35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale (II)

Postat la 06 iulie 2026 15 afişări

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii strategice şi priveşte către pieţe precum SUA, Ucraina, Republica Moldova, Orientul Mijlociu. Dincolo de cifrele care arată o multiplicare de peste şapte ori a afacerilor în ultimul deceniu, conducerea companiei spune că principala realizare este alta: capacitatea de adaptare. Ce urmează?

 

 

35 de ani de Electro-Alfa International. Lecţii, transformări şi următorii 35 de ani. Ce spun cei opt membri ai Comitetului Executiv despre drumul parcurs, dar şi despre viitorul Electro-Alfa International?

 

ŞTEFAN PETREA, CEO, Electro-Alfa International

♦ „Mi-ar plăcea ca Electro-Alfa International să fie recunoscută nu doar pentru ceea ce produce sau construieşte, ci şi pentru generaţiile de specialişti pe care le-a format şi pentru contribuţia pe care a avut-o la dezvoltarea industriei româneşti.

Dacă peste 35 de ani vom putea spune că am lăsat în urmă o companie mai puternică decât am găsit-o, cu oameni valoroşi, proiecte care contează şi o reputaţie construită prin rezultate, atunci vom avea toate motivele să privim cu satisfacţie acest parcurs.”

Cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul energetic şi industrial, Ştefan Petrea conduce Electro-Alfa International din 2022, coordonând dezvoltarea internaţională şi transformarea strategică a companiei.

Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o despre leadership în industria energetică?

Cea mai importantă lecţie este că leadershipul înseamnă responsabilitate şi perseverenţă. În industria energetică lucrezi cu proiecte complexe, cu investiţii importante şi cu termene care au impact asupra multor oameni şi organizaţii. În astfel de situaţii, echipa are nevoie de direcţie clară, de decizii asumate şi de încrederea că obiectivele stabilite pot fi atinse. Am învăţat că rezultatele durabile se construiesc împreună cu oamenii. Rolul unui lider este să creeze condiţiile în care echipele pot performa, să dezvolte competenţe şi să ofere fiecărui coleg posibilitatea de a contribui la succesul proiectelor. La fel de importantă este capacitatea de a învăţa şi de a te adapta. Industria energetică s-a schimbat mult în ultimii 35 de ani şi continuă să evolueze. Liderii au responsabilitatea de a înţelege aceste schimbări şi de a pregăti organizaţia pentru ceea ce urmează. În final, leadershipul se măsoară prin rezultatele pe care le obţii împreună cu echipa şi prin încrederea pe care reuşeşti să o construieşti în timp.

Ce credeţi că a diferenţiat Electro-Alfa International în cei 35 de ani de dezvoltare?

Diferenţa a fost făcută de modul în care am construit compania în timp. Am urmărit fiecare etapă de dezvoltare cu atenţie, de la extinderea capacităţilor de producţie şi dezvoltarea portofoliului până la formarea echipelor şi intrarea pe pieţe noi. Fiecare pas a venit pe baza experienţei acumulate şi a rezultatelor obţinute în etapa anterioară. În acelaşi timp, am ales să dezvoltăm activităţi care se completează reciproc. Astăzi, producţia de echipamente electrice, ingineria, serviciile EPC, software-ul şi noile investiţii din infrastructură fac parte din aceeaşi direcţie de dezvoltare. Un alt lucru important este relaţia construită cu clienţii şi partenerii. Multe dintre colaborările noastre au crescut odată cu compania, iar încrederea câştigată în timp ne-a oferit acces la proiecte tot mai complexe. Privind retrospectiv, diferenţa a fost făcută de capacitatea de a transforma fiecare etapă de dezvoltare într-o bază pentru următoarea şi de a continua să construim fără să pierdem din vedere direcţia pe termen lung.

Care este cea mai mare oportunitate pe care o vedeţi astăzi pentru companie?

Cea mai mare oportunitate vine din volumul de investiţii care se pregăteşte în energie şi infrastructură, atât în România, cât şi în pieţele din regiune. Sistemele energetice trec printr-un proces amplu de modernizare, apar investiţii în reţele, energie regenerabilă, stocare, infrastructură feroviară şi proiecte cu grad ridicat de complexitate. În acelaşi timp, vedem oportunităţi importante în procesul de reconstrucţie şi dezvoltare a infrastructurii energetice din ţări precum Ucraina şi Republica Moldova. Electro-Alfa International se află într-o poziţie bună pentru a participa la aceste proiecte. Avem experienţă în producţia de echipamente electrice, în inginerie şi în execuţia de proiecte, iar investiţiile realizate în ultimii ani ne permit să abordăm domenii noi şi să răspundem unor cerinţe tot mai complexe. În următorii ani, miza va fi capacitatea de a transforma aceste oportunităţi în proiecte realizate cu succes. Aici se va face diferenţa între companiile care participă la dezvoltarea pieţei şi cele care doar urmăresc evoluţiile din industrie.

Dacă ar fi să descrieţi Electro-Alfa  International peste 10 ani într-o singură frază, care ar fi aceasta?

Peste 10 ani, Electro-Alfa International va fi una dintre companiile româneşti care vor conta în proiectele majore de energie şi infrastructură din regiune, nu doar în România.

Cum vă imaginaţi compania la aniversarea de 70 de ani?

La aniversarea de 70 de ani, îmi imaginez o companie care a continuat să crească fără să îşi piardă identitatea. O companie prezentă în mai multe pieţe, implicată în proiecte importante de energie şi infrastructură, cu tehnologii şi competenţe care astăzi poate sunt încă la început de drum.

