şi-a dorit un han ca în poveştile bunicii, un loc cald, cu mese pline şi oameni care se simt bine primiţi. Iar scânteia a fost într-o seară, cu toată familia strânsă la o şuetă cu un pahar de vin în faţă”, descrie Laura Cioc începuturile afacerii pe care o dezvoltă alături de sora sa.

Tatăl lor a avut însă un rol definitoriu în evoluţia locului, întrucât el a văzut visul Alinei într-o dimensiune mai mare. El şi-a dorit un spaţiu pentru întâlniri, pentru linişte, pentru conversaţii care durează până târziu. „După doi ani de căutări, el şi mama au găsit acest deal din Predeluţ, care pare că fusese făcut să privească munţii. Ne-am dorit ca locul să aibă vedere către castelul Bran. A fost ceva nenegociabil atunci când părinţii noştri au căutat terenul pe care urma să construim”, mai povesteşte Laura.

Vila Transylvanian Inn s-a deschis în 2006, iar Laura şi Alina au ajuns mai târziu să se ocupe direct de tot ceea ce aduce acolo oaspeţii.

Amândouă au venit dintr-o lume complet diferită, cea bancară, Laura, în Romania, Alina, la Londra. „În timp, visul surorii mele şi al tatălui nostru a devenit şi visul meu. Iar Transylvanian Inn a crescut firesc, fără grabă, păstrând exact ceea ce l-a definit de la început, energia unui loc care se simte.” La început, însă, Transylvanian Inn nu a fost gândit ca un business în sensul clasic al cuvântului. Nu a existat un plan de afaceri şi nici o strategie construită în jurul turismului, ci mai degrabă intuiţia că un anumit fel de ospitalitate îşi poate găsi oamenii. „A fost, fără îndoială, mai întâi o nevoie personală sau, aş putea spune, o dorinţă pornită de la un vis.

Ceva mai târziu a devenit un business, cu diverse încercări şi repoziţionări de-a lungul timpului. Dorinţa Alinei a fost să creeze un loc cald, viu, în care oamenii să se simtă bine şi să încetinească ritmul. Nu a existat un plan de afaceri, nici strategii de turism, ci mai degrabă o intuiţie şi mult suflet pus în idee”, spune Laura Cioc.

Dacă ideea a pornit de la Alina, drumul până la deschiderea vilei a devenit un proiect al întregii familii. Cei doi ani în care părinţii lor au căutat terenul, construcţia de care s-a ocupat tatăl lor şi, în cele din urmă, deschiderea porţilor în 2006 au fost primele etape ale unui business pe care familia avea să înveţe să îl construiască din mers. „Paşii de lansare au fost simpli şi foarte umani. Găsirea locului potrivit după doi ani de căutări, lucru pentru care le suntem profund recunoscătoare părinţilor noştri. Construirea vilei cu gândul la oameni, de care s-a ocupat exclusiv tatăl nostru şi căruia nu i-a fost deloc uşor.

Apoi, deschiderea porţilor în 2006, cu convingerea că ospitalitatea autentică va face restul.” Într-un fel, spune ea, businessul a venit abia după aceea, ca o consecinţă a faptului că oaspeţii s-au simţit bine, au revenit şi au început să ducă mai departe povestea locului. Iar ceea ce familia Cioc a încercat să construiască aici nu s-a oprit niciodată la ideea unei camere cu vedere spre munte. „Ne-am dorit să creăm un loc în care oamenii să încetinească şi să se reconecteze cu ei înşişi şi cu cei din jur. Un spaţiu al liniştii, al conversaţiilor fără grabă, al meselor lungi şi al dimineţilor petrecute privind munţii.” Pentru Laura, experienţa ideală nu se măsoară doar în nopţile petrecute la Transylvanian Inn, ci mai ales în starea cu care oamenii pleacă de aici: odihniţi, cu amintiri şi cu sentimentul că au ajuns într-un loc în care cineva chiar s-a gândit la ei.

Priveliştea către Castelul Bran, care fusese una dintre condiţiile nenegociabile atunci când părinţii lor au căutat terenul, este doar partea cea mai uşor de fotografiat a acestei experienţe. Din Predeluţ, panorama se deschide către Bucegi şi Piatra Craiului, însă Laura spune că adevăratul atu al locului este mai greu de surprins într-o imagine.

