După cinci ani în care a investit în dezvoltarea acceleratorului InnovX, BCR face un nou pas pentru dezvoltarea ecosistemului de start-up-uri tech. Ce proiect lansează

Autor: Ioana Niţă Postat la 21 octombrie 2023 1861 afişări

După cinci ani în care a investit în dezvoltarea acceleratorului InnovX, BCR face un nou pas pentru dezvoltarea ecosistemului de start-up-uri tech: va lansa un fond de investiţii prin care va investi în companii în schimbul unui pachet de acţiuni, ducând astfel la un nou nivel implicarea în dezvoltarea proiectelor locale.

BCR va înfiinţa un vehicul de investi­ţii, un «corporate venture company» - CVC, care va fi deţinut integral de BCR pentru a oferi finanţare start-up-urilor din România în schimbul unui pachet de acţiuni din companie, şi vom fi astfel prima bancă din România care face acest pas“, a explicat Thomas Kolarik, vicepreşedinte pentru operaţiuni şi IT al BCR, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Start-up-urile vor avea acces la resursele întregului grup, şi când vine vorba de valoarea finanţărilor dar şi a conexiunilor, a explicat reprezentantul BCR. „Compania va face parte din reţeaua de companii de capital de risc a grupului Erste. Astfel, nu vom avea doar puterea BCR în spate, ci şi puterea celorlalte bănci surori din Cehia, din Slovacia şi din Austria. Aşadar, acest lucru ne va ajuta din punct de vedere al capitalizării, dar ne va ajuta şi în ceea ce priveşte networkingul, ceea ce înseamnă că dacă un start-up este interesat să se extindă pe toate pieţele grupului Erste, de la Republica Cehă până în Austria şi România, aceasta ar putea fi o oportunitate pentru ei“. Reprezentantul BCR nu a oferit detalii despre dimensiunea fondului sau care ar urma să fie valoarea medie ţintită a tranzacţiei. Aceste detalii vor fi oferite după ce vor fi parcurşi paşii necesari pentru înfiinţarea vehiculului de investiţii, a adăugat Kolarik. El nu a oferit detalii nici despre tipul de start-up-uri vizate, dar este de aşteptat ca proiectele căutate să aibă legătură cu domeniul bancar.

Ideea ca Erste să-şi extindă contribuţia la dezvoltarea ecosistemului local de start-up-uri şi printr-un vehicul de investiţii, pe lângă acceleratorul InnovX-BCR, a fost evocată de Thomas Kolarik şi într-un interviu acordat ZF  în luna aprilie a acestui an. Întrebat atunci de ce ar prefera un start-up să lucreze cu un fondul de venture capital susţinut de BCR, în loc să meargă la jucătorii „clasici“, Kolarik a răspuns că un vehicul precum cel creat de grupul Erste vine cu o abordare diferită, care îi poate ajuta pe fondatori. „Aceasta este o întrebare foarte bună pentru că există multe fonduri de capital de risc pe piaţă. Şi atunci întrebarea este ce ne face diferiţi? De ce ar trebui ca un start-up să discute cu noi şi nu cu altcineva? Şi noi avem un răspuns foarte simplu pentru asta - în calitate de fond de capital de risc suntem implicaţi pe termen lung, ceea ce înseamnă că nu credem în maximizarea profitului pe termen scurt. Gândim ca o bancă şi banca gândeşte pe termen lung şi foarte lung. Aşadar, susţinem de asemenea creşterea, care nu trebuie să fie exponenţială. Creşterea poate fi şi mică, lentă, poate veni în etape, în trepte. Deci, acesta este în opinia noastră un avantaj comparativ cu alte companii de capital de risc, care poate iau mai multe start-up-uri în portofoliu. Dar noi am dori să fim acolo pe termen lung. Acesta e un aspect. Iar celălalt lucru, desigur, este că dorim să găsim domenii în care suntem relevanţi pentru start-up în calitate de bancă. Avem o bază impresionantă de clienţi şi avem şi o bază impresionantă de angajaţi. Aşadar, soluţiile care ne ajută să devenim mai buni ca bancă nu sunt doar atractive pentru noi, dar, pentru un start-up am putea fi şi primul lor mare client, ceea ce este un alt avantaj pe care îl avem. Aşadar, o companie obişnuită de capital de risc nu ar utiliza produsele start-up-urilor pentru că au mii în portofoliu, şi nu pot folosi 1.000 de produse. Dar noi, ca bancă, pentru că nu vorbim despre mii, vorbim poate despre 20-30 de companii, putem folosi cu adevărat soluţiile lor în spaţii dedicate de testare (aşa-numitele «sandbox»). Deci, acesta este un alt avantaj pentru noi. Aşadar, dacă un startup doreşte să lucreze cu noi, vestea bună este că nu trebuie să ne arate graficul de creştere în formă de baston de hochei (n. red. - respectiv o accelerare explozivă a ratei de creştere) după al doilea an. Ştim cum este. Ştim de la clienţii noştri corporativi că un business este de asemenea bun şi atunci când creşte încet şi constant. Şi suntem interesaţi să colaborăm cu start-up-urile în sensul că nu suntem doar un furnizor de capital, dar şi un potenţial client“, a declarat Kolarik.    