În acelaşi timp, mi-ar plăcea să păstrăm aceeaşi cultură a responsabilităţii şi aceeaşi atenţie pentru calitatea lucrurilor pe care le facem. Mi-ar plăcea ca Electro-Alfa International să fie recunoscută nu doar pentru ceea ce produce sau construieşte, ci şi pentru generaţiile de specialişti pe care le-a format şi pentru contribuţia pe care a avut-o la dezvoltarea industriei româneşti. Dacă peste 35 de ani vom putea spune că am lăsat în urmă o companie mai puternică decât am găsit-o, cu oameni valoroşi, proiecte care contează şi o reputaţie construită prin rezultate, atunci vom avea toate motivele să privim cu satisfacţie acest parcurs.

 

Cristian  Bugheanu, Chief Operating Officer, Divizie EPC Electro-Alfa International

♦  „Succesul unui proiect se construieşte înainte de începerea lucrărilor. Planificarea, claritatea responsabilităţilor şi comunicarea dintre toate părţile implicate influenţează decisiv modul în care un proiect va evolua. Atunci când aceste elemente sunt bine stabilite de la început, echipele pot gestiona mult mai eficient provocările care apar inevitabil pe parcurs.”

Cu peste 26 de ani de experienţă, Cristian Bugheanu coordonează activitatea operaţională şi dezvoltarea strategică a diviziei EPC a Electro-Alfa International.

Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o coordonând proiecte complexe?

Succesul unui proiect se construieşte înainte de începerea lucrărilor. Planificarea, claritatea responsabilităţilor şi comunicarea dintre toate părţile implicate influenţează decisiv modul în care un proiect va evolua. Atunci când aceste elemente sunt bine stabilite de la început, echipele pot gestiona mult mai eficient provocările care apar inevitabil pe parcurs. În proiectele complexe, diferenţa este făcută de capacitatea de a anticipa, de a lua decizii la momentul potrivit şi de a menţine toate activităţile aliniate la acelaşi obiectiv. Proactivitatea cu origini în experienţa pe proiecte similare, dar şi pe proiecte în general, cât şi a metodelor de management, este extrem de importantă.

Ce s-a schimbat cel mai mult în relaţia cu clienţii şi în modul de implementare a proiectelor?

Clienţii sunt astăzi mult mai implicaţi şi au acces la mult mai multe informaţii decât în trecut.

Aşteptările sunt mai ridicate în ceea ce priveşte transparenţa, viteza de reacţie şi capacitatea de a gestiona proiecte complexe într-un mod eficient. În acelaşi timp, proiectele implică mai multe tehnologii, mai mulţi parteneri şi cerinţe tehnice mai detaliate. Totodată, soluţiile tehnice evoluează constant şi este nevoie de învăţare continuă faţă de tot ceea ce apare nou referitor la tehnologie. Beneficiarii de astăzi au aşteptarea ca antreprenorul să realizeze integral etapa de proiectare în conformitate cu cerinţele generale exprimate la semnarea contractului. Acest aspect aduce o presiune suplimentară faţă de responsabilitatea etapei de proiectare şi-a schimbat inclusiv modul în care lucrăm. Comunicarea permanentă, monitorizarea în timp real şi coordonarea atentă a tuturor etapelor au devenit elemente esenţiale pentru succesul unui proiect.

Care este cea mai mare provocare pentru companiile care dezvoltă infrastructură energetică?

Cea mai mare provocare este gestionarea complexităţii. Proiectele de infrastructură energetică implică termene stricte, cerinţe tehnice ridicate, coordonarea mai multor echipe şi adaptarea la un context care se poate schimba pe parcursul implementării. În acelaşi timp, ritmul investiţiilor creşte, iar capacitatea de a mobiliza resursele necesare la momentul potrivit devine un avantaj important.Succesul depinde tot mai mult de organizare, experienţă şi capacitatea de a transforma planificarea într-o execuţie eficientă.

Ce competenţe vor defini succesul unui manager de proiect în următorii ani?

Expertiza tehnică va rămâne importantă, însă succesul va depinde tot mai mult de capacitatea de a coordona oameni, accesul la resurse şi informaţii. Managerii de proiect vor lucra într-un mediu în care tehnologia, automatizarea şi analiza datelor vor avea un rol tot mai mare. Din acest motiv, adaptabilitatea şi capacitatea de a lua decizii rapide pe baza informaţiilor disponibile vor deveni competenţe esenţiale. La fel de importante vor fi comunicarea, leadershipul şi abilitatea de a construi echipe performante în jurul unor obiective comune.

Cum vă imaginaţi divizia EPC şi proiectele pe care le va livra peste 35 de ani?

Îmi imaginez o divizie EPC implicată în proiecte mult mai complexe decât cele pe care le realizăm astăzi şi într-un mediu în care tehnologia va fi prezentă în fiecare etapă a execuţiei.

Vom vedea infrastructuri energetice mai inteligente, un nivel ridicat de automatizare şi proiecte care vor integra tehnologii aflate acum la început de drum. În acelaşi timp, nevoia de a construi, coordona şi livra proiecte la standarde ridicate va rămâne aceeaşi. Mi-ar plăcea ca peste 35 de ani divizia EPC să fie recunoscută pentru capacitatea de a gestiona proiecte de referinţă în energie şi infrastructură şi pentru echipele care transformă ideile şi planurile în rezultate concrete.

 

Mihaela Coroiu, Chief Commercial Officer, Electro-Alfa International

♦ „România are avantajul unui mix energetic diversificat, al resurselor regenerabile şi al competenţelor tehnice necesare pentru a dezvolta infrastructură energetică modernă şi competitivă. Investiţiile în energie regenerabilă, stocare, digitalizare şi modernizarea reţelelor pot consolida securitatea energetică şi pot genera valoare adăugată în economie.”

Executiv cu peste 20 de ani de experienţă în sectorul energetic, Mihaela Coroiu, Chief Commercial Officer al Electro-Alfa International, s-a specializat în dezvoltarea proiectelor de energie sustenabilă şi management strategic.