Priveliştea către castelul Bran, care fusese una dintre condiţiile nenegociabile atunci când părinţii lor au căutat terenul, este doar partea cea mai uşor de fotografiat a acestei experienţe. Din Predeluţ, panorama se deschide către Bucegi şi Piatra Craiului, însă Laura spune că adevăratul atu al locului este mai greu de surprins într-o imagine. „Aici am simţit o stare de bine, dincolo de peisajele de vis. Dealul, liniştea, deschiderea către munţi şi felul în care locul «te obligă» să încetineşti creează o energie greu de explicat şi care nu poate fi surprinsă în fotografii. Este un spaţiu care adună oamenii, îi aşază şi îi face să fie, pur şi simplu, prezenţi.” În spatele acestei senzaţii de firesc se află însă aproape două decenii de încercări, ajustări şi lecţii învăţate într-o industrie în care niciuna dintre cele două surori nu avea experienţă atunci când a intrat în business. Trecerea din banking în HoReCa a însemnat, în primul rând, să accepte că aproape totul trebuia învăţat din mers. „Nu cred că pot să numesc un moment ca fiind cel mai greu. A fost cu multe încercări drumul de învăţare pe care l-am parcurs fără să avem niciunul dintre noi experienţă în HoReCa. Am venit dintr-o cu totul altă lume şi a trebuit să învăţăm totul din greşeli, din încercări, din observaţie şi cu multă răbdare.” După 20 de ani, recunoaşte că sunt lucruri pe care astăzi le-ar face diferit, într-o industrie în care s-au schimbat deopotrivă aşteptările clienţilor şi felul în care este construită experienţa de ospitalitate. Cea mai complicată parte a businessului a rămas însă una care, în mod ideal, nu ar trebui să fie niciodată vizibilă pentru cel care vine aici în vacanţă: lucrul cu oamenii. „Să găseşti echilibrul între fermitate şi empatie, între organizare şi căldură, între nevoile businessului şi nevoile umane. Toate acestea se întâmplă în culise, astfel încât, dincolo de uşă, oaspeţii să simtă doar linişte, grijă şi naturaleţe.” Este o ecuaţie care devine tot mai complexă pe măsură ce cresc şi aşteptările celor care călătoresc, iar Laura spune că acest lucru este firesc. Poate tocmai de aceea, după aproape două decenii, graniţa dintre povestea familiei şi cea a Transylvanian Inn este greu de trasat. Vila s-a schimbat odată cu cele două surori, iar multe dintre lucrurile care o definesc astăzi sunt, de fapt, extensii ale propriului lor mod de a privi ospitalitatea. „Felul în care arată, ritmul pe care îl are, liniştea, atenţia la detalii, mesele lungi, Biblioteca la Înălţime, grija pentru oaspeţi, toate sunt reflexia valorilor noastre şi a felului în care înţelegem noi ospitalitatea.” În fond, au construit aici locul în care şi lor le-ar plăcea să ajungă atunci când pleacă de acasă. „Este despre cum ne place nouă să fim primite când mergem undeva, despre ce înseamnă pentru noi «acasă», despre respectul pentru oameni, pentru timp şi pentru natură. De fapt, cred că cei care ne cunosc pot recunoaşte foarte uşor şi spiritul locului.”

Ne dorim ca fiecare oaspete care ne trece pragul să simtă că poate lăsa totul la baza dealului sau măcar la uşa vilei: graba, zgomotul, grijile. Când ajunge sus şi vede peisajul care îţi taie respiraţia, să simtă energia locului şi liniştea care se aşază firesc. Auzim des de la cei care vin pentru prima oară: „parcă aici pot să respir altfel”. Şi, poate cel mai important, să ştie că a ajuns într-un loc în care se poate simţi ca acasă, chiar de la început.

