Din culisele tranzacţiei care a pus stomatologia în prim-plan. Ce urmează?

Autor: Georgiana Mihalache Postat la 03 iulie 2023 215 afişări

Integrarea într-un grup medical mare, o divizie nouă de business, prima achiziŢie parţială de acţiuni, câteva milioane de euro. Aceste lucruri au fost în joc în momentul preluării unui pachet de 51% din acţiunile Clinicilor dentare Dr. Leahu de către reţeaua de sănătate Regina Maria. Restul de 49% din acţiuni au rămas la fondatorul brandului, care se va ocupa în continuare de extindere. Business Magazin intră în culisele tranzacţiei care a pus stomatologia în prim-plan.

Tranzacţiile din zona serviciilor medicale private au relativ puţine şanse să mai surprindă, având în vedere dezvoltarea spectaculoasă din ultimii ani a pieţei locale. Totuşi, la jumătatea anului 2023 anunţul privind preluarea unui pachet de 51% din acţiunile Clinicilor dentare Dr. Leahu de către reţeaua Regina Maria a mişcat piaţa medicală. Achiziţia a bifat rând pe rând mai multe elemente de surpriză - intrarea operatorului medical pe piaţa stomatologică, menţinerea în acţionariat şi a fondatorului businessului, dar şi direcţia de integrare a stomatologiei în medicina generală. Ce urmează nou în piaţă? „Urmărim de mulţi ani dinamica pieţei de stomatologie, iar acum a venit momentul oportun să facem acest prim pas, care marchează şi deschiderea noastră către o consolidare a acestui domeniu în România.

Stomatologia este o piaţă cu un foarte bun potenţial de dezvoltare. Împreună cu echipa ambiţioasă şi performantă construită de Dr. Ionuţ Leahu, vom aduce şi mai multe servicii cu valoare adăugată pentru pacienţii români, într-un continuum al îngrijirii medicale de calitate. În medicină, viitorul se construieşte cu viziune şi strategie pe termen lung. Preferăm să vorbim mai puţin şi să facem mai mult, iar intrarea pe nişa de stomatologie a venit şi din preocuparea noastră constantă pentru educaţie medicală şi prevenţie”, spunea Fady Chreih, CEO-ul reţelei Regina Maria. Restul de 49% din acţiunile reţelei de clinici dentare rămâne la fondatorul businessului, medicul Ionuţ Leahu, iar fondul de investiţii Morphosis Capital, care avea 25% din acţiuni anterior tranzacţiei a ieşit complet din businessul dentar.

Etapele unei tranzacţii

Nouă luni au durat negocierile dintre reţeaua Regina Maria şi Clinicile Dr. Leahu de la primele discuţii până la semnarea acordului de parteneriat şi vânzarea de acţiuni.

Discuţiile s-au purtat între doi jucători de talie mare pe pieţele pe care activează, iar anunţul a fost o surpriză în contextul în care este prima tranzacţie realizată de reţeaua Regina Maria în care nu cumpără pachetul complet de acţiuni.

Primii paşi în noua etapă

După achiziţie, primul pas pentru cele două părţi, astăzi parteneri în business, este să îşi cunoască noii colegi. Medicul Leahu vede deja primele direcţii de networking între echipele care sunt acum pe acelaşi „teren de luptă” cu problemele de sănătate ale pacienţilor. Ca ţinte, fondatorul Clinicilor Dr. Leahu menţionează creşterea numărului de pacienţi care vin lunar în cabinetele stomatologilor din cele 19 unităţi deschise până acum.

„Ne aşteptăm însă la o creştere de până la 30-40% a numărului de pacienţi care accesează serviciile Clinicilor Dentare Dr. Leahu lunar. Dacă acum avem 5.000 de pacienţi pe lună, estimăm că până la finalul lui 2023 numărul acestora să crească exponenţial, pentru că avem disponibilitatea şi capacitatea să tratăm acest număr de oameni. Din punct de vedere al business-ului, pentru 2023 targetul nostru rămâne constant, vizăm o creştere de 10% a cifrei de afaceri. În acelaşi timp, rămânem deschişi oportunităţilor de parteneriere în cadrul Reţelei”, a mai spus Ionuţ Leahu.

Medicină, din cap până în picioare

Fondatorul Clinicilor Dr. Leahu a vorbit în ultimii ani despre ştergerea graniţelor dinte stomatologie şi medicina generală. Potrivit acestuia, multe probleme de sănătate au ca „focar” problemele stomatologice, iar în cazul multor pacienţi, vizita la dentist a fost prima interacţiune cu un medic după mulţi ani. Astfel, stomatologii au descoperit, alături de problemele dentare specifice, şi boli de inimă, diabet. „Coordonarea strânsă şi comunicarea între profesioniştii din domeniul medical şi stomatologic sunt necesare pentru a oferi îngrijire integrată şi pentru a asigura rezultate optime ale tratamentului.