Cum s-a schimbat industria energetică de când aţi început să activaţi în acest domeniu?

Industria energetică este astăzi expusă unor provocări care o fac semnificativ mai volatilă şi mult mai dinamică decât era în urmă cu două decenii. Am trecut de la o piaţă în care accentul era pus în principal pe continuitatea alimentării şi dezvoltarea infrastructurii energetice clasice la un context în care digitalizarea, integrarea surselor regenerabile, securitatea energetică şi flexibilitatea reţelelor au devenit priorităţi strategice. În acelaşi timp, ritmul schimbărilor s-a accelerat considerabil. Tehnologiile evoluează într-un ritm mult mai rapid, iar adoptarea şi implementarea soluţiilor inovatoare în proiecte reale au devenit semnificativ mai rapide şi mai deschise decât în trecut. În consecinţă, proiectele energetice sunt tot mai complexe, iar clienţii au aşteptări mult mai ridicate în ceea ce priveşte eficienţa, fiabilitatea, flexibilitatea, performanţa tehnică şi economică, precum şi sustenabilitatea. Această transformare a creat oportunităţi importante pentru companiile care au investit constant în dezvoltare, inovare şi în capacitatea de a anticipa şi răspunde nevoilor viitoare ale pieţei.

Ce rol va avea sustenabilitatea în următoarele decenii?

Sustenabilitatea nu va mai reprezenta doar o direcţie de dezvoltare sau o cerinţă de conformitate, ci va deveni unul dintre principalii factori care vor influenţa deciziile de investiţii, competitivitatea şi rezilienţa companiilor şi a sistemelor energetice. În următoarele decenii, sustenabilitatea va avea un rol central în modul în care producem, transportăm şi consumăm energia. Tranziţia energetică va accelera adoptarea surselor regenerabile, dezvoltarea capacităţilor de stocare, digitalizarea infrastructurii şi creşterea flexibilităţii sistemelor energetice. În paralel, eficienţa energetică şi utilizarea inteligentă a resurselor vor deveni criterii esenţiale pentru performanţa economică şi pentru utilizarea responsabilă a resurselor. De asemenea, sustenabilitatea presupune o abordare integrată, care să echilibreze obiectivele de mediu cu cele economice şi sociale. Performanţa nu va mai fi evaluată exclusiv prin cost sau capacitate instalată, ci prin capacitatea de a genera valoare pe termen lung, reducând impactul asupra mediului şi consolidând securitatea şi accesibilitatea energetică. Pentru Electro-Alfa International, această direcţie nu reprezintă doar o perspectivă pentru viitor, ci este deja parte din activitatea de zi cu zi. Prin produsele, proiectele şi investiţiile pe care le dezvoltăm, urmărim să contribuim activ la modernizarea infrastructurii energetice, la creşterea eficienţei şi la integrarea soluţiilor tehnologice care susţin tranziţia către un sistem energetic mai sustenabil, mai flexibil şi mai rezilient. Considerăm că viitorul aparţine companiilor care reuşesc să combine performanţa tehnologică şi economică cu responsabilitatea faţă de mediu şi societate.

Care este cea mai mare oportunitate pentru România în contextul tranziţiei energetice?

România are avantajul unui mix energetic diversificat, al resurselor regenerabile şi al competenţelor tehnice necesare pentru a dezvolta infrastructură energetică modernă şi competitivă. Investiţiile în energie regenerabilă, stocare, digitalizare şi modernizarea reţelelor pot consolida securitatea energetică şi pot genera valoare adăugată în economie. Pentru Electro-Alfa International, această tranziţie reprezintă o oportunitate de a contribui activ prin soluţii tehnologice, infrastructură electrică şi proiecte care susţin eficienţa, flexibilitatea şi sustenabilitatea sistemului energetic din România.

Ce proiect sau realizare consideraţi că a avut cel mai mare impact în cariera dumneavoastră?

Privind în ansamblu parcursul meu profesional, consider că cel mai mare impact l-au avut proiectele de dezvoltare şi structurare a unui portofoliu extins de investiţii în energie regenerabilă şi infrastructură energetică, derulate în colaborare cu diverşi investitori şi actori relevanţi din sectorul energetic. Un element central îl reprezintă coordonarea şi dezvoltarea unui portofoliu de proiecte energetice de amploare (peste 10.000 MW în diferite stadii), care include parcuri eoliene şi fotovoltaice, capacităţi de stocare, centrale pe gaz, proiecte de hidrogen verde şi soluţii de integrare în reţea. Aceste iniţiative au combinat componenta strategică de business development cu expertiza tehnică, financiară şi de reglementare. De asemenea, o realizare cu impact semnificativ este implicarea în proiecte majore de decarbonizare şi restructurare a unor capacităţi de producţie energetică la nivel naţional, unde am contribuit la structurarea unor programe complexe de investiţii în energie regenerabilă şi tehnologii de tranziţie, cu rol direct în modernizarea sistemului energetic. În mod particular, consider că valoarea acestor realizări constă în capacitatea de a transforma concepte strategice şi oportunităţi de piaţă în proiecte concrete, cu impact real asupra tranziţiei energetice şi dezvoltării infrastructurii energetice.

Cum vedeţi Electro-Alfa International contribuind la sistemul energetic al viitorului?

