Cine este noul actionar Trilulilu

Postat la 18 decembrie 2007 1 afişăre

Afirmatia ca valoarea serviciului de videosharing Trilulilu.ro a ajuns la un milion de euro, dedusa din faptul ca un investitor francez a cumparat 10% din actiuni cu 100.000 de euro, a starnit discutii, mai ales tinand cont ca proprietarii site-ului isi estimeaza pentru acest an incasarile din publicitatea online doar intre 20.000 si 40.000 de euro.

E drept ca primul reper care poate fi luat in considerare pentru a socoti valoarea site-ului cu crocodil este oferta din primavara a lui Calin Fusu, proprietarul grupului Neogen, care evalua site-ul Trilulilu.ro, lansat in ianuarie, la 80.000 de euro. Dupa aceasta prima oferta, Fusu a facut si altele, nedezvaluite, dar adaptate gradului de dezvoltare in care se gasea obiectul ofertei. Proprietarul Neogen apreciaza acum ca suma de 100.000 de euro platita de francezul Alexis Bonté pentru 10% din Trilulilu „a fost pretul corect si reflecta situatia de acum“.

Dupa achizitia de saptamana trecuta, ceilalti actionari ai Trilulilu au ramas Sergiu Biris (37%), Andrei Dunca (19%), Vuelotech SRL (18%) si firma de consultanta Birlea, Colceriu si Asociatii, adica aceiasi proprietari de la inceputul afacerii. Dintre acestia, firma de consultanta a fost singura care si-a pastrat nivelul detinerii, restul actionarilor suportand in mod egal „pierderea“ celor 10 procente. Un amanunt - achizitia nu s-a facut prin aport de capital, ci prin vanzare directa, ceea ce inseamna ca cei 100.000 de euro vor ajunge cel mult indirect in circuitul financiar al Trilulilu.

Trilulilu.ro, lansat in ianuarie 2007, a reusit sa se impuna intr-un timp foarte scurt. La momentul redactarii articolului, site-ul era pe locul 8 in topul celor mai vizitate din Romania, cu aproape 500.000 de vizitatori pe saptamana. Clipurile video, audio sau fotografiile, publicate in majoritate de utilizatori, chiar au pus la incercare in repetate randuri capacitatea tehnica a site-ului. Dar daca Trilulilu este deja un produs bine cunoscut, despre cumparator nu se stiau prea multe in Romania.

Alexis Bonté a debutat ca antreprenor la doar 21 de ani, in 1998, cand a infiintat un site din care dorea sa faca un eBay european. Pana la urma nu a reusit, si atunci cand situatia devenise disperata, un an mai tarziu, din ultima mie de euro pe care o mai avea in cont a platit jumatate pentru un bilet de avion pana in Buenos Aires. Acolo si-a vandut compania in schimbul intrarii in actionariatul Livra.com, acum cea mai mare companie de cercetare de piata online din America Latina. Ulterior, a condus compania care detinea site-ul de oferte turistice lastminute.com, vandut anul trecut catre Sabre Holdings pentru 1,1 miliarde de dolari. „Timp de sase ani am dus lastminute.com de la un mic startup, prin oferta publica initiala la bursa si apoi vanzare. Am facut 17 achizitii si ne-am extins prezenta in aproape 50 de tari“, isi aduce aminte Alexis Bonté intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.

Se considera european mai mult decat orice altceva: parintii sunt francezi, si-a facut studiile in Portugalia si acum locuieste in Spania. In fiecare din aceste tari a dezvoltat afaceri online. A inceput si in Romania, urmand afacerile familiei sale, tatal sau, Alain Bonté, fiind implicat in imobiliare si piata farmaceutica si avand un portofoliu pe bursa din Bucuresti estimat la cateva zeci de milioane de euro. Nu Trilulilu a fost prima achizitie realizata aici, ci Tevin Solutions, o companie de dezvoltare web fondata de George Lemnaru, unde acum este detinatorul pachetului de control. „Tevin Solutions poate fi considerata nucleul operatiunilor online din Romania“, spune Bonté. Recent, compania a lansat un ambitios proiect international, Erepublik.com, un joc online massive-multiplayer recent premiat cu mentiune la Le Web 3, o importanta competitie din industria internetului.

Tot prin intermediul Tevin Solutions, Bonté a cumparat pentru Romania licenta pentru serviciul de matrimoniale yesnomayB.ro. „Abia l-am lansat, nu l-am promovat deloc, asteptam sa facem parteneriate. Dar ceea ce face bun un site de dating este baza de date. Nu ma indoiesc ca dupa ce vom atinge acest obiectiv, vom deveni numarul unu in piata. Concurenta nu ofera foarte multe utilizatorilor, e cumva la nivelul 0.1, iar noi la 2.0“, sustine Alexis Bonté. Spune insa ca ordinea prioritatilor va avea proiectul Erepublik drept cap de lista, urmat de Trilulilu. „Sunt un antreprenor, asa ca permanent ma uit la alte posibile investitii. Logica e sa ajut celelalte investitii pe care le am“, precizeaza despre posibilitatea altor achizitii. „Oricum, prioritatile pentru mine vor fi Erepublik si apoi Trilulilu, despre care am incredere ca va ajunge in primele cinci site-uri din Romania.“

De ce au ales oamenii de la Trilulilu sa accepte oferta francezului, desi alte oferte si chiar discutii de principiu pe marginea lor nu au lipsit? Sergiu Biris spune ca experienta antreprenorului a fost motivul principal. „Cand esti mic si incerci sa fii mare, poti face multe greseli. Nu ai de unde sa cumperi experienta. Daca pe viitor ne vom gandi sa internationalizam proiectul, experienta lui Alexis ne-ar ajuta. Dar important e ca Trilulilu sa fie in primul rand stabil in Romania“, spune Sergiu Biris, actionarul principal. La randul lui, Bonté spune ca in afara unui brand bine creionat, prin aceasta achizitie a ajuns la cativa oameni care „stiu sa execute un proiect“.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/cine-este-noul-actionar-trilulilu-2310696
2310696
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.