Atât medicina generală, cât şi stomatologia urmăresc să îmbunătăţească bunăstarea pacientului şi calitatea vieţii”, a explicat Ionuţ Leahu. Chiar dacă specializările şi modalităţile de tratament pot diferi între cele două ramuri ale medicinei, punctul comun în care se întâlnesc şi de unde se poate construi în aceaşi direcţie îl reprezintă sănătatea pacienţilor. „Prin unirea resurselor de care dispunem noi cu resursele de care dispune liderul calităţii medicale din România, extindem infrastructura şi accesibilitatea serviciului medical integrat de cea mai înaltă calitate, pentru un număr cât mai mare de români”, a mai adăugat Ionuţ Leahu.

O nouă divizie în portofoliu

În ultimii 10 ani, reţeaua de sănătate Regina Maria a investit peste 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locaţii, achiziţia de aparatură performantă şi pregătirea echipelor medicale. În total, reţeaua Regina Maria a preluat în totalitate şi a integrat peste 35 de alţi jucători de pe piaţă, având o prezenţă în mai mult de jumătate din judeţele ţării şi acoperire naţională. La nivel naţional, peste 330 clinici partenere numără reţeaua medicală. Compania reuneşte peste 8.500 de angajaţi şi colaboratori, iar în spitalele, maternităţile, policlinicile, laboratoarele de sub umbrela Regina Maria inră anual pese 6 milioane de pacienţi. În 2023, Regina Maria a lansat un nou proiect medical - EXAVET, primul laborator de analize şi imagistică veterinară din cadrul reţelei, marcând intrarea pe o piaţă nouă pentru liderul în calitatea serviciilor medicale din România. O altă premieră şi piaţă nouă pentru operatorul privat este din iunie 2023 şi stomatologia.

Amprenta Dr. Leahu

În peste 10 ani de activitate pe piaţa stomatologică din România, brandul Dr. Leahu a ajuns pe 19 clinici în cele mai importante oraşe din ţară. În total, pacienţii din cele 13 oraşe au acces la 169 de cabinete, fiind cea mai extinsă reţea stomatologică din ţară. De altfel, dezvoltarea integrată, ca o reţea, este mai degrabă o excepţie în domeniul stomatologiei, iar Clinicile Dr. Leahu sunt printre jucătorii-pionieri în această piaţă. În 2022, veniturile cumulate ale reţelei au fost de 132,4 mil. lei, în creştere cu 31% faţă de 2021. Prin comparaţie, în piaţa medicală privată, operatorii au căutat să dezvolte integrat businessurile şi să deschidă noi unităţi, să se extindă, pentru a ajunge astfel la cât mai mulţi pacienţi. Această strategie este comună mai ales marilor jucători, cu putere de investiţie, dar se poate vedea şi în rândul unor businessuri mai mici.

„Dacă acum avem 5.000 de pacienţi pe lună, estimăm că până la finalul lui 2023 numărul acestora să crească exponenţial, pentru că avem disponibilitatea şi capacitatea să tratăm acest număr de oameni. Din punct de vedere al business-ului, pentru 2023 targetul nostru rămâne constant, vizăm o creştere de 10% a cifrei de afaceri. În acelaşi timp, rămânem deschişi oportunităţilor de parteneriere în cadrul reţelei.”

Dr. Ionuţ Leahu, fondatorul Clinicilor Dentare Dr. Leahu


Clinicile dentare Dr. Leahu reunesc o echipă de 500 de angajaţi, dintre care 200 de medici şi specialişti în anestezie generală. Fiecare clinică integrează cel puţin un centru de radiologie dentară digitală. Reţeaua dispune şi de propriul centru de instruire pentru medici specialişti, medici rezidenţi şi asistenţi medicali. Peste 5.000 de pacienţi trec lunar pragul clinicilor de stomatologie. Pe hartă, Dr. Leahu a mersc cu clinici în cele mai importante oraşe ale ţării: Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Constanţa, Oradea, Craiova, Galaţi, Turda, Ploieşti şi Piteşti. În plus, deţine şi un portofoliu de 17.000 de abonamente dentare.

Vântul schimbării în stomatologie

Până în prezent, piaţa cabinetelor dentare s-a dezvoltat mult, însă fragmentat. Medicii stomatologi au deschis businessuri proprii, însă nu au făcut şi pasul spre consolidare, spre extindere. În acelaşi timp, au evoluat şi tehnologia şi nivelul de performanţă din cabinetele dentare, dar şi solicitările pacienţilor, care vor servicii integrate.