Laura Cioc, cofondatoare, Transylvanian Inn

Când timpul devine lux

Transylvanian Inn nu încearcă să fie un loc pentru oricine, ci mai degrabă pentru cei care vin aici căutând altceva decât o cameră frumoasă şi o privelişte spectaculoasă. „Este pentru oamenii care simt nevoia să încetinească ritmul, pentru cei care îşi doresc să iasă din agitaţia urbană. Pentru oaspeţii care apreciază liniştea, conversaţiile aşezate, mesele fără grabă, timpul petrecut cu ei înşişi sau cu ceilalţi”, spune Laura Cioc. Sunt oameni pentru care experienţa unei călătorii se măsoară mai ales în starea cu care pleacă dintr-un loc, chiar dacă, adaugă ea, Transylvanian Inn are şi suficiente cadre care ajung în fotografiile oaspeţilor. Biblioteca la Înălţime, unul dintre cele mai apreciate spaţii ale vilei, este probabil şi cel mai recognoscibil dintre ele. De altfel, definiţia luxului pe care Laura o dă astăzi are puţin de-a face cu opulenţa şi mult mai mult cu lucrurile devenite, paradoxal, tot mai greu de găsit. „Pentru mine, luxul este dat de spaţiu, de sentimentul de AICI şi ACUM. Spaţiu să respiri, să ai linişte, să ai timp pentru tine, fără grabă şi fără stres.” La Transylvanian Inn, această definiţie poate însemna o cafea băută privind munţii fără să te uiţi la ceas, câteva pagini citite pe terasă sau în grădină ori timpul petrecut în Biblioteca la Înălţime. Poate însemna însă şi o masă gătită cu grijă sau o conversaţie care nu trebuie întreruptă pentru că urmează altceva. „Aici timpul curge altfel. O spun oaspeţii noştri. În 2026, luxul adevărat este raritatea acestor lucruri simple: liniştea, energia, timpul, natura şi grija sinceră pentru om.” Experienţa aceasta este construită însă şi din lucruri mult mai mici, unele pe care oaspetele poate nici nu le observă în mod conştient. Laura spune că feedbackul primit de-a lungul timpului a făcut-o să înţeleagă cât de mult cântăresc detaliile aparent neînsemnate. „Felul în care este aşezată o masă, mirosul din cameră, lumina caldă de seară, modul în care este spus un «bun venit», ritmul în care sunt făcute lucrurile.” Din mai până în noiembrie, florile care umplu spaţiile vilei adaugă culoare decorului. Luate separat, sunt lucruri mici. Împreună, spune ea, construiesc acea stare de bine pe care oamenii o simt fără să poată spune întotdeauna de unde vine. Există însă două momente în care esenţa locului devine cel mai uşor de înţeles: răsăritul pe terasa vilei sau în grădină şi apusul văzut din Biblioteca la Înălţime. Dimineaţa, înainte ca terasa să se umple de voci, lumina se aşază peste munţi, iar locul rămâne pentru câteva clipe aproape complet tăcut. „Atunci, cu o cafea sau un ceai în mână şi privirea pierdută în peisaj, înţelegi cel mai bine că timpul are altă curgere aici.” Seara, perspectiva se schimbă: din Biblioteca la Înălţime se vede valea colorată de lumina apusului, încadrată de crestele Bucegilor şi ale Pietrei Craiului. Reacţiile oaspeţilor au devenit, în timp, poate cel mai bun barometru pentru ceea ce au reuşit cele două surori să construiască. Laura îşi aminteşte în special de un compliment care a surprins-o tocmai pentru că a mers un pas mai departe decât familiarul „ne simţim ca acasă”. „Cel mai emoţionant a fost când am auzit: «La voi este mai bine decât acasă. Pentru că, pe lângă frumuseţea locului şi energia atât de bună, voi gătiţi cu suflet, iar eu nu gătesc atât de bine acasă la mine».” A zâmbit atunci, dar replica a făcut-o să înţeleagă încă o dată că nu era, de fapt, doar despre mâncare. „Este despre felul în care oaspeţii se simt de fiecare dată când vin aici. Iar când auzim de la oameni diferiţi că «se simt ca acasă», ştim că acesta este, poate, cel mai sincer şi mai valoros compliment pe care îl poate primi un loc ca Transylvanian Inn.” A păstra această senzaţie şi, în acelaşi timp, a conduce un business rămâne una dintre cele mai complicate ecuaţii pentru Laura. Şi poate una dintre puţinele despre care vorbeşte cu o doză de autoironie. „Am prieteni care, în glumă, îmi spun că ar trebui să fac un ONG, pentru că uneori cifrele nu ies aşa cum «ar trebui» într-un business clasic. Şi înţeleg foarte bine la ce se referă. Chiar şi eu am momente în care mă întreb dacă nu ar fi mai bine să las în locul meu pe cineva care se pricepe mai bine la «a face afaceri».” Este probabil şi punctul în care se vede cel mai clar cât de mult din acest business continuă să fie legat de visul de la care a pornit. „De multe ori aleg oamenii înaintea calculelor, ritmul locului înaintea grabei şi valorile noastre înaintea unor decizii strict comerciale. Ştiu că aş putea face anumite lucruri diferit. Dar aleg conştient să nu mă abat de la esenţa care a definit acest loc încă de la început.” Pentru Laura, tocmai acest echilibru, chiar dacă nu este întotdeauna varianta cea mai simplă din punct de vedere al businessului, este cel care a permis Transylvanian Inn să rămână recognoscibil după aproape două decenii.

