Ileana Petrişor, Software Development Director, Lenovo România: „Să faci mereu lucrurile potrivite, în mod corect”

Autor: Ioana Matei Postat la 01 martie 2026 10 afişări

Ileana Petrişor, Software Development Director, Lenovo România: „Să faci mereu lucrurile potrivite, în mod corect”

... este mottoul după care se ghidează Ileana Petrişor când se confruntă cu decizii complexe, mai ales când acestea vizează oamenii. Ce alte principii de leadership o ajută în carieră?

 

Ileana Petrişor a preluat rolul de Software Development Director în cadrul Lenovo România în anul 2021 şi, în prezent, coordonează dezvoltarea unei aplicaţii cloud pentru managementul hardware-ului de data center, XClarity One. Este absolventă a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare al Universităţii Politehnica Bucureşti şi deţine o bogată expertiză în QA, sisteme embedded, DevOps şi strategii cloud. Pe lângă tehnologie, este pasionată de cultura organizaţională şi dezvoltarea oamenilor, implicându-se activ în crearea de programe de creştere şi mentorat, precum programul de internship Lenovo RISE UP. Dincolo de traseul profesional şi de expertiza tehnică, Ileana Petrişor îşi construieşte leadershipul în jurul unor principii clare legate de impact, simplitate şi dezvoltarea oamenilor. În răspunsurile care urmează, acordate pentru anuarul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, vorbeşte despre valorile care o ghidează, despre modul în care ia decizii şi despre echilibrul personal care îi susţine parcursul profesional.

 

Care este citatul cheie care îţi defineşte viziunea profesională sau personală?

Cred că citatul care îmi defineşte cel mai bine viziunea profesională şi personală este: „Doing the right things right”. În rolul actual, mă confrunt frecvent cu decizii complexe, mai ales atunci când acestea vizează oamenii. Sunt convinsă că integritatea şi discernământul sunt esenţiale în orice situaţie, oricât de dificilă ar fi. Cred că, atunci când acţionăm cu responsabilitate şi corectitudine, ne putem păstra echilibrul interior şi încrederea în alegerile noastre. Acest principiu mă ghidează zilnic să iau decizii echilibrate, să nu mă las influenţată de presiunea de moment şi să menţin un standard de excelenţă bazat pe etică, respect şi profesionalism.

Cum arată „imaginea centrală” de pe vision boardul tău?

Deşi gândesc vizual şi îmi conturez ideile în imagini, nu mi-am creat niciodată un vision board fizic în adevăratul sens al cuvântului. În schimb, am unul mental, pe care îl revizuiesc constant şi care îmi ghidează alegerile şi acţiunile. Pentru mine, acest vision board mental nu este doar o colecţie de obiective, ci un set de principii şi repere care îmi influenţează activitatea de zi cu zi. Totuşi, îmi place să notez gânduri, citate sau idei care mă inspiră pe bileţele pe care le păstrez la vedere – pe marginea monitorului sau în agendă – pentru a-mi reaminti de o perspectivă nouă, un scop important sau pur şi simplu pentru un plus de motivaţie. Dacă ar fi să definesc imaginea centrală a vision boardului meu interior, aceasta s-ar construi în jurul a două concepte esenţiale:

Impact – Cred că fiecare decizie pe care o iau, fie în business, fie pentru echipă, trebuie să contribuie la ceva mai mare decât mine. Să aducă valoare reală, să genereze schimbări pozitive şi să lase o amprentă durabilă.

Simplitate – Un principiu care a devenit tot mai important pentru mine, mai ales după ce un coleg m-a întrebat recent: „Are you a simplifier or a complicator?”. Această întrebare a rămas cu mine şi m-a făcut să-mi analizez abordarea. Încerc mereu să simplific lucrurile esenţiale, să elimin zgomotul de fundal şi să găsesc cele mai clare şi eficiente soluţii, atât în business, cât şi în viaţa personală.

Aceste două idei sunt nucleul viziunii mele şi îmi servesc drept ghid în tot ceea ce fac.

Care sunt cele mai importante trei obiective pe care ţi le-ai propus pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?

1. Consolidarea culturii organizaţionale

Îmi propun să întăresc cultura organizaţională atât la nivel local, cât şi în cadrul organizaţiei globale, punând accent pe deschidere, încredere, claritate şi transparenţă. Cred cu tărie că un mediu în care oamenii pot comunica direct, fără bariere, este esenţial pentru succesul colectiv şi pentru atingerea potenţialului maxim al echipei.

2. Un rol mai strategic şi un impact mai mare în business

Îmi doresc să contribui semnificativ la dezvoltarea businessului şi la îndeplinirea viziunii organizaţiei, identificând şi implementând soluţii care aduc valoare reală pentru clienţi. Un exemplu concret ar fi integrarea managementului şi administrării clusterelor şi a infrastructurii hardware într-o singură platformă, optimizând astfel costurile de mentenanţă pentru clienţi. Printr-o abordare strategică şi orientată spre impact, vreau să sprijin organizaţia în luarea celor mai bune decizii pentru viitor.

