Premierul Marii Britanii, Tony Blair, a anuntat diminuarea semnificativa a efectivelor trupelor britanice din Irak, cu aproape o treime pana in vara.

Decizia lui nu-i multumeste nici pe departe pe opozantii din sanul propriului partid, iar cum in luna mai cel mai longeviv prim-ministru laburist va parasi Downing Street 10, tine de posibil, daca nu chiar de probabil ca noul lider al guvernului englez, foarte probabil ministrul de finante Gordon Brown, sa decida, asa cum multi o cer, retragerea totala a trupelor britanice pana la sfarsitul lui 2007. Sigur, retragerea se va face cu pastrarea tuturor formelor unei misiuni indeplinite: recent, comandantul zonei de sud-est a Irakului (pozitie detinuta de un general britanic din 2003) a predat controlul asupra orasului Basra Diviziei a 10-a a armatei irakiene, semn ca fortele de securitate indigene ar fi capabile sa controleze un teritoriu in care oricum insurgenta este practic inexistenta. E mai putin interesant in ce masura aceste miscari mai degraba propagandistice au un suport real. Fapt este ca cel mai statornic si mai puternic partener al Statelor Unite in Irak, Marea Britanie, pare sa fi decis sa-si extraga angajamentele dintr-o zona departe de a fi pacificata. Si aceasta tocmai in lunile in care Washingtonul desfasoara 21.500 de militari suplimentari in Bagdad si in triunghiul sunnit, amplificand eforturile impotriva insurgentilor si a ceea ce boteaza "violenta sectara", in fapt un razboi civil sunnit-siit.

Care sunt motivele si consecintele deciziei luate la Londra? Intelepciunea conventionala ne-ar spune ca principalul motiv e legat de esecul global al interventiei in Irak: Marea Britanie nu poate oferi mai mult pentru a stavili razboiul civil si pentru a castiga lupta impotriva gruparilor de pe teritoriul irakian afiliate Al-Qaida, intelege ca situatia nu se poate decat inrautati si paraseste cat mai diplomatic cu putinta un conflict pierdut macar pe jumatate. Desi acest motiv e cat se poate de serios, la o examinare mai atenta nu tine, caci aceste concluzii puteau fi cu usurinta trase si acum un an sau doi, situatia din teren nefiind deloc mai buna atunci, dar erau vremuri cand dl. Tony Blair nu avea nici cea mai mica intentie sa se distanteze de presedintele Bush.

Al doilea motiv si poate cel mai insemnat tine de acumularea in zona Golfului Persic a unor tensiuni suplimentare, care amintesc teribil de mult cu acele vremuri care preced izbucnirea unor conflagratii violente. Un razboi intre Statele Unite si Iran pluteste in aer de cateva luni. Concentrarea de forte aviatice, maritime si terestre americane in zona, incheierea unei intelegeri provizorii cu Coreea de Nord in dosarul sau nuclear, propaganda de razboi din ce in ce mai ascutita, manevrele militare iraniene duc la ideea ca un conflict ar putea izbucni in urmatoarele luni. In aceste conditii este perfect posibil ca Marea Britanie sa nu fie prea incantata de implicarea intr-un nou razboi in Asia (al patrulea la care ar participa din 1991 incoace). Cat despre consecinte, ele nu sunt deloc de bun augur nici pentru Romania, nici pentru Statele Unite. Acestea se vor confrunta cu o scadere a controlului in zona sudica a Irakului. Daca plecarea britanicilor din zona va duce la extinderea insurgentei in fosta lor arie de responsabilitate, administratia Bush va trebui sa inventeze mult mai multe trupe decat cele 9.000 extrase din zona. Mai mult, prin parasirea graduala a zonei de catre singura mare putere, membru in Consiliul de securitate al ONU care a sustinut de la bun inceput legalitatea si oportunitatea interventiei, America va suferi si o sensibila deteriorare a legitimitatii sale internationale, oricum contestata din toate partile. A intra intr-un razboi cu Iranul doar cu sprijinul, fatis sau nu, al Israelului ar reprezenta o provocare diplomatica mai mare chiar decat invadarea Irakului fara mandat ONU in 2003. Desi in termenii puterii relative si mai ales ai puterii militare Statele Unite pierd putin, prestigiul lor international nu ar face decat sa scada.

Pentru Romania consecintele pot fi si mai importante. Pe de o parte, inca de la implicarea trupelor romane in teatrul de operatiuni la cateva luni dupa incetarea principalelor operatiuni militare, ele au operat sub comanda britanica. Daca britanicii, care ofereau un comandament in zona, retrag trupele si comandamentul, alcatuirea unuia nou - care sa nu fie irakian - ar putea pune probleme fortelor romane. Dar cel mai mare pericol e reprezentat de ramanerea lor intr-un teatru de razboi ce s-ar largi, pe de o parte prin extinderea insurgentei si a razboiului civil in sud, iar pe de alta parte prin tintirea bazelor si trupelor americane din Irak de catre rachetele iraniene, in conditiile inceperii ostilitatilor. In dealul Cotrocenilor, retragerea britanica ar trebui sa fie privita drept un foarte serios semnal de alarma pentru strategia Romaniei in Golf.