„În momentul de faţă, piaţa de stomatologie din România cunoaşte o pantă ascendentă în privinţa ofertelor pentru pacienţi, care sunt din ce în ce mai diverse, dar care din păcate nu sunt centrate pe experienţa pacienţilor şi educaţie pentru sănătate orală”, a mai spus Ionuţ Leahu. Iar statistica plasează România pe ultimele locuri privind frecvenţa cu care pacienţii ajung la dentist. Media la nivel naţional arată că un român nu ajunge nici măcar o dată pe an la un consult stomatologic (0,4 consultaţii per capita într-un an), potrivit datelor Eurostat. Lipsa cabinetelor dentare şi în zonele defavorizate, în sate, dar şi preţurile pentru consultul şi tratamentele stomatologice ţin oamenii la distanţă de clinicile dentare, mai ales că este o piaţă majoritar privată, iar decontările de la Casa de Asigurări sunt nesemnificative. „Este timpul consolidării, ne asumăm viitorul stomatologiei româneşti ca să putem construi împreună sustenabil şi durabil. Acesta este momentul oportun pentru orice antreprenor din domeniul stomatologiei să se alăture unei reţele puternice, ale cărei servicii medicale sunt la cel mai înalt nivel de performanţă din România. Fie că vorbim de antreprenori care au un singur cabinet ori care deţin deja mai multe cabinete, au şansa să ni se alăture, să construim împreună în beneficiul pacientului, oferind servicii de medicină dentară extraordinară”, susţine medicul Ionuţ Leahu.

Rebranding la orizont

Clinicile Dr. Leahu urmează să treacă printr-un proces de rebranding după integrarea în cadrul reţelei Regina Maria, pentru a dezvolta ulterior sub un nume comun divizia de stomatologie. „Cred că tot ce ţine de rebranding este o provocare pentru toată lumea. În primul rând, pentru că este un proces de durată şi complex care, în cazul de faţă, presupune sinergia dintre două branduri puternice, construite în ani de activitate. La momentul de faţă lucrăm alături de colegii din reţeaua Regina Maria pentru a stabili care este denumirea cea mai potrivită sub care ne vom integra în reţea şi sub care vom construi în continuare”, a explicat medicul Ionuţ Leahu.

Problema care nu există, dar ajunge să coste

Medicul Ionuţ Leahu expune o problemă pe care o resimte în profesia sa, şi anume faptul că o bună parte dintre pacienţi – 78%, consideră că nu au probleme stomatologice, astfel că nu vin la dentist. Peste această situaţie, se suprapun şi statisticile privind vânzările scăzute de pastă şi periuţe de dinţi. „Majoritatea ajung în cabinetele medicilor stomatologi doar pentru urgenţe şi lucrări dentare de o complexitate mare – care presupun din start costuri la fel de ridicate, accesibilizarea serviciilor medicale stomatologice de bază pentru români şi educarea populaţiei în ceea ce priveşte prevenţia în sănătate orală este obiectivul nostru principal”, a mai spus fondatorul Clinicilor Dr. Leahu.

Viziunea pentru dezvoltare

Pentru a răspunde nevoii tot mai mare de servicii stomatologice este nevoie de un efort comun între medicii stomatologi, autorităţi, pacienţi, comunitate. Ţinta pentru toţi aceştia ar trebui să fie sănătatea orală şi starea generală a pacienţilor, având în vedere că afecţiunile stomatologice vin la pachet cu alte probleme de ordin fizic, dar şi psihic.

Ca plan de acţiune, mediul Ionuţ Leahu arată că promovarea educaţiei în rândul pacienţilor privind problemele dentare, dar şi investiţiile în forţa de muncă şi în tehnologie vor construi viitorul în piaţa pe care activează. „Ne-am asumat rolul de lideri în domeniul sănătăţii orale, iar zona de prevenţie va rămâne în focusul nostrum constant, educaţia populaţiei cu privire la sănătatea orală rămâne pe primul plan pentru noi. Jucăm un rol crucial în educarea pacienţilor şi abilitarea acestora să preia controlul asupra sănătăţii lor dentare. Asumându-ne un rol activ în educarea lor, putem contribui la îmbunătăţirea domeniului sănătăţii orale pe termen lung, promovând îngrijirea preventivă şi împuternicind pacienţii să îşi asume responsabilitatea pentru bunăstarea dentară”, a completat medicul.

Zâna Măseluţă, tot mai căutată de investitori

Tendinţa de cumpărare a unor businessuri stomatologice în ultimii ani a crescut accelerat, astfel că fonduri de investiţii, dar şi antreprenori români au investit în medicina dentară.

