In Romania se evita termenul de "capitalism". Se foloseste mai comoda abordare "economie de piata". Dar pe coperta manualului pe care ar trebui sa-l studiem scrie, simplu, "Capitalism".

Istoriceste vorbind, etapele capitalismului romanesc de dupa 1989 pot fi asemuite cu ce s-a intamplat in lumea occidentala de la revolutia industriala incoace.

In mic si intr-o perioada mai redusa de timp romanii repeta istoria: nu pot fi negate apropierile dintre sloganul "Nu ne vindem tara!" si revolta lucratorilor englezi din tesatorii care distrugeau masinile menite sa le schimbe viata si sa-i faca mai productivi.  Miscarile sindicale din Romania de la jumatatea deceniului trecut se regasesc in marile confruntari dintre muncitori si fortele de ordine din primele decenii ale secolului trecut, din Statele Unite. 

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, capitalistul occidental a inteles ca trebuie sa mai slabeasca surubul: i-a permis si lucratorului sau sa castige suficient incat sa isi poata permite sa circule intr-un automobil. Cu diferente de marca si pret; dar tot patru roti aveau si unul si celalalt. La asa ceva nu s-a ajuns inca in Romania, dar lucrurile se indreapta intr-acolo.

Pentru a-si atinge perioada de aur, Capitalismul (am folosit majuscula pentru a-l personaliza) le-a servit lectii tuturor celor implicati. Acestea se cheama crize sau socuri (cu toate ca si perioadele faste tot pentru invatatura pot fi folosite).  

In aceste zile, Capitalismul romanesc a iesit la tabla si le preda romanilor una din lectiile sale: acoperirea riscului valutar. Este vorba de anuntul Bancii Nationale a Romaniei care a bulversat piata valutara si a redus valoarea in lei a dolarului si a euro, oferind cursuri de schimb nemaivazute de cativa ani. 

Lumea a reactionat in functie de interese: unii s-au bucurat, unii s-au suparat; unii s-au trezit cu un ajutor neasteptat; altii s-au declarat amenintati de faliment.

Cei mai grabiti, obisnuiti cu mersul lucrurilor din Romania, au vazut in miscarea Bancii Nationale un cadou cu ambalaj electoral, pentru ca o reducere a cursului ar antrena, intr-o economie normala, reduceri de preturi. Ipoteza nu este, totusi, fezabila: cea mai mare parte a alegatorilor sunt familiarizati cu valutele, dar nu depind in mod pregnant, financiar vorbind, de acestea. Alegatorii care ar beneficia imediat de reducerea cursului (cumparatorii de automobile din import, de exemplu) sunt in numar mult prea mic pentru a justifica anvergura miscarii. Si nici nu cred ca respectiva categorie ar putea fi adusa in stare sa multumeasca votand pe X sau pe Y. Ei vor prefera pur si simplu sa beneficieze de facilitatea ivita si sa voteze cum vor crede de cuviinta. 

Aprecierea leului se poate traduce, totusi, politic, prin posibilitatea raportarii unor rezultate economice mult imbunatatite prin simpla modificare a impartitorului. Adica a valorii valutei la care te raportezi. 

Pe de alta parte, inflatia, evidentiata de oficialii BNR in declaratiile pe tema aprecierii leului, este o alta lectie a capitalismului la care romanii au participat activ in ultimii ani si una din tintele evidente de acum ale Bancii Nationale. 

O alta lectie capitalista la care prezenta a fost redusa este cea a competitivitatii. In ultimii ani, sumedenie de Casandre au prezis disparitia a intregi ramuri economice, supuse asaltului a felurite pericole, concurenta produselor din import in principal. Situatia se repeta si in ultimele zile, declaratiile neprecizand insa nimic despre intentiile intreprinzatorilor de a-si imbunatati oferta. Globalizarea impune competitivitate si poate a venit vremea ca romanii sa elimine ideea de protectionism. Sigur, nici altii nu sunt usa de biserica, dar ar trebui sa ajungem intai sa fim suficient de competitivi, pentru a ne permite sa raspundem cu aceleasi arme, cand este cazul.

Pentru a completa manualul, voi folosi atributele sistemului capitalist definite de un analist recunoscut, Michel Albert. 

Primul este libera stabilire a preturilor pe piata (aici putem include linistiti si cotatiile valutare romanesti); libera proprietate asupra mijloacelor de productie; drepturile omului; evolutia catre separarea puterilor in stat si, in final, democratia. Intelepciunea tinde catre simplitate.