Inteligenţa artificială promite să aducă prosperitate, dar şi şomaj masiv. În faţa acestei dileme, titanii tehnologiei propun venitul de bază universal ca soluţie. Este însă UBI o salvare reală sau doar un pansament pe o rană economică adâncă?

Când a fost întrebat cum pot fi distribuite uniform câştigurile de productivitate aduse de inteligenţa artificială, Geoffrey Hinton, informatician şi „Naşul IA”, a răspuns scurt: „socialism”. Chiar şi cei mai mari câştigători de azi din IA au sugerat că profiturile vor fi socializate, scrie revista Quartz. „Cred că societatea va spune foarte curând: «Bine, trebuie să avem un nou model economic în care să împărţim şi să distribuim asta oamenilor»”, a declarat în vară Sam Altman, CEO-ul OpenAI, pentru podcasterul Theo Von. „Încă sunt oarecum entuziasmat de venitul de bază universal (universal basic income - UBI), în care pur şi simplu dai tuturor bani”, a adăugat el. „Nu cred că vom avea de ales”, a spus şi CEO-ul Tesla, Elon Musk, în 2017, cu privire la UBI.

Cine ascultă cu atenţie s-ar putea să audă „V-am spus eu” răsunând din mormântul lui Karl Marx. Filosoful a văzut o contradicţie inerentă în inima capitalismului, între dorinţa de eficienţă şi incapacitatea rezultată a muncitorilor de a cumpăra bunurile produse.

„Dacă produci prea multe lucruri utile vei avea prea mulţi oameni inutili”, a scris filosoful în Capital, volumul III (1894), ceea ce va duce la criză. Şi astfel apare socialismul. Aşadar, în economia IA, omul de rând se poate aştepta ca stăpânii din Big Tech să împartă cu alţii mijloacele de producţie? Poate. Va redistribui venitul de bază universal bogăţia? Improbabil. Deşi ideea poate respinge eficient îngrijorările legate de şomajul în masă, mecanismele economice sunt spinoase, iar rezultatele sunt defectuoase. Iată de ce.

O „politică radicală”

UBI este considerat o „politică radicală” prin care numerarul este plătit tuturor, necondiţionat de productivitate, fără condiţii, de altfel, şi la un „nivel suficient de ridicat pentru a permite o viaţă lipsită de insecuritate economică”, explică Juliana Uhuru Bidadanure, profesor de filosofie la Universitatea Stanford. Acest concept nu este nou. În vremea Revoluţiei Franceze, în 1797, Thomas Paine a propus ca sume forfetare să fie acordate anumitor categorii de cetăţeni şi plătite dintr-un impozit pe terenurile moştenite. Ideea a revenit în timpul mişcării pentru drepturile civile şi a fost prezentată ca modalitate de a inversa inegalităţile adânc înrădăcinate în societatea britanică. „A venit momentul să ne civilizăm prin abolirea totală, directă şi imediată a sărăciei”, prin intermediul „venitului garantat”, scria Martin Luther King Jr. în 1967. Pe fondul temerilor crescânde cu privire la impactul automatizării asupra forţei de muncă, ideea a fost reînviată în ultimul deceniu.

De data aceasta, se trece de la un ideal utopic la o posibilitate studiată empiric. Până în 2030, 30% dintre locurile de muncă actuale din SUA ar putea fi automatizate, estimează un raport McKinsey. Goldman Sachs preconizează că 6-7% din forţa de muncă va fi disponibilizată, ceea ce ar duce şomajul la aproximativ 12% ţinând cont de rata actuală. Pentru a pune acest lucru în perspectivă: în timpul Marii Recesiuni din 2007-2009, şomajul nu a depăşit 10%. Alţii prevăd ceva mult mai radical pe termen lung. „Va veni un moment în care nu va mai fi nevoie de niciun loc de muncă”, a spus Musk în 2023. Martin Ford, futurolog şi autor al cărţii „Rise of the Robots”, a susţinut timp de mai bine de 15 ani că din cauza automatizării va fi nevoie de măsuri fără precedent. Pentru ca economia bazată pe inteligenţă artificială să aibă succes, societatea trebuie „să găsească un mecanism pentru a aduce puterea de cumpărare în mâinile consumatorilor”, spune Ford. „Nu contează dacă lucrurile sunt fabricate de maşini, este în regulă, dar oamenii trebuie să aibă bani să le cumpere.” Răspunsul, crede el, este UBI.