3. Menţinerea şi îmbunătăţirea echilibrului personal

Pe plan personal, îmi doresc să continui să menţin un echilibru armonios între viaţa profesională, personală, de familie şi socială – şi, dacă este posibil, să îl îmbunătăţesc. Cred că acest echilibru este esenţial pentru a rămâne motivată, productivă şi pentru a avea o perspectivă clară asupra obiectivelor mele, atât profesionale, cât şi personale.

Ce te inspiră cel mai mult atunci când iei decizii importante pentru compania pe care o conduci?

Gândirea creativă şi curajul de a încerca lucruri noi mă inspiră cel mai mult atunci când iau decizii importante pentru companie. Sunt convinsă că soluţiile inovatoare nu apar din repetarea aceloraşi metode, ci din explorarea unor abordări diferite, din ieşirea din zona de confort şi din dorinţa de a privi lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Einstein spunea că „definiţia nebuniei este să faci acelaşi lucru în aceleaşi condiţii şi să aştepţi rezultate diferite”. Filosofia mea de leadership se bazează întotdeauna pe o gândire neconvenţională şi pe deschiderea de a explora idei noi. Magia şi entuziasmul de a testa soluţii diferite sunt senzaţii de nepreţuit, care mă motivează constant şi care, cred eu, fac diferenţa între stagnare şi progres. Nu pot spune că a existat un moment definitoriu care mi-a conturat acest stil de leadership, ci mai degrabă un parcurs continuu de învăţare. De-a lungul timpului, am învăţat să îmi cresc toleranţa la risc şi să devin mai confortabilă cu ideea că greşelile şi eşecurile sunt inevitabile, dar şi extrem de valoroase. Ele nu reprezintă sfârşitul drumului, ci oportunităţi de învăţare şi ajustare, parte a unui proces continuu de evoluţie.

Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?

Pentru mine, dezvoltarea oamenilor reprezintă un pilon esenţial în jurul căruia gravitează toate celelalte aspecte ale leadershipului. De aceea, mentoratul este o componentă fundamentală a activităţii mele, căreia îi dedic o mare parte din timp. În prezent, mentorez formal sau informal şapte persoane, dintre care cinci sunt femei. Prin aceste relaţii de mentorat, ajut colegii să îşi identifice punctele forte şi obiectivele de carieră, iar astfel îi cunosc mai bine, oferindu-le sprijinul necesar pentru dezvoltarea profesională. În plus, din poziţia de leadership pe care o deţin le pot oferi mai multă vizibilitate şi pot identifica sau chiar crea oportunităţi pentru ei. Cele mai recente exemple includ promovarea unei femei într-un rol de manager şi conectarea unei colege cu un program de dezvoltare în product management, facilitat de organizaţia Women in Tech. Pe lângă mentorat, sunt activ implicată în iniţiativele de diversitate de gen, atât în interiorul companiei, cât şi în afaceri externe. Sunt sponsorul iniţiativei locale WIL (Women in Lenovo) şi particip în mod activ la diverse proiecte care sprijină şi încurajează dezvoltarea femeilor în tehnologie şi business. Pentru mine, leadershipul înseamnă mai mult decât a lua decizii – înseamnă a deschide uşi pentru ceilalţi, a crea un mediu în care talentul este recunoscut indiferent de gen şi a sprijini oamenii să îşi atingă potenţialul maxim.

Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?

În ultimul an, am trecut printr-un proces de introspecţie care mi-a schimbat profund modul în care mă raportez la mine însămi şi la viaţă. Am început prin a analiza momentele în care reacţionam impulsiv sau mă simţeam copleşită, încercând să înţeleg ce anume declanşa aceste emoţii. Prin autoobservare şi reflecţie, am identificat anumite „butoane” emoţionale – aşteptări nerealiste, nevoia de control sau dorinţa de validare externă – care îmi influenţau starea de bine fără să îmi dau seama. Am ales să nu mă opresc doar la conştientizare, ci să acţionez pentru a-mi schimba perspectiva. Am reuşit să fac un pas în spate, să observ situaţiile şi să-mi analizez emoţiile înainte de a reacţiona la ele, iar astfel am reuşit nu doar să ies din câteva cercuri vicioase, ci chiar să creez unele virtuoase. Pe măsură ce am devenit mai conştientă de propriile nevoi şi de echilibrul dintre muncă, familie şi dezvoltarea personală, am început să simt o îmbunătăţire semnificativă a stării de mulţumire şi împlinire. În loc să fiu prinsă în goana după performanţă şi validare externă, am învăţat să mă bucur de progresul meu, să apreciez micile momente şi să trăiesc mai autentic. Mă simt acum mai fericită, am relaţii mai armonioase şi o claritate mai mare asupra direcţiei pe care vreau să o urmez în viaţă. Acest proces nu a fost uşor, dar a fost, fără îndoială, una dintre cele mai valoroase realizări personale, deoarece mi-a oferit instrumentele necesare pentru a trăi mai echilibrat şi mai conştient. Recomand cu mare căldură această carte, care pentru mine a fost o deschidere către acest demers: „Schimbarea tiparelor mentale şi emoţionale: ghid practic de eliberare de limite” de Simona Stoicescu.    

Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe?

Mă motivează faptul că fiecare zi aduce noi provocări, oportunităţi de învăţare şi posibilitatea de a avea un impact mai mare. Fie că este vorba despre o decizie dificilă, un proiect complex sau o conversaţie importantă, îmi place să privesc fiecare situaţie ca pe o şansă de a evolua. Ceea ce mă motivează nu este doar rezolvarea acestor provocări, ci şi potenţialul lor de a genera schimbări semnificative şi de a contribui la ceva cu adevărat important. La finalul zilei, ceea ce contează cel mai mult pentru mine este sentimentul de satisfacţie şi împlinire – să ştiu că am făcut ceva care contează, că am învăţat ceva nou şi că am contribuit, fie la dezvoltarea unei persoane, fie la progresul unui proiect sau al organizaţiei. Acestea sunt lucrurile care îmi alimentează dorinţa de a merge mai departe.

Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor?

Ceea ce mă motivează să continui drumul spre excelenţă, în ciuda provocărilor, este perspectiva pozitivă şi constructivă pe care încerc să o adopt în orice situaţie. Cred că a îmbrăţişa viaţa aşa cum este ea – cu bune şi rele, cu uşor şi greu – este cheia pentru a merge mai departe cu încredere şi determinare. Un principiu pe care îl aplic deja, în fiecare zi, este să mă bucur de tot ceea ce există în jurul meu. Am învăţat să mă opresc, chiar şi pentru câteva momente, să ascult ciripitul păsărilor dimineaţa devreme, să simt zgomotul paşilor pe zăpadă, să observ razele de soare care creează un curcubeu pe podea, luminiţele fascinante ale clădirilor din Floreasca sau orice alt lucru mărunt, dar magic, care îmi atrage atenţia şi mă încântă. Aceste detalii, aparent nesemnificative, sunt cele care îmi aduc echilibru şi îmi oferă energiaw necesară pentru a continua. Şi, nu în ultimul rând, glumesc adesea că sunt un copil care se preface că este un adult. Cred că este esenţial să nu uităm de copilul din noi, să îi dăm şansa să se joace, să se bucure în voie şi să privească lumea cu curiozitate şi entuziasm. Această atitudine îmi oferă nu doar rezilienţă în faţa provocărilor, ci şi capacitatea de a mă bucura autentic de fiecare pas din călătorie.

Cum îţi integrezi valorile personale în modul în care conduci echipa sau compania?

Pasiunea pentru tehnologie, pe care mi-a cultivat-o tatăl meu încă din copilărie, a fost esenţială în conturarea carierei mele şi în modul în care îmi conduc echipa. Deşi poate părea un răspuns evident, aceasta este o parte autentică din parcursul meu profesional şi din viziunea pe care o am asupra leadershipului. Consider că mă definesc valori precum autenticitatea, corectitudinea şi ambiţia, iar acestea se reflectă în modul în care îmi desfăşor activitatea şi în cultura pe care o construiesc în organizaţie. Cred într-un mediu deschis, bazat pe încredere, onestitate şi transparenţă, unde oamenii se simt liberi să discute direct şi fără teamă despre probleme dificile sau sensibile. Această abordare nu ne permite doar să depăşim obstacolele şi să progresăm, ci şi să dezvoltăm un produs în direcţia potrivită, încurajând în acelaşi timp creativitatea şi inovaţia. Aceste valori personale, alături de pasiunile mele, sunt fundamentele care modelează felul în care construiesc echipa şi ghidez organizaţia spre succes.



Răspunsurile publicate în acest material au fost acordate pentru anuarul „100 cele mai puternice femei din business” – ediţia 2025. Continuăm anul acesta cu o nouă ediţie şi cu un nou proiect editorial: NEXT GEN – What’s Next?, care mută accentul dinspre „ce am construit” spre ce urmează. NEXT GEN nu este despre vârstă, ci despre următorul nivel al businessului: ce transformăm, ce schimbăm şi cum vedem viitorul, fie că vorbim despre afaceri la început de drum sau despre companii deja mature.
 

Aşteptăm propunerile dvs. pe adresele: ioana.matei@businessmagazin.ro şi ioana.a.mihai@gmail.com.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Ce contează la job în 2026? Dincolo de KPI: 25 de idei care schimbă piaţa muncii în 2026

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.