Jim Morrison si-a revizuit atitudinea, s-a restructurat si a incheiat un acord cu Robby Krieger, care a inceput vraja cu chitara; mi-am dat totusi seama ca Morisson are dreptate intr-o oarecare masura.

 

Toata tevatura si agitatia cu negocierile cu FMI, declaratiile si intal­nirile, deplasarile la Bruxelles si altele asemenea au facut suficient incat sa para ca oficialii romani sunt superpreocupati de rezolvarea problemelor din economie. Dar ce vor face acum? In asteptarea banilor meniti sa dezmorteasca economia si creditarea si consumul si dupa aceea?

 

Un eventual raspuns ar fi cel cu programele de infrastructura si energie si cu sprijinirea IMM-urilor si a sectorului financiar si cu toate cate au promis sa faca.

 

O fi, dar cred ca raspunsul corect ar trebui sa contina, mai ales, altceva: croirea economiei viitoare a Romaniei, daca vom vrea sa mai insemnam ceva in lumea asta (daca as fi rautacios, as baga aici o butada de genul “daca acum este asa rau, va dati seama cum ne-ar fi fost daca chiar aveam o economie?”; nu sunt rautacios si ma abtin).

 

Asadar, avem de-a face cu un “reset” economic mondial; un prilej cat se poate de bun pentru gandirea jaloanelor unei noi economii, unor directii reale, stabile si puternice pentru intreprinzatorii natiei. Daca epoca neinterventionismului a apus, lucru cu care personal nu sunt de acord, dar pe care il pot accepta, atunci statul va trebui sa-si joace rolul pana la capat, sa inteleaga schimbarea si faptul ca lumea nu se va putea intoarce la starea, la perioada buna de pana in toamna anului trecut. Romania, in special, cu un somaj in crestere, cu un sector imobiliar in suferinta, cu firave sectoare industriale marcate, si acelea, de imobilism si inelasticitate, fara cercetare, fara agricultura si fara initiative, este o victima sigura. Dar cand raul se va indrepta, ce vom face? Am intrat in criza la un anume nivel de primitivism si unii s-au bucurat pentru asta. Dar criza inseamna regres si cum putem defini caderea cu o treapta sau doua sub primitivism, cum o sa ne spunem la urmatoarea criza, australopiteci sau de-a dreptul maimutoi?

 

In afara incarcaturii emotionale, acordul cu FMI si creditele externe pe care le-a angajat Romania nu inseamna mare lucru; sunt numai niste bani. Ne aflam, daca vreti, in situatia babutei care statea la lunga coada de la usa unui renumit vraci. Era adusa rau de spate si mergea sonticait, sprijinindu-se intr-un baston. Ii vine randul, intra si dupa cateva minute iese dreapta, falnica, cu capul sus. Cei de la coada freamata, remarca miracolul si o femeie o intreaba: “Cand ai intrat, erai cocosata, dar acum ai spatele drept. Ce ti-a facut vraciul?”. Iar batrana o lamureste fara sa clipeasca: “Mi-a dat un baston mai lung...”.

 

Cu adevarat important este modul in care cei alesi vor gestiona situatia, ce vor face pentru a nu rupe bastonul. Iar aici sunt mai multe pericole.

 

Cel mai evident este perpetuarea actualei stari. Nu detaliez, privim in jur pur si simplu.

 

Un pericol subtil este deteriorarea standardelor: economistul Dan Ariely, autorul bestsellerului “Predictably Irrational”, a studiat modul in care oamenii isi inseala semenii si spune ca exemple de genul lui Bernie Madoff nu inspaimanta ci, dimpotriva, pe termen lung afecteaza calitatea relatiei mediului de afaceri cu restul lumii.

 

Nu in sensul ca vor aparea o multime de scheme Ponzi; dar, expusi unui astfel de nivel extrem de lipsa de scrupule, si alti insi din mediul de afaceri se vor simti indemnati sau indreptatiti sa coboare stacheta. Ariely a facut experimente din care reiese clar ca aceasta este tendinta fireasca a reactiilor umane; in plus, spun eu, nici faptul ca statele au suportat financiar o serie de excentricitati, ca sa folosesc un eufemism, ale afaceristilor nu va antrena o crestere, ci o scadere a moralitatii.

 

Un altul este remodelarea stramba a lumii. O sa folosesc tot o istorioara, cea a tipului care probeaza un costum la croitor. O maneca este mai lunga, dar croitorul il pune sa indoaie bratul intr-un fel anume. Bratul indoit urca gulerul hainei pana spre crestet, dar croitorul trage de capul omului spre spate. In aceasta pozitie, umarul stang coboara cu vreo zece centimetri. Omul se indoaie, sfatuit de croitor, din talie spre stanga.

 

Astfel contorsionat, insul pleaca cu un mers chinuit, in noul lui costum. Doi trecatori il privesc cu mila: “Bietul infirm”, spune unul. “Ma doare inima pentru el”. Celalalt remarca: “Da, dar croitorul lui trebuie sa fie un geniu. Costumul ii vine perfect!”.