Un „Google Maps” pentru cafeaua de specialitate

Autor: Ioana Niţă Postat la 18 aprilie 2026 9 afişări

Gândită iniţial ca o alternativă de tip Vivino dedicată cafelei de specialitate, aplicaţia locală Brewtifi s-a transformat dintr-un instrument de scanare a pungilor într-o hartă interactivă ce cartografiază deja aproape 3.400 de cafenele europene. Susţinut de o primă investiţie angel atrasă de la Felix Crişan, start-up-ul vizează o finanţare de 600.000 de euro pentru a accelera extinderea pe continent şi dezvoltarea de noi funcţionalităţi în următorii doi ani.

Având în prezent o bază de aproximativ 4.000 de utilizatori atraşi organic, echipa pregăteşte un plan de monetizare bazat pe un modul B2B şi un marketplace integrat, cu obiectivul clar de a scala exponenţial şi de a atinge 100.000 de utilizatori până la finalul acestui an.

„Ne-am făcut un calcul şi în acest moment avem nevoie de circa 600.000 de euro. Acesta este calculul pentru următorii doi ani, bani pe care am putea să-i cheltuim pe zona de marketing şi de dezvoltare a noilor funcţionalităţi”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihaela Dincă, cofondatoare a Brewtifi. Ideea proiectului a apărut anul trecut, din pasiunea celor patru cofondatori pentru cafeaua de specialitate.

Echipa fondatoare este formată din Mihaela Dincă şi Alexandru Timiş, care acoperă zona de comunitate şi marketing, alături de Alexandru Mureşan şi Cosmin Bolocan pe partea tehnică.

Dezvoltată in-house, aplicaţia a pornit iniţial ca un instrument de scanare a pungilor de cafea şi a evoluat rapid spre o hartă interactivă, în urma feedbackului primit de la utilizatori. „Noi am pornit iniţial ca un fel de Vivino (aplicaţie mobilă pentru vinuri – n.red.) pentru cafeaua de specialitate cu funcţia aceea de bază de a scana punga de cafea şi de afla toate lucrurile legate de cafea, metode de preparare şi toate cele. Iar apoi oamenii veneau către noi cu dorinţa de a include şi harta cafenelelor de specialitate şi ne-am adaptat la cerinţele pieţei. Dacă ne uităm în urmă, sunt de fapt câteva luni şi am reuşit să integrăm cafenele de specialitate din toate oraşele mari europene. Sunt aproape de 3.400 de cafenele deja integrate la noi în aplicaţie”, a explicat Mihaela Dincă.

Dincolo de piaţa locală, harta aplicaţiei acoperă deja hub-uri europene importante pentru cafeaua de specialitate, precum Paris (care funcţionează şi ca hub de import pentru cafeaua verde în Europa), Amsterdam, Copenhaga sau Haga. Totodată, start-up-ul a înregistrat o dinamică foarte bună a descărcărilor şi din alte oraşe aflate în plină expansiune pe acest segment, precum Zagreb, Lisabona, Barcelona şi Sofia. Pe lângă harta cafenelelor, platforma integrează şi o zonă de echipamente folosite în industria cafelei de specialitate, precum şi un modul dedicat evenimentelor de profil. Aplicaţia permite crearea unor hărţi interactive pentru festivaluri, afişarea standurilor şi a agendei. De altfel, Brewtifi este aplicaţia oficială pentru Coffee East – cel mai mare festival de cafea din sud-estul Europei – şi va fi prezentă anul acesta cu un stand dedicat şi la festivalul de cafea din Amsterdam.

 

Tracţiune, primul angel investor şi planuri de monetizare

Până în prezent, proiectul a fost susţinut majoritar din eforturile şi fondurile proprii ale fondatorilor, la care s-a adăugat accesul la o serie de credite Google obţinute printr-un accelerator local dedicat industriei Food & Beverages. De asemenea, echipa a atras recent şi un prim business angel, Felix Crişan, cofondator Netopia. Aplicaţia numără în prezent aproximativ 4.000 de utilizatori, atraşi organic, majoritatea din România. Pentru următoarea etapă, start-up-ul pregăteşte funcţionalităţi B2B pentru jucătorii din industrie, cum ar fi promovarea direcţionată şi listarea de oferte, precum şi un modul de cumpărături (marketplace) integrat direct în aplicaţie. „Vizăm 10.000 de utilizatori care să fie activi ca să putem deja să începem să monetizăm şi este un obiectiv pe care o să îl atingem destul de repede, pentru că, până acum, nu am făcut deloc promovare. Noi estimăm că în două luni o să atingem targetul de 10.000 de utilizatori şi până la finalul anului chiar ne dorim să ajungem undeva la 100.000 de utilizatori, deci o creştere exponenţială, pentru că în perioada următoare o să promovăm activ aplicaţia şi în afara ţării”, a punctat cofondatoarea Brewtifi. Pe termen lung, viziunea start-up-ului este ca în următorii ani să atingă pragul de 5 milioane de utilizatori şi să devină platforma centrală de referinţă la nivel european pentru industria cafelei de specialitate.     

Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation


Rubrica Investor Watch

1. Tudor Ciuleanu, fondator, Rebel Ventures

Ce face? Conduce Rebel Ventures, holdingul care deţine compania de dezvoltare software RebelDot din Cluj-Napoca şi care investeşte în start-up-uri de tehnologie. A ajuns la un portofoliu de aproximativ 25 de start-up-uri şi a schimbat strategia către tichete mai mari în companii cu tracţiune. „Din cele cred 25 de investiţii pe care le avem, din păcate, câteva start-up-uri în care am investit au eşuat. Sunt câteva care sunt pe linia de plutire, dar sunt şi câteva care cresc destul de bine în perioada asta.”


Rubrica Start-up Boost

2. David Achim, director executiv, Make IT in Oradea

Ce face? Conduce asociaţia Make IT in Oradea, care susţine ecosistemul de start-up-uri tech aflate la început de drum. Reorganizează programul de incubare Bright Labs în două etape - un bootcamp intensiv şi un rezidenţiat de 3 luni - şi lansează hackathoane deep tech, primul în aeroportul din Oradea.

„Noi numim Bright Labs start-up-ul Make IT in Oradea, în sensul în care îl ajustăm, îl pivotăm destul de mult în perioada asta şi în ultimii ani, pentru că vrem să îl ajustăm în funcţie de nevoile actuale ale fondatorilor. Şi de aceea şi anul acesta îl vom schimba puţin, îl vom împărţi în două etape. Vom avea Bright Labs Bootcamp, care este o perioadă intensivă similară cu ce am oferit anul trecut - 100 de zile, dar mai intensivă - doar 4-5 săptămâni, în care o să oferim pentru circa 20 de fondatori cazare, suport şi co-working în cetatea Oradea.“


Rubrica Start-up Pitch

1. Cătălin Mazilu, fondator, LinkToRide

Ce face? A dezvoltat o aplicaţie de mobilitate tip carpooling cu o componentă socială integrată: şoferii îşi oferă locurile libere din maşină pe rutele zilnice, iar sumele plătite de pasageri sunt direcţionate integral către un ONG ales de conducătorul auto.

„Noi ce vrem să facem este să creăm o comunitate de oameni care în mod conştient să aleagă să ia pe cineva cu ei, care merge în aceeaşi direcţie. Şi în felul acesta să-şi facă o dată lui un bine, să facă mediului un bine, să-şi reducă stresul, timpul petrecut în trafic.”

2. George Panainte, fondator, Altamira Software

Ce face? A dezvoltat MessageCraft, un asistent AI dedicat eficientizării comunicării scrise de business, care integrează mai multe modele lingvistice şi oferă module de traducere, generare de răspunsuri la e-mailuri şi creare de conţinut. Pregăteşte şi o platformă de mobilitate pentru industria construcţiilor.

„MessageCraft a plecat de la o nevoie proprie. Lucram foarte mult cu companii din afară şi trebuia să scriu emailuri, trebuia să scriu în engleză şi pierdeam destul de mult timp să stau să le formulez, să sune perfect, să sune bine.”

3. Savian Boroancă, cofondator, şi Laurenţiu Ciobanu, cofondator tehnic, AZIN

Ce fac? Au construit o platformă care automatizează procesul prin care aplicaţiile software ajung de la dezvoltator la utilizatorul final, oferind şi un serviciu de cloud 100% european. Proiectul a fost finanţat de Antler, unul dintre cele mai active fonduri de investiţii early-stage din lume.

„Europa începe să construiască din ce în ce mai multă infrastructură critică. Şi asta cumva a deschis pentru noi o oportunitate, dar a deschis şi interes din partea utilizatorilor şi apetenţă de a investi din partea fondurilor.”



Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR, are ca ţintă descoperirea start-upurilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. Formatul emisiunii cuprinde o serie de rubrici ce aduc plus valoare în ecosistemul local de start-upuri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch şi Sfatul expertului. Până acum s-au difuzat peste 1.300 de ediţii ale ZF IT Generation.
 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Cât trebuie să câştigi ca să trăieşti (bine) în Bucureşti?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.