Romanii au avut de ales intotdeauna intre doua rele, e ca un blestem. Asa spunea saptamana trecuta o cunostinta apropiata cu care am facut, pret de cateva ore, politichia. Nu e o noutate absoluta, au mai spus-o si altii, in varii situatii, dar se potriveste bine contextului actual. Iar permanenta nu a subliniat-o nimeni pana acum.

Pe urma mai e si un personaj fictiv care imi tot bazaie prin cap, seara, cand privesc in gol pe geamul tramvaiului, si nu stiu de ce revine cu insistenta. E Rastignac - unii l-au caracterizat drept arivist, altii i-ar spune numai ambitios, daca ambitie este ceea ce l-a facut sa spuna, cu pumnul ridicat, intregului Paris "A nous deux maintenant".

Cu alesul intre doua rele veti fi de acord, cred. Si nu ma refer aici la optiunile exprimate periodic, la alegeri, cu toate ca acestea ar fi cele mai evidente, ci si la viata de zi cu zi.

Vrei sa-ti rezolvi o problema, ai de ales - ori stai ca blegul la coada sau te milogesti si te enervezi si eventual mai bati si pe cineva apropiat, fie apelezi la cine trebuie si, cu o ceva gaura in buget, acel apropiat scapa de bataie si tu iti rezolvi problema.

Mai sus, daca esti proprietarul unei companii si implicat in administrarea acesteia, fie te orientezi si accepti dansul dambovitean ce amalgameaza pasi de shake cu taxe, rumba cu interese si tango cu profituri dijmuite, fie te refugiezi cu compania intr-un paradis fiscal si atunci te pregatesti sa faci fata la tot soiul de asedii justitiare sau mediatice. Unde intra Rastignac in ecuatie? El nu intra, e acolo permanent, si el, si ambitiile sale, si dorinta sa de a fi; se schimba periodic numai actorii ce-l intruchipeaza.

Am avut sau avem rastignaci (asa am scris, cu litera mica, nu e greseala de tipar) care au avut ambitia de a manevra de dragul manevratului sau cel putin asa pare, pentru ca altfel cultivau virtutile saraciei; altii combina bonomia si ironia fina cu datul golanesc la geoale, altii sunt cumva mai naivi, sa spunem, dar nu lipsiti de dorinta de a demonstra nimic; spre final avem personaje care nici macar nu mai trebuie sa-l interpreteze pe eroul balzacian, ei chiar sunt croiti asa si se razboiesc cu cine li se nazare pentru ca... nu stiu de fapt de ce, poate ca au o gena in plus sau un deficit de calciu mai accentuat, eventual ereditar.

Mai tin minte un articol foarte interesant pe care l-am citit undeva si care facea o paralela intre India si Romania. India a fost o mare speranta a anilor ‘80 si a trait bine ceva timp, antrenata de valul iscat atunci. A mizat pe IT, a atras investitii majore in domeniu, a scazut saracia si rata mortalitatii. Totul rezumat intr-un slogan - "India straluceste".

Pe urma ritmul investitiilor s-a mai domolit, interesele economice s-au mutat inspre China, iar in final autoritatile au inceput sa fie din ce in ce mai dependente de buletinul meteo, de muson adica si de efectele acestuia asupra agriculturii, responsabila pentru un sfert din PIB-ul indian.

"Economia duduie", spunea autorul articolului, este echivalentul lui "India straluceste". Ii preiau ideea si o dezvolt: o bucata de vreme am avut si noi parte de stralucire, poate ceva mai palida, dar totusi stralucire - am mai avansat in preferintele investitorilor, au mai intrat in Romania ceva nume mari ale business-ului, am reusit o tranzactie spectaculoasa, romanul de rand a beneficiat de iluzia traiului mai bun, pe credit.

De o bucata de vreme dansul rastignacilor s-a intetit si ei par sa nu mai plece urechea deloc spre economie, sa verifice daca aceasta mai duduie. Observati ca spun "dansul rastignacilor" si nu campanie anticoruptie sau joc politic; acestea sunt chestii chiar in regula, de prima avem mare nevoie, iar a doua face parte din spectacolul lumii.

Problema este cum sunt puse in scena si ce urmaresc cei implicati, iar aici avem cele mai mari dificultati. Incetinirea ritmului de crestere industriala, stagnarile din zona productivitatii muncii, dinamica exporturilor par sa ne pasioneze din ce in ce mai putin; rastignacii nostri gresesc daca mizeaza numai pe capacitatea de adaptare si de rezistenta a companiilor romanesti si, pierduti in dansul lor, nu le netezesc cat de cat calea.

Rastignac a avut motivatiile si crezul lui atunci cand a amenintat Parisul, iar romanii nu pot juca pe post de Paris fie si pentru simplul fapt ca sunt oameni cu nevoi si dorinte si cu judecata. Nu stiu daca rastignacii locali sunt constienti ca-i ameninta pe romani si bunastarea lor, atata cata este, si se afla si pe cea mai potrivita cale pentru a transforma duduitul intr-un fas. Daca nu se trezesc la timp, le spun ca cele mai detaliate buletine meteo se dau la TV pe la 19:30.