În lumea agitată de astăzi, unde ar trebui să căutăm esenţa vieţii? Căutăm peste tot. Vrem mai mult de la ceilalţi – de la liderii noştri politici şi de business, de la colegi, de la parteneri. Ne aşteptăm ca toţi ceilalţi să facă mai mult... Dar ce aşteptăm de la noi înşine?

Care este propria noastră responsabilitate? Despre asta vorbim foarte rar. Sfaturile populare, venite din partea influencerilor şi a „modelor” de urmat, ne spun să ne concentrăm pe noi înşine. Să ne protejăm statutul, interesul propriu, confortul: „Ai grijă de tine mai întâi, găseşte-ţi fericirea,
trăieşte-ţi viaţa – e prea scurtă ca să nu te bucuri de ea”. Dar atunci, de ce speranţa scade? De ce disperarea sau cinismul – opusul fericirii – sunt la cote istorice? De ce încrederea, oxigenul societăţilor noastre, este la cel mai scăzut nivel din toate timpurile? Şi dacă secretul ar fi tocmai să mergem în direcţia opusă? Dacă pentru a ne elibera pe deplin puterea, trebuie să fim dispuşi să acceptăm sacrificiul personal pentru ceva mai mare decât noi? Dacă succesul NU constă în „Ce am eu de câştigat” – adică dorinţa de a încheia o afacere, de a obţine un salariu mai bun, de a fi plăcut de ceilalţi –, ci în a te implica într-un mod care îi ajută pe ceilalţi să „fie mai mult”?

Dacă adevăratul succes înseamnă să-ţi pese cu adevărat de ceilalţi? De cum se simt, de ce gândesc, de ce au nevoie de la tine în acest moment? Dacă am putea ieşi din propria minte şi pătrunde în sufletul lor? Dacă succesul vine din „a dărui”… mai mult timp, mai multă atenţie, resurse, conexiune, iubire… Dacă sacrificiul personal – pentru o misiune valoroasă, pentru pasiunea ta, pentru meşteşugul tău, pentru oamenii din jur sau pentru construirea „versiunii tale viitoare” – ESTE calea?

Cum ar arăta asta?

1. Norul întunecat al hiperindividualismului trebuie să facă loc Soarelui.

Soarele eşti tu, atunci când dăruieşti celorlalţi, generos şi necondiţionat. Fără să calculezi ce primeşti înapoi. Cu toată inima, cu pasiunea de a crea şi de a hrăni vieţile altora. Dacă ar exista un secret al leadershipului autentic, acesta ar fi. Oamenii te vor iubi, te vor admira, îţi vor oferi încredere – vor face orice pentru tine – nu doar pentru că eşti competent, ci pentru că îţi pasă cu adevărat de ei – pentru că ai face tot ce-ţi stă în putere să-i protejezi şi să-i susţii, mai ales în vremuri grele. Orice lider puternic, orice creator, orice antreprenor de succes este atras natural de această energie.

Ei ştiu că singura cale spre succes este să oferi cu intenţie autentică şi abundenţă. Dar nu e uşor. Cei mai mulţi dintre noi simţim că, dacă oferim mai mult, vom rămâne cu mai puţin – o mentalitate a lipsei. Totuşi, viaţa funcţionează adesea invers: prea multă autoprotecţie ne face vulnerabili. Prea multă siguranţă ne slăbeşte. Prea multă concentrare pe sine ne face nefericiţi.

2. Sacrificiul nu este renunţare la sine.

Este o formă înalt disciplinată de dezvoltare personală. Împotriva narcisismului care sălăşluieşte în fiecare dintre noi.

Sacrificiul creează un sentiment de valoare de sine, o „reputaţie” internă. Chiar dacă ceilalţi nu ştiu, noi ştim. Nu este o slăbiciune, nu înseamnă să fii victimă, nu înseamnă să te pierzi pe tine sau să încerci să-i mulţumeşti pe toţi. Din contră: aşa cum spunea Nietzsche, sacrificiul sănătos este o cale către autocontrol. Este despre asumarea responsabilităţii. Paradoxul sacrificiului sănătos este că nu se simte niciodată ca un sacrificiu…

3. Nu face doar ce poţi. Fă ceea ce este necesar.

Creşterea nu vine niciodată din căutarea „echilibrului”, ci din efort şi dezvoltare continuă. Din depăşirea limitelor. Iar asta nu se poate face fără sacrificiu personal. Să nu ne ascundem în spatele vieţilor ocupate, să nu dăm vina pe alţii, să nu ne căutăm scuze şi să nu renunţăm. Ca nişte luptători, să practicăm curajul, generozitatea, altruismul, răbdarea şi voinţa de a îndura greutăţi pentru un scop mai înalt. Ce i-ai spune sinelui tău din viitor, peste 5–10 ani? Cât de curajos ai fost, ce diferenţă ai făcut? Pe cine ai atins? Avem nevoie de astfel de lideri altruişti. Ei pot crea magie. Ei pot multiplica puterea şi construi speranţă. Fă un experiment: în următoarele zile, fă un sacrificiu personal conştient. Arată că îţi laşi deoparte interesul personal imediat pentru a-i ajuta pe ceilalţi să reuşească. Observă ce se întâmplă… cu tine şi cu ceilalţi.

4. Sacrificiul nu este pentru cei slabi.

Nu este pentru cei care caută gratificare rapidă sau câştiguri tactice ca să avanseze. Este pentru cei curajoşi, care vor să zdruncine lumea, pentru cei care îndrăznesc să redefinească leadershipul prin exemplul propriu. Pentru cei care joacă jocul lung, infinit.

Sacrificiul sănătos vine din plenitudine, nu din gol. Dar asta cere să fii puternic în „templul tău interior”. Să fii sigur pe tine şi centrat.

5. Semnul maturităţii.

Pe măsură ce urcăm muntele vieţii, realizăm că probabil nu există nimic mai împlinitor decât să „dăruieşti”. Să-ţi pese suficient, dincolo de interesele egoiste, încât să faci sacrificiul.

Şi totuşi, asta este atât de rar. Câţi dintre noi ar face asta astăzi… chiar dacă este exact ce avem nevoie. Chiar dacă este exact ceea ce înseamnă leadershipul. Responsabilitate, nu drepturi. Grijă, dincolo de ambiţia personală…    

Harry Meintassis este Partener, Meintassis Partners