Mai potrivit, nu mai mult

Există însă şi reversul succesului pentru un loc construit tocmai în jurul liniştii şi al unui anumit ritm: să devină atât de cunoscut încât să piardă ceea ce i-a făcut pe oameni să îl caute în primul rând. Este un risc pe care cele două surori spun că îl au în vedere atunci când iau decizii despre viitorul Transylvanian Inn. „Sunt locuri care, odată descoperite de foarte mulţi oameni, îşi schimbă ritmul, energia şi, fără să-şi dea seama, pierd tocmai farmecul care le-a făcut speciale.” De aceea, creşterea nu a fost privită niciodată doar prin prisma volumului. „Pentru noi, creşterea nu a fost niciodată despre «mai mult», ci despre «mai potrivit». Despre a păstra liniştea, echilibrul şi atmosfera care definesc locul, chiar dacă aceasta înseamnă să nu mergem pe toate oportunităţile care apar.” Este o alegere care explică, în parte, şi felul în care Transylvanian Inn a evoluat în cei aproape 20 de ani: fără presiunea de a transforma fiecare oportunitate într-o extindere şi fără ca dimensiunea businessului să devină singura măsură a succesului. Două decenii de ospitalitate au însemnat însă şi mii de întâlniri, conversaţii şi poveşti care au schimbat, treptat, felul în care Laura priveşte oamenii. „În toţi aceşti ani am învăţat să caut partea bună din fiecare om. Pentru că fiecare dintre noi are şi părţi frumoase, şi părţi mai puţin uşor de dus.” A văzut asta mai ales în grupurile care ajung la vilă, unde oameni foarte diferiţi petrec câteva zile împreună. Dincolo de primele impresii, spune ea, apar aproape întotdeauna poveşti, sensibilitate şi o doză de umanitate pe care întâlnirile grăbite din viaţa de zi cu zi nu lasă întotdeauna timp să o descoperi.   

Poate cea mai clară lecţie a acestor ani este însă legată tocmai de nevoia care a ajuns să definească Transylvanian Inn: dorinţa oamenilor de a ieşi, măcar temporar, din ritmul în care trăiesc în restul timpului. „Acum ştiu că oamenii au o nevoie reală, profundă, de linişte, de evadare din stresul cotidian. Poate uneori mai mult decât realizează. Mulţi dintre ei îşi doresc să ajungă în locuri în care să nu fie grăbiţi, evaluaţi sau presaţi.” Iar schimbarea devine vizibilă chiar pe parcursul şederii. „Când le oferi timp, atenţie sinceră şi un cadru calm, se aşază altfel. Devin mai deschişi, mai calzi, mai prezenţi şi, de multe ori, pleacă de aici mai uşori decât au venit.” Dacă Transylvanian Inn i-a oferit ocazia să observe oamenii, în egală măsură a obligat-o să se descopere şi pe ea într-un rol pe care nu şi-l imaginase în anii petrecuţi în banking. „Am învăţat cât de mult îmi place, de fapt, ospitalitatea. Îmi place să cunosc oameni noi, să povestim, să împărtăşim experienţe şi să ne uităm, măcar pentru câteva zile, mai mult la ce avem decât la ce ne lipseşte.” Privind în urmă, relaţia dintre cele două surori şi locul construit de familia lor pare să fi funcţionat în ambele sensuri. „Poate cel mai important, am învăţat că, în toţi aceşti ani, Vila Transylvanian Inn ne-a modelat pe noi aproape la fel de mult cum am modelat-o noi pe ea.”

