Opinie Lavinia Raşca, Asebuss: Copilăria antreprenorială

Postat la 15 octombrie 2014 331 afişări

Cum apar pe lume companiile antreprenoriale? Modalităţile sunt foarte numeroase. Este important ca antreprenorii să le cunoască şi să se gândească la avantajele şi inconvenientele fiecăreia în parte, pentru a-şi putea pregăti strategia adecvată de începere şi dezvoltare a activităţii.

Opinie Lavinia Raşca, Asebuss: Copilăria antreprenorială

de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

NAŞTEREA

O modalitate aparte de a face business, pe care o aleg mulţi, inclusiv absolvenţi de programe MBA şi EMBA, este cea de a lucra pe cont propriu, de a fi, conform unui termen sugestiv, deja împământenit, ”self-employed„. Este o oportunitate foarte bună de evoluţie în carieră, pentru cei cu o expertiză specială şi rar întâlnită, cu o clientelă stabilă şi cu o reţea de relaţii bazate pe respect şi încredere reciprocă. Aceste trei condiţii sunt obligatorii. Când măcar una dintre ele nu este îndeplinită, realizările sunt mediocre şi eşecul iminent.

Când se poate spune că a luat naştere o companie? Momentul nu este legat de înregistrarea oficială şi legală, ci de prima operaţiune financiară, fie că e o plată, fie că e o încasare. De obicei, prima operaţiune financiară e o plată: taxe, materiale promoţionale sau mobilier.

ncă din primele zile de viaţă, compania e înconjurată de o infrastructură de furnizori de servicii şi produse: instituţii de stat şi programe care sprijină antreprenoriatul, finanţatori, consultanţi, furnizori de bunuri necesare funcţionării. Secretul succesului e ca antreprenorul, care de-abia a deschis ochii, să afle imediat cât mai multe despre ei, să-i aleagă pe cei mai potriviţi şi să negocieze cu ei termenii relaţiei, pentru a-i fi favorabili pe termen lung. Şi mai e obligatoriu să deprindă imediat managementul eficient al fluxului de numerar. Toate acestea în timp ce organizează activităţile din companie astfel încât să fie fără reproş, iar rezultatul lor să-i încânte pe clienţi.

PRIMII PAŞI

Dacă urmărim cu atenţie primii paşi în business ai companiilor născute de curând, putem face repede diferenţa între adevăraţii antreprenori, cei care se vor dezvolta frumos în viitor, şi proprietarii de mici întreprinderi, care vor rămâne, uneori fără voie, meseriaşi în propriile afaceri şi poate, după un timp, vor dispărea.

Imediat după naştere, începe o luptă grea, contra cronometru, pentru supravieţuire. Primele luni sunt dificile pentru că, în general, antreprenorii lucrează singuri sau aproape singuri. Unii nu angajează pentru că nu îşi permit, fiind precauţi cu cheltuielile. Strâng bani pentru investiţii strategice. Alţii însă nu o fac pentru că se identifică atât de tare cu companiile lor, le e atât de teamă să nu le fure cineva ideile şi sunt atât de siguri că nimeni nu s-ar putea descurca la fel de bine ca ei, încât nu concep să delege. Se concentrează asupra activităţilor de zi cu zi, ceea ce e bine, dar nu mai au când să se gândească la viitor şi la eventuale îmbunătăţiri ale modelului de business, ceea ce e total greşit.

SPRE DEZVOLTARE

SAU SPRE STAGNARE

Antreprenorii adevăraţi, care se vor dezvolta şi vor avea succes, depăşesc repede această perioadă şi îşi aduc alături, rând pe rând, specialişti şi manageri. mpreună dezvoltă structura, cultura, bugetele, sistemele de management profesionist şi aşa îşi fac timp să se concentreze asupra lucrurilor pe care sunt chemaţi cu adevărat să le facă: să dezvolte activitatea prin observarea şi exploatarea de noi oportunităţi, să rafineze permanent modelul de business şi strategia.

Ce se întâmplă cu ceilalţi? Rămân singuri sau se înconjoară de oameni obedienţi, fără iniţiativă, care nu ştiu sau nu au curajul să ia decizii, ocupându-se doar de activităţi de rutină, nesemnificative. La un moment dat, în efortul de a le face pe toate singuri, obosesc. De obicei, asta se întâmplă tocmai când operaţiunile încep să fie eficiente şi compania devine viabilă, când apare profitul, iar pericolele sunt doar acelea care pândesc orice companie. Atunci, în loc să profite de respiro şi să se gândească strategic la viitor, ei decid să ia o pauză şi să se relaxeze: ”Mai poate aştepta strategia, până ce mă voi întoarce din concediu!„ – îşi spun ei. Când pleacă, în companie nu rămâne nimeni care să fie pregătit să le ţină locul, iar consecinţele nu sunt deloc fericite.

Concluzia? Este foarte periculos să iei mâinile, chiar şi pentru o fracţiune de secundă, de pe volanul unei maşini intrate în plină viteză, mai ales dacă nu e nimeni pe scaunul de alături.

Şi încă ceva. Este la fel de grav atunci când, din rezervorul maşinii aflate în viteză, se scurge brusc combustibilul. Adică atunci când, din conturile companiilor tinere, care de abia au început să arate bine, sunt luaţi bani pentru chestiuni de familie sau pentru ca patronii

să-şi satisfacă ego-ul. Din păcate, se întâmplă acest lucru. După perioada de început, care a fost plină de privaţiuni, membrii familiei încep să-şi ceară drepturile: ”n definitiv, de ce ne-am sacrificat atâta timp?„ - se gândesc şi spun ei. Pe de altă parte, patronii vor să trăiască bine şi încep să râvnească la statutul conducătorilor din multinaţionale, ceea ce e foarte costisitor.  Nimic rău în asta, vor spune unii. n definitiv, dividendele sunt răsplata riscului şi a eforturilor patronilor, deci ei le pot folosi cum doresc. Perfect de acord, dar ar trebui să o facă numai după ce au investit în tot ceea ce era necesar pentru dezvoltarea activităţii: pentru marketing şi PR, pentru tehnologie nouă, pentru a trimite angajaţii la cursuri, pentru a plăti consultanţi, pentru multe altele. Altfel, se pierd oportunităţi, oamenii sunt frustraţi, iar cei performanţi, care sunt dornici să facă lucruri importante şi să se dezvolte, pleacă. Aceste comportamente fac ca afacerile să rămână mediocre sau să eşueze, în timp ce patronii lor sunt convinşi că doar mediul nefavorabil a fost cauza lipsei de noroc.

Ce concluzii putem trage? Pentru a avea afaceri cu o creştere sănătoasă, antreprenorii nu abdică niciun moment de la menirea lor de strategi. n timp ce observă şi exploatează oportunităţile potrivite, ei au grijă să-şi dezvolte permanent echipa şi, alături de ea, se concentrează asupra excelenţei activităţii, menită să-i satisfacă pe clienţi. Nu încetează niciun moment să caute răspunsul la întrebarea: ”Ce să fac şi ce să nu fac, astfel încât clienţii să prefere afacerea mea şi nu pe cea a concurenţilor mei?„.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lavinia rasca,
antreprenoriat
/opinii/opinie-lavinia-rasca-asebuss-copilaria-antreprenoriala-13389474
13389474
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.