Despre câţi bani e vorba?

 Se estimează că un venit universal garantat de 10.000 de dolari anual ar costa SUA 3.000 miliarde de dolari în fiecare an, echivalentul a aproximativ trei sferturi din bugetul federal. Musk îşi imaginează ceva mult mai mare. „Va exista un venit universal ridicat (nu doar un venit de bază). Toată lumea va avea cea mai bună îngrijire medicală, hrană, locuinţă, transport şi toate cele”, a scris el pe X recent, când a fost întrebat din ce vor trăi cei care vor rămâne fără loc de muncă din cauza roboţilor. „Abundenţă sustenabilă”, a adăugat el. Dar să presupunem că această politică începe cu 10.000 de dolari. Ar fi suficient acest lucru pentru a contrabalansa proiecţia mai modestă conform căreia 6-7% din forţa de muncă va fi disponibilizată? Totul se va reduce la cine sunt aceşti muncitori. Profesiile cele mai expuse riscului sunt programatorii, juriştii, corectorii, contabilii şi auditorii, conform raportului Goldman Sachs. „Unul dintre lucrurile care diferenţiază IA este capacitatea ei de a avea un impact asupra locurilor de muncă înalt calificate”, a explicat FMI anul trecut.

Şi se întâmplă ca aceşti oameni - profesionişti cu gulere albe - să joace un rol supradimensionat în activitatea economică. Primii 10% dintre americani în funcţie de venituri - gospodării cu venituri de peste 250.000 de dolari pe an - au contribuit cu aproape jumătate la totalul cheltuielilor de consum în al doilea trimestru al acestui an, potrivit Moody's Analytics, cel mai ridicat nivel de după cel puţin 1989. „Dacă îi atingi pe o bună parte din primii 10%, acest lucru are un impact masiv asupra economiei generale”, spune Ford. Un UBI de 10.000 de dolari ar fi, evident, inferior cu mult avuţiei primilor 10% dintre americani. Chiar şi luând în considerare faptul că 10.000 de dolari vor fi distribuiţi uniform la întreaga populaţie, suma ar putea să nu reuşească să menţină creşterea cheltuielilor de consum la ritmul în care întreprinderile ultra-eficiente conduse de inteligenţă artificială ar produce bunuri şi servicii.

Când a fost întrebat cum pot fi distribuite uniform câştigurile de productivitate aduse de inteligenţa artificială, Geoffrey Hinton, informatician şi „Naşul IA”, a răspuns SCURT: „PRIN Socialism”. Chiar şi cei mai mari câştigători de azi din IA au sugerat că profiturile vor fi socializate. „Încă sunt oarecum entuziasmat de venitul de bază universal, în care pur şi simplu dai tuturor bani”, spunea Sam Altman, CEO-ul OpenAI. „Nu cred că vom avea de ales”, adăuga şi Elon Musk.

De unde vor veni banii?

Inteligenţa artificială va creşte PIB-ul global cu 7.000 de miliarde de dolari - sau 7% - pe parcursul a 10 ani, prezice Goldman Sachs. Sau, dacă se merge pe estimarea făcută de McKinsey, creşterea va fi între 17.100 şi 25.600 de miliarde de dolari anual. Ideea este că UBI ar fi finanţat prin impozitarea acestui capital în expansiune, probabil prin impozitul pe profit. Este ceva raţional: în economia IA, capitalul va face mai mult din ceea ce făcea munca înainte, aşa că ar trebui impozitat mai mult. Dar aceasta presupune două lucruri. În primul rând, convingerea factorilor de decizie să adopte UBI finanţat din impozite ar fi „extraordinar de dificilă”, recunoaşte Ford. Este cu siguranţă greu de imaginat, având în vedere că Congresul tocmai a adoptat legea „One Big Beautiful Bill” a preşedintelui Donald Trump care oferă companiilor scutiri de taxe de aproximativ 1.100 de miliarde de dolari în următorul deceniu. Mai mult, în acest an, Silicon Valley a obţinut şi o putere mai mare la Washington.

