Care sunt şansele unei corecţii a pieţei imobiliare la fel ca în 2008. Ce spun oamenii din industrie? „Nu suntem la indicatorii economici de atunci” VIDEO
O corecţie a pieţei imobiliare similară celei din perioada 2008-2010 este imposibilă în actualul context economic, susţine Florian Ion, marketing manager şi partener The Concept, care subliniază că piaţa nu mai are aceiaşi indicatori economici ca înaintea crizei financiare.
„Ceea ce s-a întâmplat în 2008-2009-2010, din punctul meu de vedere, este imposibil în momentul de faţă, pentru că nu suntem la cei indicatori din niciun punct de vedere când comparăm construcţiile, mai ales în privinţa costurilor.” a declarat Florian Ion la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Al doilea vector adus în discuţie este raportul dintre preţurile locuinţelor şi veniturile populaţiei, un indicator care arată o diferenţă semnificativă faţă de nivelurile din urmă cu aproape două decenii.
„În al 2-lea rând, venind din punct de vedere al veniturilor raportate preţuri la sau a preţurilor raportate la venituri, spuneam de acel indicator al accesibilităţii care acum în Bucureşti este de 1,5 salarii pe metru pătrat mediu. În 2008 era spre 5,56 adică ceva fabulos.” a mai spus Florian Ion.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