Electro-Alfa International va avea un rol activ în dezvoltarea infrastructurii energetice care susţine tranziţia către un sistem energetic modern, digitalizat şi decarbonizat. Compania dispune de capacităţi industriale proprii, prin fabricile de echipamente de medie şi joasă tensiune, unde dezvoltă constant produse noi adaptate cerinţelor unui smart grid şi nevoii de flexibilitate şi interoperabilitate a reţelelor moderne. În acelaşi timp, Electro-Alfa International oferă o soluţie EPC complet integrată (360°) pentru proiecte energetice, acoperind întreg ciclul de viaţă: de la concept tehnic, proiectare şi integrare tehnologică, până la producţie, furnizare echipamente, execuţie, punere în funcţiune, mentenanţă şi suport pe durata exploatării. Această abordare permite livrarea de proiecte complexe, fie că vorbim despre modernizări de infrastructură, creşterea eficienţei energetice la consumatori industriali, reabilitări sau proiecte hibride noi conectate la SEN. Prin această combinaţie de capabilităţi industriale, expertiză inginerească şi flexibilitate în execuţie, Electro-Alfa International rămâne un partener dinamic, capabil să răspundă rapid şi eficient cerinţelor în continuă evoluţie ale pieţei energetice.

 

Elena Roşca, Chief Marketing Officer, Electro-Alfa International

♦ „Liderii sunt nevoiţi să ia decizii într-un context marcat simultan de incertitudine geopolitică, disrupţie tehnologică, presiuni economice şi transformări sociale. În acest context, nu mai este suficient să fii specialist într-un singur domeniu. Liderii relevanţi vor fi cei capabili să conecteze perspective aparent diferite: tehnologie cu business, date cu intuiţie, performanţă cu responsabilitate.”

Specialist cu peste 15 ani de experienţă în marketing şi strategie de produs în industria energetică, Elena Roşca este Chief Marketing Officer al Electro-Alfa International, fiind responsabilă de marketing, market intelligence şi dezvoltarea poziţionării pe plan local şi internaţional.

Cum s-a schimbat piaţa energetică din perspectiva clienţilor şi a nevoilor acestora?

Energia nu mai este percepută astăzi doar ca utilitate, ci ca activ strategic. Aceasta este, probabil, cea mai importantă schimbare pe care o observăm în relaţia cu clienţii. Dacă în trecut decizia de achiziţie era influenţată în principal de costul iniţial şi de specificaţiile tehnice ale produsului, astăzi discuţia este mult mai complexă şi mult mai strategică. Clienţii analizează tot mai atent rezilienţa infrastructurii, securitatea energetică, costul total de ownership, flexibilitatea operaţională şi capacitatea unei soluţii de a rămâne relevantă într-un context tehnologic aflat într-o schimbare accelerată. Vedem o mutare clară de la logica tranzacţională  „ce echipament cumpăr?” ,către o logică de parteneriat, „cine mă poate ajuta să rămân competitiv în următorii 10–20 de ani?” În acest context, diferenţierea nu mai vine doar din produs, ci din capacitatea de a înţelege businessul clientului şi de a construi soluţii integrate, adaptate unei realităţi energetice tot mai complexe.

Care este cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o despre construirea unui brand industrial puternic?

În industrie, brandul nu se construieşte doar  prin comunicare, ci prin consistenţă. Poţi investi în vizibilitate, în campanii sau în poziţionare, dar într-un sector precum energia şi infrastructura reputaţia se construieşte fundamental prin ceea ce livrezi, proiect după proiect, an după an. Am învăţat că un brand industrial puternic apare atunci când promisiunea comercială, capacitatea tehnică şi experienţa reală a clientului sunt perfect aliniate. Cu alte cuvinte, brandul începe acolo unde marketingul se termină. Pentru mine, acesta este testul real al unui brand puternic: să devină sinonim cu încrederea, predictibilitatea şi capacitatea de execuţie. În cazul Electro-Alfa International, cei 35 de ani de activitate au construit exact acest tip de capital reputaţional, unul care nu se măsoară doar în awareness, ci în credibilitate câştigată în timp.

Ce tendinţă va influenţa cel mai mult industria în următorii ani?

Cea mai importantă tendinţă nu este una singulară, ci convergenţa dintre energie, digitalizare şi inteligenţă artificială. Intrăm într-o etapă în care infrastructura energetică evoluează de la un model centralizat şi relativ predictibil către ecosisteme distribuite, interconectate şi bazate tot mai mult pe date şi inteligenţă operaţională. Viitorul energiei nu va fi doar mai verde, ci fundamental mai inteligent. Reţelele electrice ale viitorului nu vor transporta doar energie, ci şi informaţie, iar această schimbare va redefini modul în care infrastructurile sunt proiectate, operate şi protejate. Inteligenţa artificială, automatizarea avansată şi capabilităţile predictive vor muta industria de la un model reactiv la unul anticipativ. Câştigătorii următorului deceniu nu vor fi doar companiile care produc echipamente performante, ci cele care reuşesc să combine excelenţa industrială cu inteligenţa digitală. Aceasta va fi noua frontieră competitivă.

Cum vedeţi poziţionarea internaţională a Electro-Alfa International în viitor?

Viitorul Electro-Alfa International nu va fi definit doar de expansiune geografică, ci de relevanţă strategică. Pentru noi, internaţionalizarea nu înseamnă simpla intrare pe pieţe noi, ci capacitatea de a deveni un partener credibil pentru proiecte complexe de energie şi infrastructură, în regiuni unde nevoia de modernizare este accelerată. Electro-Alfa International are un avantaj competitiv important: combinăm producţia industrială, ingineria, execuţia şi serviciile specializate într-un model integrat, capabil să livreze valoare pe întregul lanţ. Într-o piaţă globală din ce în ce mai competitivă, diferenţa va fi făcută de companiile care pot livra nu doar produse, ci soluţii complete, cu viteză, flexibilitate şi responsabilitate. Aceasta este direcţia în care construim.

Dacă Electro-Alfa International ar fi un brand global peste 35 de ani, pentru ce aţi vrea să fie recunoscut?