Compania va face parte din reţeaua de companii de capital de risc a grupului Erste. Astfel, nu vom avea doar puterea BCR în spate, ci şi puterea celorlalte bănci surori din Cehia, din Slovacia şi din Austria. Aşadar, acest lucru ne va ajuta din punct de vedere al capitalizării, dar ne va ajuta şi în ceea ce priveşte networkingul, ceea ce înseamnă că dacă un start-up este interesat să se extindă pe toate pieţele grupului Erste, de la Republica Cehă până în Austria şi România, aceasta ar putea fi o oportunitate pentru ei“.

Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation.



Rubrica „Start-up Pitch”

1. Cătălin Crişan, fondatorul TypeLess.

Ce face? A dezvoltat o soluţie software pentru extragerea şi managementul de date din documente.

„Dacă accesăm fonduri, am vrea să ducem soluţiile pe care le avem de la stadiul de MVP la stadiul de MMP, care înseamnă minimum marketable product, adică să avem un produs complet care să aibă şi funcţionalităţi secundare care să nu ţină neapărat de core businessul nostru, dar care să ajute să scalăm soluţia la următorul nivel şi să putem să o vindem mult mai uşor. Ca investiţie, am estimat 300.000 - 500.000 de euro ca fiind necesarul pentru a duce cele trei verticale la stadiul de MMP. Mă refer la verticalele de real estate, accounting şi zona de personal staffing.”

2. Mihail Dimitrov, fondator şi CEO al Swipe – start-up din Bulgaria listat pe platforma Seedblink.

Ce face? A dezvoltat o platformă pentru vânzarea şi cumpărarea de smartphone-uri recondiţionate. În prezent, start-up-ul are deschisă o rundă de finanţare care a fost deja suprasubscrisă, la peste 1,2 milioane de euro, iar compania estimează că ar putea încheia runda de investiţii cu 1,5 milioane de euro. O parte din această rundă, între 200.000  şi 250.000 de euro, este strânsă prin intermediul platformei de equity crowdfunding SeedBlink, campania fiind activă până pe 22 octombrie.

„Vrem să alocăm banii către trei direcţii. Prima este să ne dezvoltăm în continuare capabilităţile interne. Pentru a colabora cu parteneri multipli, diferite linii de business – online, offline, din mai multe ţări trebuie să continuăm să dezvoltăm platforma.“


Rubrica „Start-up Update”

1. Ioan Iacob, fondator şi CEO al FlowX.ai – soluţii pentru digitalizarea accelerată a marilor companii - cum sunt băncile - integrându-se şi cu vechile sisteme de IT existente.

Ce e nou? Finanţarea record de 35 mil. dolari primită anul acesta de FlowX.AI arată că proiectele tech create în România cu ingineri români pot avea succes la nivel mondial şi atrage finanţări de dimensiunea celor observate în general doar pe piaţa din America de Nord sau Europa Occidentală.

„Am demonstrat că se pot construi lucruri spectaculoase pornind în România, cu talent din România. A fost impresionant şi pentru echipa noastră faptul că am ajuns în doi ani în elita mondială a start-up-urilor de tehnologie. Cred că a fost foarte interesant pentru că investiţia a venit după o perioadă de hype, în care absolut oricine avea o idee primea o finanţare.“

2. Iulia Ghiţă cofondatoare Zitamine - algoritm pentru personalizarea suplimentelor alimentare pentru fiecare individ în parte

Ce e nou? Start-up-ul local şi-a propus să ajungă până la finalul acestui an la un număr de 4.000 de clienţi activi (care au pla­sat o comandă în ultimele 30 de zile) şi 80.000 de euro venituri lunare. De la lansarea din 2021 şi până acum, peste 70.000 de persoane din Româ­nia şi-au completat profilul nutriţio­nal pe site-ul Zitamine, iar până acum compania a livrat 8.500 de comenzi.

„În momentul actual suntem la 1.700 de clienţi activi, deci creşterea pe care o vizăm este mai mult decât dublă. Am observat o oarecare trac­ţiu­ne pe zona de recomandări, adică oamenii atrag alţi clienţi şi atunci creşterea e facilitată. La început ea vine mai greu, dar pe măsură ce se creează brand awareness, oamenii testează produsul, le place şi îl recomandă şi prietenilor şi atunci se creează un efect de propagare. De aceea ne-am propus un obiectiv ambiţios.“


Rubrica „Investor Watch”

Thomas Kolarik, vicepreşedinte pentru operaţiuni şi IT al BCR

BCR va lansa anul viitor în România propriul fond de investiţii de capital de risc „BCR va înfiinţa un vehicul de investiţii, un «corporate venture company» - CVC, care va fi deţinut integral de BCR pentru a oferi finanţare start-up-urilor din România în schimbul unui pachet de acţiuni din companie, şi vom fi astfel prima bancă din România care face acest pas.



Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Tehnologie,
it,
BCR,
acceleratorul InnovX

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.