Soarele s-a lăsat, aruncând o reflecţie frumoasă asupra Mării Egee. Pătrunzând sub orizont, cu razele sale creând o oglindă pe apă… Întâlnind cerul într-un albastru infinit, cu nuanţe portocalii...

Frumuseţe uimitoare, liniştitoare… binecuvântată de zei.

Poate că sunt momentele mici ca acesta care fac viaţa atât de specială, atunci când realizăm că totul este perfect „aşa cum este”… Un moment perfect de pauză – te întrebi „unde sunt eu acum”?

Priveşti cuplul îndrăgostit care se ţine de mână, copilul care construieşte un castel de nisip, prietenii care se relaxează, râd, se distrează…

Auzi valurile care se sparg uşor la mal, ca „şoaptele zeilor”.
Ce spun ele?
Trebuie doar să fii atent…

Să fii „aici şi acum”, nu doar urmărind o viziune de viitor, ci lăsându-ţi „prezenţa” autentică să prindă viaţă…

Când fiecare moment mic, fiecare cuvânt pe care îl spui, fiecare mişcare pe care o faci, contează… Când zâmbeşti, fără un motiv special, doar pentru „a fi”. Când opreşti gândirea excesivă, analiza continuă, obsesia pentru lucrurile obişnuite. Când te conectezi cu „sacru” din tine – sufletul tău.

Când ai o revenire mentală, un moment de reamintire despre de unde ai venit, cum ţi-ai cultivat visurile, poate ai ajutat şi pe alţii să-şi împlinească pe ale lor.

Când priveşti în urmă la alegerile tale, luptele, lacrimile, provocările şi realizările – şi eşti împăcat cu tine.

Când ţi-ai oferit cele mai bune lucruri altora - cu mândrie, nu pentru aplauze.

Pentru că ţi-a păsat cu adevărat.

Când realizezi, încă o dată, că nu poţi spune niciodată prea mult „mulţumesc” sau „te iubesc”.

Când îţi dai seama că toţi, totul, pretutindeni, este ciudat dar strâns conectat, în perfectă armonie, şi tu eşti parte din asta.

Când înţelegi că există timp pentru „război”, şi timp pentru „pace”.

Un timp pentru a lupta şi un timp pentru a te predai… O dragă sacrificare, astfel încât să te ridici mai puternic din cenuşă.

Când îţi dai seama că sensibilitatea ta - intensitatea ta, originalitatea şi adâncimea sentimentelor tale - face parte din adevărata ta putere.

Când îţi dai seama că nu eşti singur – binecuvântat să fii iubit şi (cel mai important) să iubeşti.

Când îţi dai seama că pasiunea şi durerea sunt legate împreună în viaţă – grecii numeau acest lucru „pathos”.

Când te eliberezi de dorinţa de a controla sau de a căuta siguranţă, dar în schimb îţi deschizi velele pentru a explora marea deschisă…

Când gândul la moarte nu te terifiază, ci te motivează să trăieşti acum, pe deplin, cu urgenţă, fără ezitări inutile. Aceasta este libertatea…

Pentru că, adânc în interior, ai credinţă în tine, fără frică, chiar şi atunci când valurile sunt înfricoşător de mari.

Viaţa nu este niciodată
un singur lucru… este un yin şi yang pe tot parcursul. un paradox, o sărbătoare, o aventură…

O piesă magică, o descoperire cu întorsături surprinzătoare. Alegerile mici, aparent nesemnificative pe care le facem în fiecare zi, momentele mici care se adună… Acesta este ceea ce face viaţa minunată şi demnă de trăit.

Şi acestea sunt şoaptele zeilor.