Sorin Mândruţescu este unul dintre cei mai puternici manageri din IT-ul românesc

Autor: Razvan Muresan Postat la 07 decembrie 2012 135 afişări

De patru ani şeful Oracle România şi de mai bine de zece ani în echipa companiei, Sorin Mândruţescu a pornit în 2001 ca director de vânzări pentru aplicaţiile software dedicate zonei de servicii financiare.

S-a ocupat de-a lungul anilor de coordonarea mai multor proiecte IT, dintre cele mai notabile fiind procesul de design şi aplicare a strategiilor IT pentru Banca Comercială Română - Erste Bank Austria. Din 2004 a preluat responsabilităţile asupra operaţiunilor din Bosnia-Herţegovina şi alte 11 ţări din Europa de Sud-Est, de unde a fost şi promovat director general. Anterior, a lucrat la Bancorex şi la Banca Turco-Română, dar a luat parte şi la punerea bazelor Bank Austria Creditanstaldt, actuala Unicredit, ca director de sucursală. Numele lui Sorin Mândruţescu a fost vehiculat şi pentru funcţia de prim-ministru în primăvara anului trecut, în cazul demisiei fostului premier Emil Boc, ştire pe care managerul a numit-o la acea vreme "o speculaţie". El a fost reconfirmat în primăvară drept preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor, organismul care supraveghează administrarea Fondului Proprietatea de către americanii de la Franklin Templeton.


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/sorin-mandrutescu-este-unul-dintre-cei-mai-puternici-manageri-din-it-ul-romanesc-10376988
10376988
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.