Alături de investiţia Morphosis în cadrul Clinicilor Dr. Leahu în 2020, alte exemple de investiţii în domeniul stomatologic sunt în 2021, când fondul de investiţii EquiLiant Capital, fondat de fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, a preluat un pachet minoritar de acţiuni în reţeaua de clinici stomatologice Clinica Victoria, un business cu prezenţă în Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Slatina. La începutul lui 2022, fondul de private equity Abris Capital Partners a anunţat achiziţia Dentstore, un distribuitor român de produse stomatologice, cu afaceri de 40 milioane de euro în 2021. Abris Capital cumpărase anterior Dentotal, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse stomatologice din România, dar şi Dentatechnica, distribuitor de produse stomatologice din Bulgaria.

Astfel, deşi este o piaţă extrem de fragmentată, în care medicii şi-au deschis câte un cabinet şi nu s-au extins în reţea, direcţia este spre consolidare, încurajată şi de „pariurile” unor investitori mari.

Cifra de afaceri realizată de cele peste 8.000 de companii care activează în domeniul asistenţei stomatologice (cod CAEN 8623) este de 3,4 miliarde de lei în 2021, cel mai recent an pentru care există date publice. Cu un an în urma, în 2020, cifra de afaceri a fost de 2,4 miliarde de lei, însă rezultatele au fost puternic influenţate de perioada de lockdown, când cabinetele stomatologice au fost închise timp de câteva luni, în perioada stării de urgenţă generată de pandemie.

„Urmărim de mulţi ani dinamica pieţei de stomatologie, iar acum a venit momentul oportun să facem acest prim pas, care marchează şi deschiderea noastră către o consolidare a acestui domeniu în România. Stomatologia este o piaţă cu un foarte bun potenţial de dezvoltare. Împreună cu echipa ambiţioasă şi performantă construită de Dr. Ionuţ Leahu, vom aduce şi mai multe servicii cu valoare adăugată pentru pacienţii români, într-un continuum al îngrijirii medicale de calitate. În medicină, viitorul se construieşte cu viziune şi strategie pe termen lung. Preferăm să vorbim mai puţin şi să facem mai mult, iar intrarea pe nişa de stomatologie a venit şi din preocuparea noastră constantă pentru educaţie medicală şi prevenţie.”

Fady Chreih, CEO-ul REGINA MARIA, la momentul anunţării tranzacţiei, potrivit ZF.


Istoria Clinicilor Dr. Leahu

În 2011 apărea prima clinică Dr. Leahu în Bucureşti, fondată de medicul Ionuţ Leahu

La finalul lui 2020, reţeaua de clinici dentare a listat obligaţiuni de 10 milioane de lei la bursa de la Bucureşti

În 2020 a anunţat deschiderea primei unităţi în afara ţării, la Londra

Tot în 2020, fondul de investiţii Morphosis Capital a intrat în acţionariatul Clinicilor Dr. Leahu, preluând un pachet de 25%

În ultimii zece ani, din 2011 până în prezent, brandul s-a extins şi are 19 unităţi în toată ţara, în 13 dintre cele mai mari oraşe

În 2023, reţeaua Regina Maria a cumpărat 51% din acţiunile Clinicilor Dr. Leahu, iar medicul fondator a păstrat 49%

Istoria reţelei regina Maria

La 30 noiembrie 1995 apărea Centrul Medical Unirea, un nume nou în piaţa serviciilor medicale private, fondat de dr. Wargha Enayati.

Un an mai târziu, în 1996, apăreau primele abonamente medicale din portofoliul reţelei Regina Maria.

Începând din 2001 a pornit extinderea cu deschiderea de noi clinici.

Anii ulteriori – 2002-2005, au fost marcaţi de extinderi şi clienţi mari atraşi în portofoliu din rândul companiilor care solicitau serviciile medicale ale reţelei Regina Maria.

În 2006 Centrul Medical Unirea (CMU) iniţiază un proces de atragere de investiţii

În februarie 2007, gigantul de investiţii 3i Plc preia un pachet minoritar de acţiuni la CMU.

Anul 2008 marchează prima extindere în afara Bucureştiului, în Cluj Napoca

În 2010, fondul de investiţii Advent International preia o participaţie majoritară la CMU.

În perioada 2011-2015 urmează o strategie puternică de extindere.

În 2015, Mid Europa – cel mai mare fond de private equity cu investiţii în Europa Centrala şi de Est, preia pachetul integral de acţiuni al reţelei Regina Maria

Din 2015 şi până în prezent eţeaua Regina Maria s-a extins constant şi a achiziţionat noi businessuri, a dezvoltat proiecte greenfield, dar a şi investit În nişe noi de business, cum este şi stomatologia.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.