Dincolo de şablon. Sub o lupă mai largă. Cum îşi pot găsi şi cei „diferiţi” un loc sub soare?
Într-o perioadă în care AI-ul ridică ştacheta referitoare la productivitate şi eficienţă, presiunea asupra angajaţilor creşte (sau cel puţin pare să crească) permanent. Pe de altă parte, mai toate afacerile sunt în perpetuă căutare de talente. Nu cumva se poate dovedi o comoară veritabilă resursa umană plasată dincolo de şablonul standard al normalităţii? Poate cei cu dizabilităţi locomotorii au capacităţi intelectuale preţioase, poate mamele singure sau angajaţii cu vârste apropiate de pragul pensionării pot fi mai loiali, motivaţi şi dedicaţi? Poate nici nu contează genul, orientarea, religia? Există totuşi bariere de mentalităţi care încă joacă un rol important deopotrivă în recrutare dar şi în atitudinea colegilor, coordonatorilor.
De pildă „jobul acesta nu este pentru femei”, fiind poate vorba despre o poziţie de inginer metalurgist, sau de o poziţie într-o instituţie financiară. Sau poate este vorba despre cei care au de înfruntat provocări suplimentare, pentru că au deficienţe de auz, vizuale sau locomotorii. Sau poate un părinte singur nu primeşte cel mai bun „punctaj” faţă de alţi candidaţi, ori poate o tânără femeie este întrebată, într-un interviu de angajare, când plănuieşte să devină mamă.
Pentru oricare dintre noi însă se poate găsi locul potrivit în care să lucreze eficient, cu spor. Adeseori, angajaţii „mai altfel” sunt mai motivaţi şi implicaţi. Dincolo de câştigul financiar, un job, un loc de muncă este validarea propriii valori. O femeie care accede la o poziţie neocupată anterior de nicio altă doamnă este motivată să-şi dovedească sieşi şi oricui crede altceva că ea merită să fie acolo. Poate are idei măreţe de pus în practică şi asta o va ţine trează şi alertă.
Dar o piedică în accesarea câştigului pe care îl pot aduce angajaţii care depăşesc şabloanele este mentalitatea – a fiecăruia dintre noi şi cea colectivă. Suntem prea puţin obişnuiţi să depăşim cutumele, obişnuinţele, ceea ce se face deja. Suntem atât de puţini familiari cu interacţiunea şi realţionarea cu cei diferiţi, încât cel mai adesea ne ferim privirea sau ne holbăm insistem şi deranjant la cei care au, să spunem, urme de arsuri. Adeseori, la locul de muncă, angajaţii nu se simt în largul lor, simt că nu sunt văzuţi, auziţi şi apreciaţi. Poate nici acceptaţi. Doar 37% dintre angajaţi spun că se simt în siguranţă să fie complet ei înşişi la locul de muncă, conform Barometrului BARES D&I (diversitate şi incluziune – n.red.), dezvoltat de asociaţia Open Minds. „BARES D&I oferă pentru prima dată în România un diagnostic naţional al incluziunii percepute la locul de muncă. Aceste cifre nu sunt doar statistici – sunt semnale de alarmă. Arată că avem încă spaţii de lucru în care mulţi oameni nu se simt înţeleşi, văzuţi sau în siguranţă”, afirmă Mirela Tănase, vicepreşedinte al Open Minds. În plus, felul în care sunt trataţi angajaţii diferiţi se reflectă doar asupra lor, ci asupra întregii organizaţii. Silviu Andrei Petran, preşedinte al asociaţiei, spune că „Incluziunea va deveni un diferenţiator de business, nu doar o formă de reputaţie. Companiile care ştiu să atragă talente diverse, să creeze spaţii reale de inovaţie şi siguranţă psihologică vor fi cele care vor rezista – nu doar în faţa presiunilor pieţei, ci şi a celor sociale şi culturale.”
Ca să ajungem să ne potrivim perfect, ca o piesă într-un puzzle, poate fi provocator pentru oricine, cu atât mai mult pentru cei care se simt priviţi insistent, judecaţi, neapreciaţi sau ignoraţi.
Despre o viaţă „atfel” este povestea din filmul „A beautiful mind”, în care Russell Crowe dă viaţă unui matematician genial, antisocial, diagnosticat în cele din urmă cu schizofrenie. Pelicula mi-a rămas în minte şi mă face să mă gândesc cum astfel de oameni îşi pot găsi menirea şi motivaţia în lume, aşa cum este ea acum.
Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













