De la nervi la bani

Autor: Razvan Muresan Postat la 02 mai 2011 20 afişări

Nervii Ancai Boagiu pe drumul dinspre Poiana Brasov catre Bucuresti, cei care i-au dat ideea introducerii anvelopelor de iarna, au fost mana cereasca pentru cei cu afaceri in domeniu. Daca piata a crescut cu 25% dupa un simplu zvon, ce se va intampla anul acesta, cand pneurile de iarna devin obligatorii prin lege?

"Acum o luna, in timp ce veneam din Poiana Brasov inspre Bucuresti, au inceput sa cada cativa fulgi de zapada. Brusc au inceput ciocnirile intre masini. M-am enervat, i-am sunat pe cei de la Compania de Drumuri si i-am luat la intrebari. Le-am zis ca ii dau afara daca nu iau masuri urgente. Ei mi-au spus ca nu e vina lor, pentru ca toata lumea are cauciucuri de vara. Asa mi-a venit ideea." Era sfarsitul toamnei anului trecut, iar stirea introducerii obligativitatii anvelopelor de iarna a circulat rapid prin media romanesti starnind o dezbatere aprinsa.

"Vedem bine cum in fiecare an, cand da prima zapada, se blocheaza traficul prin orasele mari si se intampla zeci de accidente. Si cu amenda sunt de acord", spune Gigi, cititor al www.businessmagazin.ro. "De ce trebuie sa ma oblige prin amenzi? Cand se vede clar ca din cauza schimbarii temperaturii globale la mijlocul lui noiembrie sunt 20-25 de grade", il contra un altul. Desi nu se adoptase vreo lege, zvonul facea ca televiziunile sa arate cozi la service si stocuri epuizate la comercianti. "A fost cu adevarat o surpriza pentru ca in octombrie nu era iarna, iar vanzarile porneau, de obicei, dupa prima ninsoare." Asa descrie Cedric Binoit, directorul comercial al Michelin Romania, avansul de 25% al vanzarilor pe acest segment. Peste noapte, cererea a crescut la dealeri si, deci, si la consumatorul final.

1.500.000 de anvelope de iarna s-au vandut anul trecut in Romania din totalul de trei milioane. A fost un record in materie de numar de unitati vandute, dar mai putin ca proportie. Asta pentru ca, dupa cum spun producatorii, in Romania clientii sunt educati, iar in ultimii trei ani, multi soferi au inceput sa-si dea seama ca sunt folositoare pe vreme rea.

In ianuarie insa a venit si proiectul de act normativ care da unda verde amenzilor pentru cei care nu se echipeaza corespunzator pe timp de iarna. Mai exact, sanctionarea cu amenda intre 2.500 si 4.000 de lei pentru conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna. Actul include si cauciucurile all season. Probabil cea mai buna veste pentru producatorii, distribuitorii si comerciantii din ultimii ani. "Ca sa fiu sincer, in 2011 vom depasi toate recordurile", dupa cum spune Binoit. Ce-i drept , e dificil de estimat ce se va intampla cu piata, dar din discutiile pe care producatorii le poarta cu cei care lucreaza direct cu utilizatorul final cresterea va fi intre 30% si 100%. Seful de la Michelin vede o crestere de 70%. De crescut vanzarile vor creste, dar daca luam cazurile altor tari, Germania de exemplu, putem vedea ca impactul legii se reflecta cel mai mult in vanzari in primii doi ani dupa intrarea in vigoare a legii.

Gura de aer pentru cei care lucreaza cu anvelope vine dupa un 2009 in care piata a scazut cu o cincime si un 2010 in care vanzarile au crescut cu 3-4%, mai ales pe finalul anului. Preturile nu au scazut pentru ca, desi masinile noi s-au vandut mai ieftin, nu s-a intamplat la fel si in cazul componentelor auto.

"Ca sa fiu sincer, daca ne uitam la fiecare iarna din Romania, vestea e buna pentru siguranta in trafic. As fi ipocrit sa spun ca nu e o veste buna si pentru noi", rezuma Binoit. Despre cresterea sau nu a sigurantei pe

sosele si harnicia drumarilor vom afla din statisticile politiei abia in anul urmator, dar intre timp sunt multi cei care se vor bucura mult mai mult, in primul rand, pentru propriul buzunar.

Urmărește Business Magazin

/opinii/de-la-nervi-la-bani-8204426
8204426
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.