Titanii IA precum Musk „nu numai că deţin tehnologia, dar practic deţin şi o mulţime de politicieni, inclusiv pe Trump”, scrie John Cassidy de la New Yorker. A paria că giganţi precum OpenAI, Meta şi Google vor încuraja statul în a le impozita profitul este greu de conceput în climatul actual. În al doilea rând, ce se întâmplă dacă şomajul în masă loveşte înainte ca IA să genereze miile de miliarde de dolari prezise de analişti? În teorie, pragul pe care IA trebuie să îl atingă pentru a automatiza munca gulerelor albe ar putea fi mai mic decât pragul pe care trebuie să îl atingă pentru a stimula creşterea economică. Ford susţine că primul este mai mic decât cel de-al doilea. „Îngrijorarea mea este că şomajul va începe primul, iar acest lucru va avea un impact masiv asupra economiei”, spune Ford.

Şi că şomajul nu va fi comparabil din punct de vedere istoric, argumentează el. În timpul pandemiei de COVID, când rata şomajului din SUA a atins aproape 15%, salariaţii cu gulere albe - supranumiţi „clasa laptopurilor” - au putut lucra de acasă, în timp ce muncitorii cu venituri mici din prima linie, cum ar fi cei din industria ospitalităţii şi din comerţul cu amănuntul, au fost cel mai mult afectaţi. IA va fi „oarecum opusul” pandemiei, spune Ford şi, din acest motiv, impactul ar putea fi „mult mai dramatic”. Şi, pe măsură ce muncitorii privesc practic la dispariţia propriilor profesii, acest lucru ar putea, la rândul său, să înrăutăţească încrederea consumatorilor. „Nu aş subestima impactul psihologic al acestui lucru şi, prin urmare, impactul asupra economiei”, spune Ford. Dacă am realiza inovaţii precum superinteligenţa - IA care depăşeşte chiar şi minţile umane avansate - atunci „singura constrângere asupra economiei ar fi legile fizicii”, potrivit The Economist. Totuşi, dacă şomajul declanşează o recesiune înainte de a ajunge la superinteligenţă, acesta „ar putea fi lucrul care, de fapt, frânează progresul în domeniul IA şi înseamnă că poate nu vom ajunge în punctul în care ne putem bucura de toate aceste beneficii”, spune Ford.

 „Pâine şi circ”

Dar să presupunem că obstacole precum legiuitorii sau recesiunile nu se manifestă. Există, de asemenea, probleme inerente venitului garantat ca politică. Cel mai mare experiment aleatoriu privind venitul de bază de până acum a fost realizat între 2020 şi 2023 de OpenResearch, o organizaţie non-profit fondată de Altman în 2015. O mie de gospodării cu venituri mici au primit 1.000 de dolari pe lună, fără nicio obligaţie. Studiul a constatat că, deşi beneficiarii au folosit banii în principal pentru nevoile lor de bază, ceea ce a dus la o mai mare libertate şi stabilitate financiară, „efectele medii asupra rezultatelor au fost limitate”, spune Elizabeth Rhodes, directoarea de cercetare a proiectului.

De exemplu, nu au fost raportate îmbunătăţiri semnificative ale sănătăţii fizice sau ale performanţei academice. În ceea ce priveşte distribuirea venitului de bază garantat finanţat prin inteligenţă artificială la întreaga populaţie, studiul sugerează că acest lucru ar putea atenua sărăcia de bază, deoarece beneficiarii nu au folosit numerarul primit necondiţionat în mod imprudent. În acelaşi timp, rezultatele studiului sugerează că venitul de bază garantat nu ar fi în niciun caz un egalizator socio-economic. După cum a spus Rhodes: „Numerarul singur nu poate aborda fiecare provocare sau nu poate servi drept o soluţie singulară.” S-ar putea chiar argumenta că UBI ar putea chiar agrava inegalitatea în economia IA. În primul rând, rezultatele arată că venitul nu este echivalent cu rezultate mai bune.

