Ca între vecini

Autor: Mircea Sarbu Postat la 10 octombrie 2011 54 afişări

Internetul a anulat distanţele, ne-a facut cetaţeni planetari şi ne-a obişnuit sa facem abstracţie de localizarea în spaţiu a celor cu care intram în contact. Şi totuşi, multe dintre micile noastre probleme sunt foarte locale. Însa tot internetul ne poate ajuta sa le rezolvam mai uşor.

Adevărul este că am două mâini stângi. În aproape orice activitate care nu implică software sunt o pacoste şi reuşesc cu succes să încurc pe toată lumea. Dacă se strică un robinet, se arde o siguranţă sau nu mai merge faza scurtă, sunt neputincios. Pe meşteri e greu să-i găseşti şi pierzi o grămadă de vreme, iar timpul este o altă resursă care nu-mi prisoseşte. Până la urmă e o socoteală simplă: pierd câteva ore de muncă bine plătită ca să găsesc pe cineva care-mi rezolvă problema în zece minute şi-mi ia vreo 25 de lei. Şi chiar dacă aş fi mai îndemânatic, socoteala tot rămâne valabilă. Sunt convins că o mulţime de oameni la fel de ocupaţi ca şi mine şi-au făcut acest calcul. Există vreo soluţie?

Ideea de bază o constituie reţelele sociale online. Sigur că aici ne gândim la Facebook, dar am folosit intenţionat termenul de "reţele sociale" (şi nu "de socializare", cum spun de obicei) pentru că există numeroase alte comunităţi virtuale orientate spre activităţi ceva mai lucrative. Exemplul cel mai la îndemână este eBay, unde milioane de oameni vând şi cumpără diverse lucruri, de la reviste vechi la avioane, iar un serviciu de plăţi online precum PayPal face ca toate aceste tranzacţii mai mici sau mai mari să funcţioneze rapid şi eficient.

Or, dacă există eBay, unde se licitează pentru obiecte, de ce n-ar exista un loc unde să se poată licita pentru mici servicii? Nu mă refer la cele specializate, ci la acelea care le poate face aproape oricine şi îţi economisesc un timp preţios pentru un preţ corect. Trebuie să-i trimiţi ceva mamei care locuieşte într-un alt cartier într-o zi în care ai trei şedinţe importante? Un student s-ar putea oferi să facă comisionul pentru banii pe care-i va cheltui seara cu colegii la berărie. Poate chiar şi pentru robinetul meu stricat s-ar găsi un instalator pensionar. O femeie care a rămas fără loc de muncă ar putea fi încântată să-şi mai amelioreze bugetul spălând vasele şi făcând o curăţenie după petrecerea din noaptea precedentă. Nu-i nevoie de mari abilităţi pentru a asambla un mobilier de la IKEA, dar poate nu avem timpul şi îndemânarea necesare. Ne putem imagina o mulţime de situaţii de acest gen.

Cu exact aşa ceva se ocupă un sit web numit TaskRabbit. Fondatoarea, Leah Busque, avea 28 de ani când a pornit afacerea sub numele RunMyErrand.com şi povesteşte că ideea i-a venit într-o zi când a uitat să cumpere mâncare pentru câine şi s-a gândit că s-ar găsi cu siguranţă cineva din împrejurimi care ar fi dispus s-o ajute pentru un anumit preţ. Problema e că nu-l găseşti, aşa că un serviciu web care să-i pună în legătură pe cei ce oferă cu cei care caută are sens. Patru luni mai târziu Leah şi-a abandonat slujba sigură de la IBM pentru a-şi materializa ideea. Spre deosebire de eBay, acest gen de tranzacţii are un caracter local, aşa că prima încercare a fost la Boston, iar succesul a permis apoi extinderea în Los Angeles, Orange County, San Francisco şi New York, în vreme ce potenţialii "alergători" din Austin, Seattle, Chicago şi alte oraşe se înscriu în liste de aşteptare. În iunie, doar pentru Boston serviciul publica în medie 3.000 de oferte la un preţ mediu de 30 de dolari, din care serviciul îşi reţine o cotă de 15%. S-au ivit repede şi investitorii, aşa că TaskRabbit a beneficiat recent de o finanţare de 5 milioane de dolari.

Au mai existat şi mai există servicii asemănătoare, însă TaskRabbit a avut succes pentru că a pus un accent deosebit pe securitatea clienţilor. Pot primi însărcinări doar candidaţii înscrişi care trec de un triaj riguros, care constă într-un eseu scris, un video-interviu, recomandări şi o probă scrisă. Seamănă mai mult cu un test de angajare decât cu înscrierea într-o reţea socială şi doar un sfert dintre candidaţi sunt admişi, iar apoi sunt atent monitorizaţi. Dintre aceştia, mulţi sunt pensionari (circa 25%), mulţi studenţi, femei casnice, tineri care au loc de muncă, dar vor să-şi rotunjească veniturile. Cei care solicită mici servicii au posibilitatea să găsească un istoric al serviciilor similare şi preţurile cerute şi oferite, astfel încât să poată indica un preţ maxim rezonabil. Recent, TaskRabbit a lansat şi o aplicaţie pentru iPhone şi este lesne de înţeles că aceasta a sporit mult utilitatea serviciului.

Până la urmă, morala acestei poveşti de succes este că după ce web-ul a mutat comunităţile în virtual, tot web-ul este cel care le poate aduce înapoi. Mulţi utilizatori sunt de părere că TaskRabbit este un soi de întrajutorare binevoitoare, ca între vecini, iar preţul este doar un detaliu fără prea mare importanţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
internet,
eBay,
online
/opinii/ca-intre-vecini-8845645
8845645
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.