Mi-ar plăcea ca brandul Electro-Alfa International să fie recunoscută nu doar pentru ceea ce a construit, ci pentru ceea ce a făcut posibil. Pentru mine, marile branduri industriale nu sunt definite exclusiv de produse, fabrici sau cifre financiare. Ele sunt definite de impactul pe care îl au asupra societăţii şi asupra economiei. Mi-ar plăcea ca peste 35 de ani numele Electro-Alfa International să fie asociat cu infrastructuri care au susţinut dezvoltarea comunităţilor, cu proiecte care au accelerat tranziţia energetică şi cu soluţii care au contribuit la creşterea rezilienţei economice. Dar, dincolo de tehnologie şi proiecte, aş vrea să fie recunoscut pentru ceva şi mai important: Pentru faptul că a demonstrat că o companie românească poate construi excelenţă industrială la standarde globale, fără să îşi piardă identitatea, valorile şi responsabilitatea faţă de oameni. În cele din urmă, cred că acesta este semnul unei moşteniri autentice.

Într-o industrie dominată de tehnologie şi execuţie, ce rol joacă, de fapt, marketingul strategic?

Una dintre cele mai mari confuzii despre marketing, mai ales în industriile B2B tehnice, este reducerea lui la comunicare sau promovare. În realitate, marketingul strategic are un rol mult mai profund: ajută organizaţia să înţeleagă piaţa înainte ca piaţa să îşi exprime complet schimbarea. Pentru mine, marketingul nu înseamnă doar să comunici valoare, ci să contribuiela definirea ei. Asta presupune să înţelegi unde se mută cererea, cum evoluează nevoile clienţilor, ce forţe macroeconomice sau geopolitice schimbă industria şi unde apar noile surse de avantaj competitiv. În sectoare precum energia şi infrastructura, companiile care câştigă nu sunt neapărat cele care reacţionează cel mai repede la schimbare, ci cele care o anticipează. De aceea, cred că marketingul strategic devine din ce în ce mai mult o funcţie de business intelligence, de conectare între piaţă, strategie şi decizie executivă.

Ce diferenţiază liderii care vor rămâne relevanţi în următorul deceniu?

Cred că în următorul deceniu diferenţa dintre liderii buni şi liderii relevanţi nu va fi dată doar de competenţă sau experienţă. Va fi dată de capacitatea lor de a opera în complexitate. Trăim într-o perioadă în care schimbarea nu mai este episodică, ci permanentă. Liderii sunt nevoiţi să ia decizii într-un context marcat simultan de incertitudine geopolitică, disrupţie tehnologică, presiuni economice şi transformări sociale. În acest context, nu mai este suficient să fii specialist într-un singur domeniu. Liderii relevanţi vor fi cei capabili să conecteze perspective aparent diferite: tehnologie cu business, date cu intuiţie, performanţă cu responsabilitate. Cred, de asemenea, că leadershipul viitorului va cere mai puţin control şi mai mult discernământ. Pentru mine, leadershipul matur nu înseamnă putere asupra oamenilor, ci responsabilitate faţă de impactul deciziilor tale.

Ce poate demonstra o companie românească industriei globale?

Cred că România îşi subestimează încă potenţialul industrial. Există uneori percepţia că inovaţia, excelenţa operaţională sau capacitatea de a construi campioni industriali aparţin în mod natural altor pieţe. Eu nu cred asta. Am văzut din interior că organizaţiile româneşti pot construi competenţe tehnice remarcabile, pot livra proiecte complexe şi pot concura la standarde internaţionale atunci când există viziune, disciplină şi investiţii consecvente. Pentru mine, una dintre mizele importante ale Electro-Alfa International depăşeşte businessul în sine. Este şi despre demonstrarea unui lucru esenţial: că o companie românească poate crea valoare industrială sofisticată, relevantă internaţional, fără să renunţe la identitatea sa. Cred că următoarea generaţie de campioni regionali din energie şi infrastructură poate veni inclusiv din România. Important este să avem curajul să gândim la scară.

 

Constantin Todi, Chief Financial Officer, Electro-Alfa International

♦ „Performanţa financiară înseamnă mai mult decât rezultate bune într-un anumit an. Înseamnă capacitatea de a traversa cicluri economice diferite, de a finanţa dezvoltarea companiei şi de a crea valoare în mod constant.”

Cu peste 25 de ani de experienţă financiară şi peste 17 ani în cadrul companiei, Constantin Todi coordonează strategia financiară şi managementul resurselor Electro-Alfa International.

Care a fost cea mai importantă decizie financiară pe care a trebuit să o luaţi în ultimii ani?

Cea mai importantă decizie a fost pregătirea companiei pentru etapa de dezvoltare pe care o traversăm astăzi şi identificarea celei mai potrivite surse de finanţare pentru susţinerea acesteia. Listarea la Bursa de Valori Bucureşti a reprezentat un moment important pentru Electro-Alfa International. Procesul a presupus pregătire, disciplină şi o analiză atentă a opţiunilor disponibile. Decizia de a atrage capital prin piaţa de capital ne oferă astăzi resursele necesare pentru investiţii, dezvoltare şi oportunităţi de creştere pe termen lung. Din perspectivă financiară, una dintre priorităţi a fost să păstrăm un echilibru între dezvoltare şi stabilitate, astfel încât compania să îşi poată continua planurile de investiţii fără să îşi asume un nivel excesiv de risc.

Ce lecţie despre creştere şi prudenţă financiară consideraţi că este relevantă pentru orice companie?