Mai urgent, însă, trebuie luat în considerare cât de inegal este distribuită avuţia. Capitalismul IA ar vedea o creştere a activelor, susţinută de meteoricul Cei Şapte Magnifici, în timp ce cei fără active ar avea mai puţine opţiuni de a-şi construi o carieră dacă munca la nivel de bază pentru gulerele albe ar fi eliminată. Prevenirea creşterii decalajului de avuţie ar necesita mai degrabă un impozit mai agresiv pe câştigurile de capital decât doar pe întreprinderi. Dar teoria economică de bază sugerează că impozitele pe venit descurajează munca şi investiţiile. Mai mult, „guvernele ar trebui să evite transferurile către aceleaşi persoane de la care colectează venituri, dar exact asta ar face un UBI”, a scris Daron Acemoglu, profesor de economie la MIT şi laureat al Premiului Nobel, în 2019.

Acemoglu susţine, de asemenea, că înlocuirea tuturor celorlalte forme de asistenţă socială cu UBI este o „idee teribilă”, deoarece ar putea însemna, de exemplu, că celor cu afecţiuni grave li se refuză îngrijirea adecvată pentru a redirecţiona acei bani către miliardari. UBI, susţine el, are semnele distinctive ale „pâinii şi circului” folosite de Imperiul Roman şi cel bizantin: oferă pomană pentru a îmbuna masele, în loc să le ofere oportunităţi economice şi libertate de decizie. „Deşi UBI este un slogan bun, este o politică prost concepută”, adaugă el.

Sfârşitul competenţei

Economist la MIT, profesorul David Autor nu a reuşit să condamne explicit UBI, dar susţine că discuţiile despre şomajul în masă sunt atât defetiste, cât şi evitabile. AI va crea locuri de muncă noi şi mai bune pentru clasa de mijloc cu calificare medie şi „va remodela valoarea şi natura competenţei umane”, a scris el într-un articol publicat anul trecut. IA are potenţialul de a democratiza competenţa, permiţând mai multor oameni să se implice în „luarea deciziilor cu miză mai mare”. Recent, când a fost întrebată la BBC despre soarta locurilor de muncă pentru care este nevoie de facultate, Ruth Porat, preşedinta Google, a citat una dintre statisticile Autor: 60% din locurile de muncă de astăzi nu existau acum 80 de ani. „Ceea ce am văzut de-a lungul istoriei este că se creează noi industrii”, a adăugat ea. Ford este sceptic în privinţa acestei opinii. El crede că IA nu poate fi comparată cu progresele tehnologice anterioare, cum ar fi internetul, deoarece înlocuieşte competenţele noastre de bază. Prin urmare, dacă se realizează inovaţii precum superinteligenţa, este greu de înţeles de ce companiile ar folosi oameni cu calificare medie pentru luarea deciziilor. Zicala „nimeni nu este expert dacă toată lumea este expertă” surprinde atât riscul, cât şi promisiunea IA. O interpretare este următoarea: ne va duce dincolo de economia competenţei, unde cele mai bune locuri de muncă sunt rezervate celor cu diplome universitare. În schimb, abilităţi mai nuanţate - judecata, leadershipul, gândirea inovatoare - vor creşte în valoare, aducând noi tipuri de locuri de muncă. O interpretare alternativă sugerează ceva mai ameninţător. Anume că Homo sapiens a predat cunoaşterea - lucrul care i-a permis să conducă regnul animal şi să construiască civilizaţii - către ceva ce nu este împovărat de imperfecţiunea organicului. Dacă roboţii se vor dovedi mai deştepţi decât oamenii, pare oarecum inevitabil să urmeze o versiune a UBI. Rămânând cu o politică greoaie şi, probabil, regresivă, ni s-ar putea dezvălui paradoxul capitalismului despre care Marx a avertizat.    

Traducere şi adaptare: Bogdan Cjocaru