In loc de portofel

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 21 iunie 2011 29 afişări

Despre platile prin telefonul mobil se vorbeste de mai multa vreme, iar in unele colturi ale lumii metoda este deja folosita. Pana in 2015, jumatate de miliard de oameni din toata lumea vor plati cu celularul, realizare la care contribuie inclusiv intrarea Google in domeniu. Companiei nu-i va fi insa deloc usor, competitia este mai dura ca niciodata.

Sistemul de plati prin telefonul mobil Wallet al Google nici n-a fost anuntat bine, in urma cu doar cateva saptamani, ca problemele au inceput deja sa apara. eBay si PayPal au dat in judecata Google pentru furt de secrete comerciale, dupa ce companiile au negociat timp de trei ani un parteneriat prin care sa furnizeze impreuna un serviciu de plata prin telefonul mobil, iar intr-un final Google l-a angajat pe Osama Bedier, vicepresedintele responsabil de platforma mobila si de noi parteneriate al PayPal cu care au fost desfasurate negocierile, si a pornit sistemul pe cont propriu. Cel mai probabil, procesul nu va fi castigat, dar multi cred ca scopul oricum nu a fost castigul de cauza, ci mai degraba obtinerea unei intarzieri pentru lansarea comerciala a serviciilor, timp de care ar putea profita insa si alti mari competitori pentru a ataca domeniul platilor cu telefonul mobil.

Piata este deja destul de aglomerata si probabil concurenta va deveni si mai aprinsa pe masura ce segmentul va lua tot mai multa amploare in urmatorii ani. Industria mondiala a platilor cu telefonul mobil este estimata sa ajunga la 445 de miliarde de euro in 2014, conform calculelor Google, aici fiind inclusa nu doar metoda de plata prin tehnologia NFC (near field communication), telefonul fiind astfel trecut prin fata unui dispozitiv pentru a fi efectuata plata, dar si tranzactiile prin SMS, spre exemplu, sau cumparaturile facute de consumatori de pe internetul mobil din magazinele online. Google este insa primul gigant din Silicon Valley care intra pe aceasta piata care va transforma telefoanele mobile inteligente in portofele virtuale, chiar daca miscarea are momentan un rol mai degraba simbolic, serviciul urmand sa intre in perioada de test in urmatoarele luni in orasele americane New York si San Francisco.

Se zvoneste ca si Apple, Amazon, eBay si Facebook lucreaza la sisteme similare sau cel putin cauta solutii pentru a putea oferi asemenea servicii in parteneriat cu alte companii. Telefoanele mobile ale Apple, precum si tabletele iPad, sunt deja compatibile cu o solutie denumita Square, pe care a dezvoltat-o cofondatorul Twitter, Jack Dorsey, iar zvonuri din piata spun ca telefoanele ar putea fi dotate si cu tehnologia NFC. Isis, o alta companie care foloseste aceeasi tehnologie si care a fost infiintata de operatorii AT&T, T-Mobile si Verizon, lucreaza la un proiect pilot prin care majoritatea magazinelor din Salt Lake City sa accepte de anul viitor tranzactii cu telefonul mobil. Cei de la Visa pregatesc de asemenea un portofel digital asemanator cu sistemul de plata cu mobilul al PayPal, ca urmare a achizitiei de 190 de milioane de dolari a PlaySpan, o firma specializata pe monetizarea bunurilor virtuale, precum si a CyberSource. Iar American Express a lansat platforma de plati electronice si pregateste integrarea tehnologiei near field communication, o miscare de care PayPal pare sa fie inca departe. Si nu doar bancile si procesatorii de plati iau in calcul serviciile de plati mobile, ci si producatorii de telefoane mobile printre care Nokia sau Research in Motion, care integreaza tehnologiile necesare in terminalele inteligente, jumatate dintre modelele scoase pe piata urmand sa aiba cip NFC anul viitor, potrivit estimarilor din industrie. HP, de pilda, pregateste un telefon si o tableta cu aceasta tehnologie, surse apropiate companiei dezvaluind ca ar putea fi lansate chiar spre finele acestui an.

Graba companiilor de a ataca acest domeniu deloc nou, dar care pana acum s-a lovit de nenumarate bariere si a generat solutii comerciale in putine piete, precum Japonia, nu pare insa intrutotul justificata. E adevarat, "piata a crescut in ultimele luni cat in doi ani, iar Wallet al Google si Square valideaza potentialul", dupa cum spune Ben Milne, fondatorul si executivul Dwolla, un alt sistem de plati prin telefonul mobil din piata. Dar dincolo de estimarile legate de sumele care ar putea fi tranzactionate, o serie de specialisti sustin totusi ca cererea pentru solutii NFC nu este foarte mare, nici din partea consumatorilor care ar trebui sa aiba tehnologia integrata in propriile telefoane, dar pentru care plata prin telefon este mai degraba un moft, nu o utilitate, si nici din partea comerciantilor care, pentru a oferi asemenea metode de plata, ar trebui sa achizitioneze dispozitive speciale. "Va exista o piata foarte mare pentru plati cu mobilul, dar ea nu se va forma peste noapte si nici nu va fi pentru oricine", crede Alistair Newton, vicepresedinte in cadrul companiei de cercetare de piata Gartner Research.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/in-loc-de-portofel-8353086
8353086
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.