În orice etapă de dezvoltare este important ca investiţiile, extinderea şi asumarea unor proiecte noi să fie însoţite de o înţelegere clară a impactului asupra fluxurilor financiare şi a capacităţii organizaţiei de a le susţine. Experienţa ne-a arătat că disciplina financiară nu încetineşte dezvoltarea, ci o face mai predictibilă. O companie are nevoie de ambiţie pentru a creşte, dar şi de capacitatea de a evalua corect riscurile şi de a păstra resurse pentru perioadele în care contextul economic devine mai dificil.

Cum s-a schimbat rolul unui CFO faţă de acum 20 de ani?

Rolul CFO-ului s-a extins mult dincolo de zona financiară tradiţională. Astăzi, un CFO participă activ la definirea direcţiilor de dezvoltare, la evaluarea investiţiilor, la procesele de finanţare şi la analiza oportunităţilor de creştere. Deciziile financiare sunt tot mai strâns legate de strategie, tehnologie şi dezvoltarea organizaţiei. În acelaşi timp, accesul la date şi viteza cu care circulă informaţia au schimbat modul în care sunt luate deciziile. Capacitatea de a transforma datele în informaţii relevante pentru business a devenit o parte importantă a rolului unui director financiar.

Ce investiţii vor conta cel mai mult pentru competitivitatea Electro-Alfa International în următorul deceniu?

Investiţiile cu cel mai mare impact vor fi cele care cresc productivitatea, extind competenţele companiei şi permit accesul la pieţe şi proiecte noi. Aici includem dezvoltarea capacităţilor de producţie, digitalizarea proceselor, cercetarea şi dezvoltarea, precum şi investiţiile în oameni. În paralel, vor continua investiţiile care consolidează poziţia companiei în domenii precum energia, infrastructura feroviară, sectorul nuclear, energie regenerabil şi stocare, precum şi serviciile cu valoare adăugată ridicată. Din perspectivă financiară, prioritatea este ca fiecare investiţie să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a companiei şi să genereze valoare atât pentru business, cât şi pentru acţionari.

Cum vedeţi compania din perspectiva performanţei financiare peste următorii 35 de ani?

Îmi doresc ca peste 35 de ani Electro-Alfa International să fie o companie care continuă să crească pe baze sănătoase şi care îşi păstrează capacitatea de a investi în viitor. Performanţa financiară înseamnă mai mult decât rezultate bune într-un anumit an. Înseamnă capacitatea de a traversa cicluri economice diferite, de a finanţa dezvoltarea companiei şi de a crea valoare în mod constant. Dacă peste 35 de ani Electro-Alfa International va fi o organizaţie mai puternică, mai diversificată şi mai prezentă pe pieţele internaţionale decât este astăzi, atunci rezultatele financiare vor reflecta în mod natural această evoluţie.

 

Silviu Mîrzac, Chief Operating Officer, Electro-Alfa International

♦ „Conceptul de îmbunătăţire continuă funcţionează exact pentru că răstoarnă această logică: schimbarea nu vine de sus în jos printr-un proiect mare, ci creşte de jos în sus, pas cu pas, din îmbunătăţiri mici asumate de fiecare. Asta e lecţia pe care o duc cu mine indiferent de context.”

Silviu Mîrzac, COO Electro-Alfa International, are peste 25 de ani de experienţă în operaţiuni industriale şi transformare organizaţională, fiind responsabil de eficienţa operaţională şi optimizarea proceselor.

Care este prima impresie pe care v-a lăsat-o Electro-Alfa International după ce v-aţi alăturat companiei?

Primul lucru care m-a frapat a fost că oamenii de aici chiar ştiu ce fac. Nu vorbesc de cunoştinţe teoretice, ci  vorbesc de un know-how acumulat în ani de lucru efectiv în industrie. Ce m-a surprins în plus a fost că nu există acea inerţie pe care o întâlneşti uneori în companii cu tradiţie ci din contra am observat o deschidere reală către schimbare, investiţii şi dezvoltarea unor direcţii noi de business Rar găseşti asta la o companie cu o istorie industrială atât de solidă.

Din experienţa dumneavoastră, care este cheia unei organizaţii industriale performante?

Poţi să ai cea mai bună tehnologie şi să tot pierzi timp şi bani. Am văzut asta de multe ori. Diferenţa reală este reprezentată tocmai de faptul că fiecare echipă înţelege nu doar ce are de făcut, ci de ce contează. În industrie în special, calitatea şi eficienţa nu sunt rezultatul unui departament, sunt rezultatul a zeci de echipe care funcţionează coordonat. Când asta merge bine, rezultatele vin. Când nu merge, nicio investiţie nu salvează situaţia.

Ce rol vor juca digitalizarea şi automatizarea în operaţiunile viitorului?

Nu mai e o chestiune de „dacă”, ci de ritm. Companiile care vor conta peste 10 ani sunt cele care folosesc deja datele pentru a lua decizii, nu pentru a scrie rapoarte. Automatizarea în sine nu e scopul, scopul e să eliberezi oamenii de activităţile care îi consumă fără să îi şi valorifice. Filosofia Kaizen pe care o practicăm în Electro-Alfa   International ne-a pregătit bine pentru asta: înainte să automatizezi un proces, trebuie să-l înţelegi şi să-l optimizezi. Altfel, automatizezi ineficienţa. Cine nu integrează aceste instrumente în procesele de bază va juca din urmă, iar recuperatul e mult mai scump decât adaptatul din mers.

Care este cea mai importantă lecţie despre transformarea organizaţională pe care aţi învăţat-o în carieră?

Am învăţat că poţi să ai cel mai bun plan şi tot să dai greş dacă nu ai oamenii cu tine. Nu mă refer la un discurs motivaţional, mă refer concret la faptul că schimbările care nu sunt înţelese la toate nivelurile pur şi simplu nu se întâmplă, sau se întâmplă pe jumătate. Conceptul de îmbunătăţire continuă funcţionează exact pentru că răstoarnă această logică: schimbarea nu vine de sus în jos printr-un proiect mare, ci creşte de jos în sus, pas cu pas, din îmbunătăţiri mici asumate de fiecare. Asta e lecţia pe care o duc cu mine indiferent de context.

