Bogdan Niţu - Superlit România

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 17 februarie 2014 632 afişări

Este din 2009 directorul general al producătorului de ţevi şi tuburi Superlit, cu capital turcesc, care deţine la Buzău o fabrică în care a investit de-a lungul timpului circa 15 milioane de euro.

Bogdan Niţu - Superlit România
Bogdan Niţu - Superlit România

Niţu a absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti şi, înainte de a fi recrutat pentru a ocupa funcţia de director al Superlit, a lucrat în companii precum Philips Lighting, Pipelife România sau Sunlight Industrial. Spune că a decis să accepte poziţia de şef al Superlit după ce a adunat informaţii despre piaţă şi a descoperit „un ocean albastru" puţin explorat la acel moment, microhidrocentralele. Companiile din industria hidroenergetică se numără de altfel în prezent printre principalii clienţi ai Superlit. Niţu are în subordine 120 de angajaţi.

„Am realizat o cifră de afaceri apropiată de 15 milioane de euro în 2012 şi ne-am propus o creştere de 10% în 2013", explică managerul. Peste jumătate din vânzările companiei sunt generate de exporturi în ţări precum Austria, Serbia, Norvegia, Italia sau Polonia, iar la începutul anului Niţu spunea că priveşte cu interes şi către alte pieţe, precum Republica Moldova, Ucraina sau ţările baltice. Managerul de la Superlit spune că a cochetat de-a lungul timpului cu ideea de antreprenoriat, dar că acest pas nu poate fi făcut în România. „Cel puţin deocamdată. O spun cu părere de rău."

Peste 10 ani se vede într-o echipă formată din profesionişti dornici să înveţe lucruri noi în fiecare zi. „Cu un pic de noroc, într-o ţară cu astfel de oameni", adaugă Niţu. Compania Superlit a fost deţinută până la începutul anului 2010 în proporţie de 40% de grupul Romet din Buzău, controlat de omul de afaceri Constantin Toma. Tranzacţia prin care compania turcă a preluat integral Superlit Ro¬mânia a fost realizată în martie 2010, însă suma plătită nu a fost făcută publică.


Bogdan Niţu
SUPERLIT ROMÂNIA
FUNCŢIE director general
VÂRSTĂ 39 de ani
ACŢIONARIAT 100% Karamanci Holding
CIFRĂ DE AFACERI 2012 15 mil. euro
CIFRĂ DE AFACERI 2011 14 mil. euro
ANGAJAŢI 120

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
Bogdan Niţu,
Superlit România
/lideri/bogdan-nitu-superlit-romania-12099751
12099751
comments powered by Disqus
Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze.

vezi continuarea
ZF.ro
S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii
ALERTA ALIMENTARĂ! Toată lumea care a cumpărat PRODUSUL trebuie să îl ducă înapoi şi să NU ÎL CONSUME. Acesta conţine DIOXID DE SULF, nedecarat pe etichetă
ProMotor.ro
A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI! A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI!
CEL MAI CĂUTAT LOC DE MUNCĂ din România. Se obţine uşor, iar SALARIILE DEPĂŞESC 1000 DE EURO!
Dacă trece această lege, toţi şoferii vor plăti amenzile imediat ce le primesc!
Descopera.ro
Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător
Este cel mai mare FURT din istorie? Un AISBERG a fost furat cu totul, însă asta nu este cel mai ŞOCANT
Un fizician s-a ÎMPUŞCAT sub apă pentru un experiment ştiinţific. FOTO+VIDEO
Go4it.ro
GALAXY S10: cât costă şi de unde îl poţi cumpăra în ROMÂNIA. De data aceasta SAMSUNG a cam exagerat cu preţurile GALAXY S10: cât costă şi de unde îl poţi cumpăra în ROMÂNIA. De data aceasta SAMSUNG a cam exagerat cu preţurile
Iată cum se prezintă GALAXY S10, telefonul anului 2019! VIDEO
GALAXY S10 a fost LANSAT! Iată cât costă cel mai PERFORMANT telefon de la SAMSUNG
Csid.ro
Ginecolog – cum decurge un consult de rutină Ginecolog – cum decurge un consult de rutină
Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic
Secreţia vaginală: când indică anumite boli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.