Top nervi

Postat la 23 mai 2006 1 afişăre

Cum se poarta retetele de "cum sa te simti mai bine cand deja te simti bine", nu se putea sa nu vin in ajutorul oamenilor (care nu prea au nevoie de ajutor) cu o terapie speciala. Inventarierea lucrurilor care te enerveaza, iata un bun remediu pentru starile incerte de plictiseala, blazare, nesiguranta, angoasa citadina. Va prezint zece pasi din tratamentul personal. Incercati si voi cu nervii vostri.

Cum se poarta retetele de "cum sa te simti mai bine cand deja te simti bine", nu se putea sa nu vin in ajutorul oamenilor (care nu prea au nevoie de ajutor) cu o terapie speciala. Inventarierea lucrurilor care te enerveaza, iata un bun remediu pentru starile incerte de plictiseala, blazare, nesiguranta, angoasa citadina. Va prezint zece pasi din tratamentul personal. Incercati si voi cu nervii vostri.

 

10. OPINIILE PREA FERME sunt extrem de enervante. Avem niste subiecte pe care obisnuim sa sarim cu bocancii, pentru ca suntem foarte siguri ca avem dreptate. Vad prea multi care o fac prea tare pe inteligentii, atacand feroce teme precum: manele, Fizz, Irinel Columbeanu si celelalte. Este tiparul subiectului neincomod care te face sa pari destept prin negare. Opinia "necurajoasa" e sport national.

 

9. REPORTERUL CURAJOS care relateaza cu apa la genunchi sau care afla meganoutati despre cearsafurile schimbate dupa ce a fost operat Traian Basescu. A aparut un stil nou de stire. Si o noua generatie de reporteri. Fie ca e vorba despre Apocalipsa, fie ca e vorba despre o rata inecata intr-un sant, tonul e acelasi.

 

8. RATELE, DOBaNZILE, REGULILE scornite pe parcursul derularii contractului. Ba ai de platit la cursul euro de cand ai incheiat contractul, ba dupa cursul actual, ba dupa cursul yuanului de acum cinci ani. Inca exista in Romania o spoiala de civilizatie vestica placata pe naivitatea consumatorului roman.

 

7. NONCONFORMISMUL CONFORMIST. Sunt agasante culturile "urbane" care promoveaza tot felul de revolutionarisme light, pline de E-uri, pentru care ai nevoie de vreo 500 de euro ca sa te costumezi adecvat. Si uite asa se umple strada de figuri cheguevarriste care gandesc exact ca un functionar blazat, cu o aparenta de atitudine civica fara nici cea mai mica idee despre ideologii si civism. Poate o vaga simpatie pentru ecologism si o ura difuza pentru consumatorii de carne de porc, aceasta ar putea fi ideologia lor.

 

6. FILANTROPII HOLLYWOODIENI si luptatorii contra saraciei, precum Jolie sau Bono de la U2. Uneori, nu stii ce sa antipatizezi mai mult, politicile corporatiilor sau pe acuzatorii indiferentei occidentale? Recent, o firma de produse farmaceutice a fost acuzata ca a testat medicamente pe copiii dintr-o tara africana. Un scenariu groaznic fictionalizat de atatea ori de autori precum John le Carre. Solutia stangii showbizului occidental este sa acuze guverne ca nu sprijina cu ajutoare tari sarace, sa forteze procente mari din buget alocate ajutorarii. Dar de prea putine ori apar acuzatii aduse direct unor corporatii, unor mari firme private care fac mai mult rau decat zece guverne la un loc.

 

5. BISERICA ORTODOXA ROMANA nu zice nimic niciodata, nu are opinii in legatura cu nimic. Mai nou, am observat in orasele de provincie o isterie a constructiilor de biserici. De unde pe vremea comunismului, cand nu se demolau biserici, se construiau blocuri in jurul lacaselor de cult, mai nou, se construiesc biserici printre blocuri. Se deschid ca minimarketurile de cartier. Fiecare preot demareaza business-ul religios increzator in forta darniciei romanului. O mentalitate cersetoreasca: BOR cere tot timpul; logic, cand tot ceri, ingenunchezi; coloana vertebrala sufera mutatii infioratoare; o fi de la rugaciuni prea multe sau de la turnatorii prea multe? Enervant, oricum. Precizare: e o institutie tot timpul plasata in sondaje pe primele locuri la capitolul incredere; dar fenomenul nu e interpretat corect: romanul prefera institutiile care nu fac chiar nimic acelor institutii care-i fac rau direct.

 

4. SFATURILE DE TIP "COSMO" pentru femei. Si sfaturile de tip "fhm" pentru barbati. Primele: un amestec de sfaturi cum sa executi felatia perfecta cu metode de a pune mana pe barbatul perfect pentru totdeauna. O falsa eliberare a spiritului feminin prin cultivarea unor obsesii cica amuzante. In cazul barbatilor, lucrurile sunt si mai simple: sunt obsedati sexual, punct - nici macar sportul nu mai conteaza. Mai adaugati vreo 300 de carti despre compatibilitati zodiacale si retete de curatare organica in doi si veti vedea ca femeile si barbatii se impart in doua popoare triste intre care au loc, din cand in cand, intalniri diplomatice.

 

3. INTERESUL NATIONAL e mai presus decat noi. Poate decat voi, politicienii! Nu ma intereseaza interesul national, ca sa zic asa. Cat timp platesc taxe, pe domnul "interes national" ar trebui sa-l intereseze foarte tare interesele mele. Atata tot. Cand aud sintagme din astea am un fior rece pe spate pentru ca, sa ne intelegem, niciodata interesul national nu-ti va cere sa faci ceva placut.

 

2. A) DISCURSURILE ANTIEUROPENE. Extrem, extrem de enervante. Pentru ca sunt propagate de analisti care au descoperit ca e trendy sa fii eurosceptic. Sau de patroni de diverse feluri care s-au trezit ca s-ar putea sa fie nepotrivita pentru business intrarea in UE. Sau, pur si simplu, de Tuca, C.T. Popescu, Cristoiu, care n-au descoperit nimic, au ramas la fel. B) DISCURSURILE PROEUROPENE. Un limbaj de lemn fioros promovat de diversi cetateni cu prea multe burse la Bruxelles, care nu stiu sa vorbeasca decat despre "proiecte". Va propun eu un "proiect": luati niste cursuri de retorica.

 

1. SERVICIILE SECRETE. Acestea raman pe primul loc in topul nervilor mei personali. Am o mare lehamite cand aud textul: sunt un rau necesar. Ma apuca rasul nervos cand vad cate un "nene" fost securist sau cate un tip sereist cu acea figura de "stie-tot" si zambet misterios de James Bond scapatat. Or fi rele necesare. Nu inteleg in ce fel imi sunt mie necesare informatiile lor. Ma rog, lucreaza si ei pentru interesul national (a se vedea mai sus, la pozitia 3).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Top nervi
/opinii/top-nervi-1006006
1006006
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.