Cum ar trebui să arate o companie industrială de succes peste 35 de ani?

Va arăta diferit de azi, dar va recunoaşte că unele lucruri nu se schimbă: trebuie să livrezi calitate, constant şi în termen. Tehnologia va fi alta, pieţele vor fi altele, dar capacitatea de a executa bine va rămâne avantajul real. Companiile care vor fi relevante peste 35 de ani sunt cele care nu tratează adaptarea ca pe o urgenţă ocazională, ci ca pe un mod de funcţionare. Următorii 35 de ani vor arăta cât de departe poţi ajunge când îmbunătăţirea continuă devine reflex, nu proiect.

 

Dorina Balan, Chief Human Resources Officer, Electro-Afla International

♦ „În urmă cu două decenii, accentul era pus în principal pe siguranţa locului de muncă şi pe stabilitatea financiară. Astăzi, aceste aspecte rămân importante, însă sunt completate de nevoia de învăţare continuă, de flexibilitate şi de sens în activitatea de zi cu zi.”

Cu peste 20 de ani în cadrul Electro-Alfa International, Dorina Balan coordonează strategia de resurse umane, dezvoltarea organizaţională şi cultura internă.

Cum s-au schimbat oamenii şi aşteptările lor faţă de angajator în ultimele două decenii?

Oamenii îşi doresc astăzi mult mai mult decât un loc de muncă stabil. Îşi doresc oportunităţi de dezvoltare, un mediu în care sunt ascultaţi şi posibilitatea de a avea un rol activ în ceea ce construiesc. În urmă cu două decenii, accentul era pus în principal pe siguranţa locului de muncă şi pe stabilitatea financiară. Astăzi, aceste aspecte rămân importante, însă sunt completate de nevoia de învăţare continuă, de flexibilitate şi de sens în activitatea de zi cu zi. În acelaşi timp, generaţiile care intră acum pe piaţa muncii au aşteptări diferite şi sunt mult mai atente la cultura organizaţională, la stilul de leadership şi la perspectivele de dezvoltare pe termen lung. Pentru companii, această schimbare înseamnă că relaţia cu angajaţii trebuie construită pe dialog, încredere şi oportunităţi reale de creştere.

Care este cea mai importantă lecţie despre construirea unei culturi organizaţionale sănătoase?

O cultură organizaţională sănătoasă se construieşte prin ceea ce fac liderii şi echipele în fiecare zi, nu prin ceea ce este scris într-un document. Oamenii observă foarte repede dacă valorile promovate de companie se regăsesc şi în deciziile de zi cu zi. De aceea, încrederea, respectul şi responsabilitatea trebuie să fie vizibile în modul în care lucrăm, colaborăm şi gestionăm provocările. Experienţa mi-a arătat că organizaţiile în care oamenii se simt respectaţi şi apreciaţi au o capacitate mult mai mare de a se dezvolta şi de a traversa perioadele de schimbare. Cultura unei companii se vede cel mai bine în momentele dificile. Atunci se observă cât de puternice sunt relaţiile construite în timp şi cât de multă încredere există între oameni.

Ce îi motivează astăzi pe angajaţi să rămână şi să crească într-o companie?

Oamenii aleg să rămână acolo unde văd perspective de dezvoltare şi unde simt că munca lor este apreciată. Pachetul salariul este important, însă experienţa ultimilor ani arată că el reprezintă doar una dintre componentele deciziei. La fel de importante sunt oportunităţile de învăţare, proiectele interesante, relaţia cu echipa şi încrederea pe care organizaţia le-o acordă. Mulţi dintre colegii noştri sunt alături de Electro-Alfa International de foarte mulţi ani. Acest lucru arată că oamenii apreciază stabilitatea, dar şi posibilitatea de a evolua profesional fără să fie nevoiţi să schimbe compania pentru a face următorul pas în carieră. În final, oamenii rămân acolo unde simt că pot creşte şi unde văd că efortul lor contribuie la ceva important.

Care este cea mai mare provocare în atragerea şi dezvoltarea talentelor pentru viitor?

Cea mai mare provocare este ritmul în care se schimbă competenţele cerute de piaţă. Energia, digitalizarea, automatizarea şi noile tehnologii transformă constant profilul specialiştilor de care organizaţiile au nevoie. Din acest motiv, dezvoltarea talentelor începe tot mai devreme şi presupune o colaborare strânsă între companii, şcoli şi universităţi. Pentru organizaţii, provocarea nu este doar să atragă oameni buni, ci şi să creeze un mediu în care aceştia să îşi poată dezvolta potenţialul pe termen lung. Investiţia în educaţie şi în dezvoltarea competenţelor va deveni din ce în ce mai importantă în următorii ani şi va face diferenţa între companiile care reuşesc să crească şi cele care întâmpină dificultăţi în găsirea resurselor necesare pentru dezvoltare. Electro-Alfa International pune accent pe formarea unor profesionişti capabili să răspundă provocărilor industriei moderne, valorificând competenţe tehnice solide, gândire analitică, orientare către performanţă, capacitate de adaptare şi colaborare. Dincolo de expertiză, compania apreciază responsabilitatea, iniţiativa şi dorinţa de dezvoltare continuă, considerate esenţiale pentru succesul individual şi organizaţional.

Cum vă imaginaţi locul de muncă din Electro-Alfa International peste 35 de ani?