ÎNTREBĂRI FULGER:

Primul lucru pe care îl faceţi dimineaţa aici?
Primul lucru pe care îl fac dimineaţa aici este, de fapt, primul lucru pe care îl fac oriunde mă aflu: sunt recunoscătoare pentru că sunt, pentru că cei dragi sunt bine şi îi am aproape. Apoi, ies pe terasă, privesc munţii, respir adânc, apreciez tot ce este şi las câteva minute de linişte înainte să înceapă ziua cu tot ce aduce ea.

Un sunet care defineşte locul?
Ciripitul păsărilor la primele ore ale dimineţii, urmat de liniştea aceea adâncă care se aşază peste tot şi pare să cuprindă întregul deal.

Un miros care vă duce imediat acolo?
Mirosul de aer curat de munte, amestecat cu iarba şi verdele din jur după ploaie. Mirosul acela de natură vie şi de proaspăt, care intră pe ferestre şi umple casa fără să îţi dai seama. Poate este mai degrabă o senzaţie, o simţire decât un miros.

Un moment perfect la Transylvanian Inn?
Un răsărit în linişte, pe terasă sau în Biblioteca la Înălţime, înainte să înceapă agitaţia zilei, când totul este calm, aerul este curat şi peisajele îţi taie respiraţia. Priveşti munţii, este linişte, iar timpul pare că nu mai contează.

Un lucru pe care oaspeţii îl descoperă abia după ce pleacă?
Transylvanian Inn este o experienţă care rămâne în suflet pentru liniştea, energia locului, momentele simple şi conversaţiile care au lăsat urme. Este o stare care se simte pe lângă  peisajele minunate care rămân în fotografii.

Luxul adevărat înseamnă… ?
Luxul adevărat înseamnă timp, linişte şi libertatea de a fi prezent. Să bei cafeaua fără grabă privind munţii, să citeşti câteva pagini în linişte, să te bucuri de oameni şi momente fără presiune, să simţi natura şi energia locului.

Un motiv pentru care cineva ar reveni?
Sunt multe motive pentru care cineva revine la Transylvanian Inn. Pentru liniştea dimineţilor pe terasă, pentru Biblioteca la Înălţime, unde poţi petrece ore întregi cu o carte sau privind munţii, pentru mesele gătite cu suflet şi conversaţiile lungi la cină, pentru energia caldă a locului sau pentru priveliştile care te lasă fără cuvinte. Dincolo de peisaj, mâncare, linişte, bibliotecă sau oameni, ceea ce îi face pe oaspeţi să revină este starea pe care o trăiesc aici şi pe care vor să o regăsească.

Ce recomandări gastronomice aveţi pentru cei care ajung aici?
Le recomand să descopere preparatele simple, gătite cu grijă şi cu ingrediente locale, aşa cum se gătesc ele „acasă” în zona noastră. Să guste din mâncărurile tradiţionale româneşti, din deserturile făcute în bucătăria noastră şi să îşi lase timp pentru mese lungi, fără grabă. La Transylvanian Inn, experienţa gastronomică este despre preparatele gustoase, despre ritmul în care le savurezi şi musai despre oamenii cu care le împarţi.

Costul unei nopţi de cazare?
Costul unei nopţi la Vila Transylvanian Inn depinde de tipul camerei şi de priveliştea pe care o oferă. Avem camere standard, superioare şi o suită cu şemineu pentru o experienţă mai specială. Ca medie orientativă, tariful pentru cazare 2 adulţi este 480 lei pe noapte, cu un mic dejun bogat inclus, pregătit cu ingrediente proaspete şi atenţie la detalii.

Cum aţi descrie, într-o singură frază, experienţa Transylvanian Inn?
O experienţă de tihnă cu privelişti care îţi taie respiraţia, energie bună, preparate gustoase, linişte adâncă, conversaţii fără grabă şi momente petrecute în Biblioteca la Înălţime, toate sub sentimentul că grija pentru oameni se simte firesc, ca acasă.