Dilemele lui 2011 - Va creste bursa? Cat succes va avea listarea Fondului Proprietatea?

Postat la 13 ianuarie 2011 42 afişări

Cea mai importanta intrebare este acum, la inceputul anului, daca economia romaneasca isi va relua cresterea. pe langa aceasta, va propunem o serie de teme de gandire legate de ce ne asteapta in anul cel nou, ca economie si ca societate.

CINE INTRA IN RING?

Atragerea companiilor dintr-un anume sector de activitate este o modalitate noua a bursei de a-si spori rulajele, iar sectorul constructiilor este primul vizat, propunandu-le acestora o alternativa la finantare. La Bursa sunt listate acum in jur de 100 de companii din sectorul constructiilor, cea mai mare parte pe piata RASDAQ, fiind putin lichide; totusi, niciuna dintre cele mai mari zece companii de constructii nu este listata la bursa.


BANI ALBI LA VREMURI NEGRE?

Achizitiile nete ale strainilor pe Bursa au ajuns anul trecut la peste 84 de milioane de euro, aproape dublu fata de 2009, dar mult sub valorile din 2006 sau 2007. Valoarea a fost influentata de tranzactiile facute de KazMunaiGaz care au cumparat actiuni Rompetrol de 58 de milioane de euro. Primul trimestru al anului ar putea aduce o doza de optimism pe piata, spun brokerii, optimism iscat de sezonalitatea favorabila, de datele macro comunicate la nivel international, de perceptia ceva mai buna asupra situatiei Romaniei si chiar de listarea Fondului Proprietatea.


VA AVEA SUCCES LISTAREA FONDULUI PROPRIETATEA?

Anul trecut, Fondul Proprietatea s-a dovedit o afacere profitabila mai ales pentru cei care au castigat de pe urma nenumaratelor amanari ale listarii si au cumparat actiuni la preturi de pana la 10% din valoarea nominala, desi a fost infiintat pentru a despagubi victimele regimului comunist ale caror proprietati au fost confiscate. Aducerea Fondului la cota Bursei va creste lichiditatea actiunilor, va imbunatati profilul acestuia si va atrage interesul investitorilor internationali pe piata romaneasca in general, dupa cum apreciaza Greg Konieczny, managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea.

Ramane de vazut in ce masura asteptarile optimiste ale investitorilor si ale intregii piete romanesti de capital, ca incepand din 25 ianuarie 2011, data listarii Fondului, va fi rescrisa istoria bursei de la Bucuresti, se vor concretiza. Un rol important il vor juca si listarile unor pachete de actiuni ale statului din marile companii nationale, asa cum insusi presedintele Traian Basescu a promis la aniversarea de 15 ani a Bursei de Valori Bucuresti. Se vorbea atunci despre tranzactionarea pe bursa a actiunilor Romgaz, Petrom, Transgaz sau Transelectrica.

Un impact mai mic sau mai mare se va inregistra astfel si asupra lichiditatii BVB, un minus pentru Bursa de la Bucuresti in 2010, cat timp listarile nu au reusit sa stimuleze apetitul de tranzactionare al investitorilor.


ANUL IMPACARII INTRE BUCURESTI SI SIBIU?

Listarea pe platformele proprii a celor doua piete de capital, cea din Bucuresti si cea de la Sibiu, a reprezentat anul trecut un posibil prim pas catre o fuziune intre cei doi operatori bursieri locali. Cele doua burse au inregistrat modificari semnificative in structura actionariatului anul trecut prin intrarea SIF-urilor, dar si vanzari de actiuni detinute de unele dintre casele de brokeraj care s-au opus in 2006 fuziunii. In plus, valoarea reala a celor doua burse nu mai este obiect de controverse, fiind certificata acum de preturile de pe piata. O eventuala fuziune ar putea ajuta cele doua piete sa faca fata mai bine concurentei din ce in ce mai puternice din partea pietelor externe, pe care tot mai multi dintre investitorii locali si-au mutat tranzactiile in ultimii ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
special,
cover story,
dileme 2011,
bursa
/cover-story/dilemele-lui-2011-va-creste-bursa-cat-succes-va-avea-listarea-fondului-proprietatea-7871755
7871755
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.