Fără trafic, fără cozi, fără aglomeraţie: noul trend al vacanţelor de lux în Europa

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 27 iunie 2026 15 afişări

Fără trafic, fără cozi, fără aglomeraţie: noul trend al vacanţelor de lux în Europa

 

Sătui de aglomeraţia din sezon, unii turişti recurg la o soluţie care li se pare mai bună decât hotelurile din destinaţii populare din Europa: iahturile unor branduri de ultralux din industria ospitalităţii cum ar fi Ritz-Carlton, Four Seasons sau Aman, scrie Wall Street Journal.

Pentru acest gen de turişti, luxul nu înseamnă numai destinaţia aleasă, ci şi cât mai puţină bătaie de cap în vacanţă, iar o plimbare cu iahturile brandurilor mai sus menţionate îi scapă fix de aşa ceva. Se pot astfel trezi în dreptul unei localităţi turistice pe care vor s-o viziteze sau unde doresc doar să ia masa, fără să fie nevoiţi să se lupte cu traficul pentru a ajunge în oraş pe cale terestră, după care pot ajunge în altă parte pentru alte distracţii. Bineînţeles, asemenea croaziere vin şi cu opţiuni nedisponibile altor turişti, cum ar fi o vizită la ruinele din Efes, din Turcia, după orele de program, unde se ţine un concert de muzică clasică, ori degustări private de vin şi cină în diverse podgorii din alte părţi.  Timpul petrecut pe ţărm este astfel planificat încât clienţii să nu fie nevoiţi să stea la coadă pe undeva sau să aştepte prea mult ca să ajungă unde doresc, fiind întâmpinaţi la debarcare de către personalul firmei organizatoare care-i duce la activităţile alese, fie ele vizite, cursuri de gătit ori scufundări.

Clienţii care preferă să se plimbe cu iahturile brandurilor de ultralux din industria ospitalităţii sunt de diverse vârste, de la perechi tinere la membrii câtorva generaţii din aceeaşi familie, spun experţii în turism care le organizează vacanţele, şi vor să exploreze destinaţii noi sau să revadă locuri unde au mai fost, dar fără înghesuială.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.