Noi pentru ce plătim taxe?? Două experienţe, diametral opuse: analize gratuite nu se pot face, dar preschimbarea carnetului de conducere e de vis
O oră şi 10 minute. Atât am stat la Direcţia Generală de Permise de Conducere şi Înmatriculări, în Pipera, la final de august. Experienţa mi-a depăşit orice aşteptare. Nu aveam programare, pentru că m-am dus direct; mă număr printre cei pe care expirarea documentului i-a luat prin surprindere. (Un domn aflat şi el la clinică pentru vizele medicale observase că trecuseră deja şase luni de când îi expirase carnetul.) Bonul de ordine primit mi-a dezvăluit că în faţa mea, la ghişee, erau alţi 45 de oameni: mai erau doar două ore până la închiderea programului şi deja încercam să fac o programare online pentru o zi din săptămâna următoare. Deşi erau deschise şase din cele 12 ghişee, iar la trei dintre acestea erau procesate cererile celor cu programări, am plecat din instituţie după o oră şi 10 minute, timp în care am primit şi indicaţii cum pot plăti online taxa pentru reînnoirea documentului. Nimeni nu s-a supărat, nu a ridicat vocea, aerul condiţionat funcţiona, la toaletă era curat şi nu lipsea nimic, erau disponibile locuri de parcare în curtea instituţiei, chiar fără plată.
Când am plecat, cu dovada în buzunar şi aşteptarea livrării prin poştă a noului document, am simţit România ca o ţară organizată, cu respect faţă de cetăţean.
Aceeaşi ţară, însă un alt univers, la ani - lumină distanţă, percep însă cei care încearcă să facă analize medicale gratuite. La opt dimineaţa, în prima zi din lună, „Nu există fonduri disponibile pentru analize”. Un vecin este profund revoltat de această situaţie. „Noi de ce plătim taxe?”, spune Dragoş. Acelaşi subiect este observat şi de ediţia din 1 septembrie a Ziarului Financiar: Peste 1.000 de laboratoare medicale noi s-au deschis în zece ani în România. Ce răspuns primeşte pacientul? „Nu avem fonduri. Puteţi face analizele cu plată“. Sunt circa 5.000 de laboratoare de analize în întreaga ţară, dar cei care nu pot plăti sunt în imposibilitatea de a avea acces la acest serviciu, care dă o notă proastă la capitolul civilizaţie.
„Nu mai bine de cei care fac evaziune fiscală şi nu simt această nedreptate?”, spune vecinul plin de năduf. Ei bine... şi aici răspunsul este nuanţat. Desigur, realitatea ne arată că regulile sunt doar pentru unii, iar egalitatea nu este pentru căţei. Iar explicaţiile legate de baroni, mafioţi, proasta administrare a Casei Naţionale de Sănătate, care este o gaură neagră de decenii, nu ajută pe nimeni care are o urgenţă medicală.
România a făcut paşi uriaşi şi la capitlul sănătate – nu doar privată, ci chiar şi de stat – pe parcursul ultimilor decenii. (Şi da, m-am confruntat cu situaţii oribile de-a lungul anilor.) Dar în urmă cu 36 de ani în spitale nu exista aproape nimic. Şi nici posibilitatea de a cumpăra de la farmacie ce era necesar pentru tratamente, fie şi în spital. La acea vreme, femeile mureau pentru că avortul era nu doar ilegal, ci chiar pedepsit penal.
Daaar... nici asta nu este de mare folos pentru cei care au urgenţe medicale şi trebuie să facă analize sau investigaţii azi, nu peste şase luni, o lună. Nici măcar peste o săptămână.
Acum avem acces instant la informaţii. Uneori doar calea către cele valide este anevoioasă. Dar putem afla chiar de pe ecranul telefonului despre studii, descoperiri, tratamente inovatoare şamd.
Societatea a evoluat economic foarte rapid, dar capitolul serviciilor medicale nu a ţinut pasul. (Aş mai adăuga şi educaţia, infrastructura şa). Şi este cu atât mai greu de digerat această realitate când avem acces nemijlocit la alte ţări, fie ca simpli turişti, dar şi ca expaţi (fie gulere albe sau albastre). Când ne simţim europeni veritabili pentru că putem merge în city-breakuri, excursii, facem concedii la multe ore de zbor de ţară, tindem să privim doar părţile bune ale ţărilor civilizate. Să vedem sistemul medical din Franţa ori Germania, sau cel de învăţământ din ţările nordice. Dar niciunde nu este doar lapte şi miere. Şi în (cele mai multe) ţări dezvoltate sănătatea costă. Adeseori programările sunt pe perioade mult mai lungi ca la noi. Second opinion este privit ca un moft absurd în SUA, dar în România putem merge la câţi medici vrem.
Lucrurile nu sunt doar albe sau negre, ci au o întreagă paletă e griuri. Mai puţin în cazul reînnoirii carnetului de şoferi, la Pipera, la final de august :)
Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef Business Magazin

Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











