Este încă anul sabatic un paria pe piaţa muncii?

Autor: Andra Stroe Postat la 12 iunie 2023 164 afişări

Este încă anul sabatic un paria pe piaţa muncii?

La finalul anului trecut am avut un interviu cu Robert Berza, general managerul Fashion Days, care mi-a povestit, printre altele, că după primul deceniu de carieră şi-a luat un an sabatic pentru a descoperi o nouă industrie în care să crească, schimbând ulterior domeniul. Când va împlini alţi zece ani în retailul vestimentar, spunea că va apela la un nou sabatic, în urma căruia rămâne de văzut ce noi provocări profesionale va avea de înfruntat şi, mai ales, în ce domeniu.

Nu sunt mulţi ca el. Aproape la fiecare interviu făcut cu executivii din România, nativi sau expaţi, ne uităm în urmă la parcursul lor profesional şi din zeci, sau chiar sute de interviuri nu figura în cariera niciunuia o astfel de experienţă.

Nici angajaţii „de rând” nu prea optează pentru astfel de pauze în carieră. România este conservatoare încă la acest capitol. Până să vină pandemia, nu prea erau văzute cu ochi buni astfel de sincope în CV. Cu cât mai stabil, cu atât mai bine. Cu cât mai fidel companiei, cu atât mai bine. De altfel, mulţi se tem şi că schimbarea prea frecventă a jobului le va afecta şansele de angajare, deşi cunosc oameni care au schimbat 3-4 companii în doi ani şi încă îşi găsesc loc pe poziţii similare. Poate, într-adevăr, e bine să arăţi puţină consecvenţă, deoarece faptul că nu-ţi găseşti locul nicăieri poate indica probleme de adaptare, de integrare în colectiv şi că nu se poate pune bază pe tine. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stai într-o companie no matter what doar pentru a da bine la viitorii angajatori. De asemenea, revenind la subiectul nostru, dacă simţi că e momentul să faci un pas în spate – chiar şi pentru un an – ca să te redescoperi, să îţi găseşti motivaţia, poate chiar să te îmbunătăţeşti – ca om, ca profesionist, fă-o! Poate eşti în pragul burnoutului, poate nu mai găseşti nicio plăcere în ceea ce faci, poate pierderile din spaţiul personal au devenit prea mari, concentrându-te tot mai mult pe carieră. În loc să te gândeşti cum să justifici în faţa viitorului angajator sau a actualului – dacă te numeri printre norocoşii care lucrează într-o companie ce acceptă astfel de „compromisuri” şi îţi va păstra un loc cald până vii înapoi – fapul că pleci sau că ai un an neacoperit în profilul de LinkedIn, gândeşte-te cum te va îmbogăţi o astfel de experienţă şi, automat, ce plusvaloare vei putea aduce în acest fel în compania pentru care lucrezi/vei lucra.

Dar fă-o cu cap şi asumat. Analizează cu atenţie toţi factorii implicaţi, dar mai ales persoanele implicate – familie, colegi. Îţi permiţi un an sabatic? Pentru că nu vei fi plătit, deci trebuie, automat, să ai o sursă de venit, economii. Eşti pregătit să nu munceşti un an? Pentru că, oricât de atractiv ar părea să nu lucrezi timp de un an, s-ar putea să îţi lipsească munca – întreabă o persoană care a stat în concediu de maternitate/paternitate. Eşti hotărât să exploatezi la maximum o astfel de ocazie? Entuziasmul de moment poate să dispară repede şi să te trezeşti că procrastinezi în loc să profiţi de ea.

În articolul de copertă din acest număr puteţi descoperi povestea unui angajat din Big 4 care şi-a luat un an sabatic şi care ne-a descris cum a arătat o astfel de experienţă pentru el. Alături de povestea lui, veţi găsi şi opiniile specialiştilor din resurse umane, plus condiţiile în care poate pleca un angajat din România într-o astfel de aventură. Poate vă motivează să faceţi pasul în această direcţie. Sau, cine ştie, să renunţaţi la o astfel de idee.

Aviz şi companiilor care exclud din start un astfel de beneficiu. Da, e complicat să înlocuieşti un om când vrea să plece, dar sunt angajaţi la care nu merită să renunţi. Specialişti greu de găsit, de care trebuie să ţii „cu dinţii”. Pentru că, întorşi la lucru, dacă nu îşi vor canaliza experienţa în compania ta, o vor pune în valoare la concurenţă.

Să sperăm aşadar că, odată cu noile trenduri din piaţa muncii, cum e lucrul remote/hibrid, va deveni şi anul sabatic un beneficiu firesc în pachetul de angajare, dar şi că cei care vor beneficia de el îi vor valorifica potenţialul la maximum pentru a veni în piaţă cu exemple de urmat.  

Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.