Îmi imaginez un loc de muncă în care tehnologia va fi prezentă în mod natural în activitatea de zi cu zi, iar oamenii vor avea acces la instrumente care îi ajută să lucreze mai eficient şi să ia decizii mai bune. În acelaşi timp, cred că lucrurile care contează cu adevărat vor rămâne aceleaşi: colaborarea, încrederea, dorinţa de a învăţa şi bucuria de a face parte dintr-o echipă care construieşte ceva valoros. Peste 35 de ani, mi-ar plăcea ca Electro-Alfa International să fie recunoscută ca un loc în care oamenii au oportunitatea să se dezvolte, să contribuie la proiecte importante şi să îşi construiască o carieră pe termen lung. Tehnologia va schimba modul în care lucrăm, dar oamenii vor continua să dea sens şi valoare muncii pe care o facem împreună.

 

Alexandru Arhip, Director de Dezvoltare Business şi Conformitate, Electro-Alfa International

♦ „Am învăţat că un lider nu trebuie să aibă întotdeauna toate răspunsurile, ci să creeze contextul în care oamenii îşi pot valorifica competenţele şi pot performa la cel mai înalt nivel. Încrederea acordată echipei şi libertatea de a propune soluţii, de a lua iniţiativă şi de a demonstra ce poate fiecare reprezintă, în opinia mea, unul dintre cei mai importanţi factori care influenţează succesul unei organizaţii.”

Parte a echipei Electro-Alfa International din 2021, Alexandru Arhip coordonează activitatea de conformitate a companiei şi sprijină implementarea proiectelor strategice şi dezvoltarea operaţiunilor companiei.

Cum s-a transformat rolul departamentului de Conformitate în Electro-Alfa International de-a lungul anilor şi care sunt cele mai importante provocări pe care le gestionaţi astăzi?

Rolul Conformităţii în Electro-Alfa International a evoluat de la o funcţie orientată preponderent spre control şi conformare la un partener strategic al dezvoltării businessului. Astăzi, suntem implicaţi încă din etapa de analiză şi structurare a proiectelor, contribuind la decizii privind investiţii, finanţări, parteneriate şi extinderea pe noi pieţe. Principala provocare este să susţinem ritmul de dezvoltare al companiei, într-un context legislativ şi de reglementare tot mai complex, asigurând în acelaşi timp gestionarea eficientă a riscurilor.

Cum reuşiţi să găsiţi echilibrul între nevoia de dezvoltare şi conformitate şi viteza cu care trebuie să se dezvolte şi să se adapteze compania?

Echilibrul dintre dezvoltarea businessului şi conformitate se construieşte prin implicarea timpurie a funcţiei de conformitate în procesele decizionale. Atunci când cerinţele de conformitate sunt integrate încă din etapa de planificare, acestea devin un factor care susţine dezvoltarea, nu o etapă suplimentară de verificare. Obiectivul este identificarea unor soluţii care să permită atingerea ţintelor de business în condiţii de transparenţă, conformitate şi gestionare adecvată a riscurilor. În acest mod, conformitatea contribuie la dezvoltarea sustenabilă şi la consolidarea încrederii în deciziile companiei.

Ce schimbări legislative sau de reglementare consideraţi că vor avea cel mai mare impact asupra mediului de afaceri şi asupra industriei în următorii ani?

În următorii ani, companiile vor trebui să se adapteze unui cadru de reglementare tot mai complex, influenţat de transformarea digitală, cerinţele de sustenabilitate şi creşterea importanţei securităţii cibernetice. În sectorul energetic şi industrial, investiţiile în infrastructură, tranziţia energetică şi rezilienţa operaţională vor continua să fie susţinute de noi cerinţe şi standarde. Impactul cel mai important nu va veni neapărat dintr-o reglementare singulară, ci din capacitatea organizaţiilor de a integra rapid aceste schimbări în strategia şi procesele lor. Companiile care vor anticipa tendinţele şi se vor adapta din timp vor transforma conformitatea într-un avantaj competitiv.

Privind în urmă la parcursul dumneavoastră în cadrul Electro-Alfa International, care este decizia profesională sau proiectul care v-a oferit cea mai importantă lecţie de leadership?

Cele mai importante lecţii de leadership au venit din proiectele care au implicat colaborarea între echipe şi domenii diferite de activitate. Aceste experienţe mi-au arătat că rezultatele sustenabile se construiesc prin încredere, dialog şi asumarea unui obiectiv comun. Am învăţat că un lider nu trebuie să aibă întotdeauna toate răspunsurile, ci să creeze contextul în care oamenii îşi pot valorifica competenţele şi pot performa la cel mai înalt nivel. Încrederea acordată echipei şi libertatea de a propune soluţii, de a lua iniţiativă şi de a demonstra ce poate fiecare reprezintă, în opinia mea, unul dintre cei mai importanţi factori ai succesului unei organizaţii.

În ce moment aţi simţit că rolul dumneavoastră nu mai este doar de protecţie a companiei, ci şi de susţinere a creşterii ei?

Experienţa acumulată în cadrul Electro-Alfa International mi-a confirmat că dezvoltarea şi conformitatea nu trebuie privite ca direcţii separate, ci ca elemente complementare ale unei creşteri sustenabile. Conformitatea oferă cadrul de guvernanţă, transparenţă şi gestionare a riscurilor necesar pentru fundamentarea deciziilor şi implementarea proiectelor pe termen lung. În acelaşi timp, dezvoltarea businessului presupune identificarea şi valorificarea oportunităţilor care pot genera valoare pentru companie. De aceea, consider că rolul nostru este să contribuim atât la crearea premiselor pentru creştere, cât şi la construirea unui cadru care să permită realizarea acesteia într-un mod responsabil şi sustenabil. Succesul apare atunci când cele două perspective funcţionează împreună şi susţin obiectivele strategice ale organizaţiei.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Paradoxul prosperităţii: Cei mai bogaţi români sunt şi cei mai îngrijoraţi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.