6 iunie, 1944 - incepe D-Day - ziua debarcarii Aliatilor in Normandia. Putin dupa ora unu noaptea, generalul locotenent Edgar Feuchtinger, comandantul Diviziei 21 Panzer, primeste primele rapoarte despre prezenta parasutistilor aliati, dar pana la ora patru dupa-amiaza nu intreprinde nici un atac asupra orasului Caen.

Diviziile 12 SS Panzer si Panzer Lehr intervin in lupta si mai tarziu, dupa 7 seara. "Si mai tarziu" inseamna, in acest context, "prea tarziu". Aliatii apucasera deja sa-si consolideze capetele de pod, iar invazia devenise de neoprit. Soarta celui de-al II-lea razboi mondial era jucata.

La mijloc a fost, fara doar si poate, si hazardul (pronia?): recent infiintata divizie de Panzere 47 urma sa preia diviziile 2, 21 si 114 , dar procesul, departe de a fi incheiat, a provocat un haos administrativ mai degraba latin decat teutonic, accentuat si de tensiunile existente intre Rommel si maresalul Von Rundstedt; Rommel era plecat in Bavaria, pentru a sarbatori ziua de nastere a sotiei; Feuchtinger era acuzat de o prea mare slabiciune pentru Orasul Luminilor etc. Dincolo de hazard insa, principalul responsabil pentru anemicul contraatac german ramane... Hitler. In dorinta de a controla totul, Führer-ul dispusese ca diviziile de Panzer stationate in Normandia sa ramana sub controlul sau direct (de fapt, al OKW-ului, ceea ce, de facto, era acelasi lucru). Iar ghinionul a facut ca Hitler sa mearga la culcare mai tarziu si sa se trezeasa pe potriva. Si nimeni din staff n-a indraznit sa-l trezeasca devreme pe Führer! Formidabila masinarie de razboi germana s-a gripat din exact aceleasi motive care-i asigurasera, odinioara, succesul: excesul de disciplina si comanda unica.

5 iunie (moare Mihail Eminescu, se naste soru-mea, Alina) 2006 - Partidul National Liberal, in frunte cu al sau Calin Popescu-Tariceanu, este lasat din nou in offside de catre un aparent inepuizabil Partid Democrat, capabil sa scoata din maneca miscari politice neasteptate cu indemanarea unui prestidigitator. Toti analistii interpreteaza decizia PD de a-si retrage vicepremierul si de a-l schimba pe ministrul transporturilor drept ceea ce este - un joc de imagine, prin care, din nou, democratii raman atat la guvernare, cat si in afara ei. Toti remarca faptul ca PD-ul s-a obisnuit sa joace cu "albele", ofensiv, pe cand liberalii par a se multumi pururea cu un joc defensiv. Partizanii PNL sunt nemultumiti si-i cer preluarea initiativei. Nimeni insa nu-i spune cum.

Singura solutie pe care primul ministru pare capabil deocamdata s-o conceapa este aceea a non-combatului. Aidoma personajului lui Hemingway din "Cincizeci de batrane", Calin Popescu-Tariceanu pare antrenat sa incaseze fara sa cada la pamant. Speranta acestuia, nemarturisita, este ca, mai devreme sau mai tarziu, adversarul isi va epuiza toate rezervele de energie si se va intinde, aproape de la sine, la podea, recunoscandu-se infrant. In ciuda criticilor, tactica nu este tocmai rea. Oferindu-i-se suficienta franghie, PD-ul poate ajunge in situatia in care sa se spanzure singur.

Adevarata sansa a liberalilor insa in confruntarea cu PD ramane, paradoxal, insusi Traian Basescu. Faptul ca PD ii datoreaza, practic in intregime, formidabilul succes in sondaje e un lucru cunoscut si acceptat de catre toata lumea.

PD-ul creste cand Traian Basescu urca in preferintele eletoratului. Destinul partidului si cel al presedintelui par a fi impletite precum intr-o casnicie: la bine si la rau, pana cand moartea ii va desparti. Momentan, partenerii se afla in faza "la bine". Inevitabil insa, va veni si o faza "la rau" si atunci avantajul PD-ului de "partid prezidential" se va transforma intr-o piatra de moara. Obisnuiti sa gandeasca si sa actioneze disciplinat, numai cu voie de la Cotroceni, democratii vor intampina dificultati majore in clipa in care se vor vedea nevoiti sa decida de unii singuri.

In 6 iunie 1944, Hitler a dormit pana dupa-amiaza, asa ca Panzerele care ar fi putut respinge debarcarea aliata au pierdut ore cruciale in asteptarea unui ordin care intarzia sa vina si nimeni nu a avut curajul de a-si asuma responsabilitatea peste capul Führer-ului. Intr-o buna zi, Basescu va fi si el indisponibilizat dintr-un motiv sau altul, iar atunci democratii vor deveni inutilizabili.

Mai mult: acceptand, fara sa cracneasca, principiul comandei unice, democratii nu accepta doar calitatile liderului, ci si slabiciunile acestuia. Cazul Elenei Udrea e emblematic in acest sens. Marturisesc ca, la izbucnirea scandalului "blonda de la Cotroceni", m-am numarat printre sustinatorii acesteia. Mi se parea ca linsajul mediatic la care Elena Udrea era supusa avea mai putin de-a face cu motivele "oficiale" si mai degraba cu un anumit tip de frustrare, lesne de psihanalizat. Evolutia ulterioara a ex-consilierei mi-a demonstrat ca ma inselam. Intr-un rastimp de doar cateva luni, doamna cu pricina a devenit, nenumita de nimeni, portavocea neoficiala atat a presedintelui, cat si a PD. Urmarind-o cu cata nonsalanta si seriozitate debiteaza platitudini pe la mai toate televiziunile, clamand drept unic principiu calauzitor lipsa oricaror principii, mi-am amintit, fara sa vreau, de Hillary Clinton si de Vidra lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

Bagareata si priceputa si ea la toate, Hillary Clinton a devenit rapid "a pain in the ass" pentru campania electorala a bietului Bill, pana cand consilierii acestuia de campanie si-au luat inima in dinti si i-au reamintit, respectuos, ca nu ea este cea care candideaza. Din nefericire, la PD nimeni nu are suficient curaj pentru a-i transmite d-nei Udrea un mesaj asemanator, asa ca toata lumea se multumeste sa rada manzeste cand subiectul este adus in discutie. Prestatiile sale seamana izbitor cu cele ale Vidrei, manata si ea de o inepuizabila sete de putere. Daca d-na Udrea n-are principii, Vidra nu punea nici ea mare pret pe juramant. Cand Razvan ii aminteste ca "juramantul nu-i o gluma nascuta printre pahare/ si, deodata cu betia, rasuflata prin uitare", Vidra ii raspunde: "Ba mai bine-i o unealta, o papusa, o momeala? Prin care cel ce nu crede pe toti ceilalti ii inseala".

Iar asemanarile nu se opresc, din pacate aici. Insa o analiza mai detaliata a scenei politice romanesti prin prisma piesei de teatru "Razvan si Vidra" va trebui sa astepte pana saptamana viitoare.