Cine sunt românii care au construit acum 20 de ani o afacere de succes în ţara noastră şi de ce au decis să o vândă acum
Daniela şi Liviu Apolozan, doi antreprenori români care au fondat în 2005 firma DocProcess, specializată în automatizarea proceselor de business, au decis să facă un exit total din afacerea creată de ei şi să lase continuarea drumului în grija companiei franceze AGENA3000. Care este povestea lor?
Exitul lor s-a suprapus cu cel al fondului de investiţii Morphosis Capital, care a făcut primul pas în acest business în 2019, cu un pachet minoritar, aceasta fiind şi prima tranzacţie a fondului de până atunci.
DocProcess este în prezent lider de piaţă în domeniul Business Ecosystem Automation în România, oferind o gamă de servicii care include P2P (purchase-to-pay), O2C (order-to-cash), arhivare electronică, facturare electronică şi managementul ciclului de viaţă al contractelor. Cu sediul central la Bucureşti, firma are birouri şi în Franţa (R&D la Grenoble şi Comercial la Paris) şi un portofoliu de peste 3.500 de clienţi de renume, printre care Altex, Carrefour, Coca-Cola, Dante International, eMag Retail, Interbrands, Flanco, Intersport France şi Lactalis.
„Pentru noi, DocProcess a fost întotdeauna mai mult decât o simplă afacere – a fost o misiune de a redefini modul în care companiile colaborează şi automatizează procese esenţiale.
Suntem mândri de ceea ce am realizat în ultimii 20 de ani alături de echipa noastră excepţională şi suntem recunoscători clienţilor şi partenerilor noştri pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Această tranzacţie marchează începutul unei noi etape pentru DocProcess alături de AGENA3000, o organizaţie care împărtăşeşte viziunea noastră pentru viitorul digitalizării. Suntem încrezători că povestea DocProcess va continua în acest nou capitol pe un drum şi mai solid”, spun Daniela şi Liviu Apolozan, fondatorii DocProcess.
Istoria DocProcess este strâns legată de backgroundul educaţional al lui Liviu Apolozan, absolvent al Facultăţii de Electronică din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti în promoţia din 1982. Înainte de Revoluţie, el a lucrat timp de 6 ani în Institutul de Cercetare şi Proiectare Electrotehnică (ICPE), unde echipa lui a dezvoltat un proiect de inteligenţă artificială în zona de foraj marin. Odată cu schimbarea regimului politic din România şi cu noua libertate de mişcare, decis să plece în Franţa, unde a lucrat în diferite companii, pe zona de IT, timp de 15 ani. „Soţul meu, Liviu, a lucrat timp de 15 ani în Franţa în domeniul tehnologiei, dar pentru bănci şi companii multinaţionale. Apoi, el şi-a dat seama că vrea să pornească propriul business şi vrea să o facă acasă, în România“, povestea în 2019, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, Daniela Apolozan, absolventă a Universităţii din Paris I: Panthéon-Sorbonne.

Daniela şi Liviu Apolozan, fondatori, DocProcess: Această tranzacţie marchează începutul unei noi etape pentru DocProcess alături de AGENA3000, o organizaţie care împărtăşeşte viziunea noastră pentru viitorul digitalizării. Suntem încrezători că povestea DocProcess va continua în acest nou capitol pe un drum şi mai solid.

În perioada 2005-2012, firma creată de cei doi soţi a oferit servicii de consultanţă companiilor mari şi multinaţionalelor în ceea ce priveşte managementul documentelor. Curând după momentul debutului în afaceri, antreprenorii s-au trezit faţă în faţă cu criza financiară din 2008-2009, când clienţii au început să taie bugetele şi să îşi reducă achiziţiile. S-a dovedit însă în timp că firmele care au supravieţuit acestei perioade tumultoase au ieşit din ea mai puternice, cu noi skilluri şi know-how, care i-a ajutat în următorii ani.
Un alt moment important în istoria afacerii lansată de cei doi antreprenori a fost introducerea utilizării facturii electronice în mediul local de business, moment care s-a suprapus cu decizia familiei Apolozan de a lansa Doc Exchange, o platformă de intermediere între companii. Primul client mare a fost grupul OMV, urmat de Engie şi de retaileri, cărora DocProcess le-a oferit iniţial servicii de consultanţă.
În 2018, cei doi soţi au investit 600.000 euro în deschiderea unui centru de cercetare şi dezvoltare la Grenoble, în Franţa, piaţă pe care o cunoşteau bine, din perioada în care locuiseră acolo.
La doar un an distanţă, 2019 marchează intrarea în acţionariat a Morphosis Capital, firmă de private equity înfiinţată de alţi patru antreprenori români, Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Dragoş Petre şi Andrei Gemeneanu, DocProcess fiind prima tranzacţie în care s-au implicat. În prezent, portofoliul Morphosis Capital Fund I include Medima Health, EMI, Cronos Med şi Stay Fit Gym, în timp ce Fondul II are participaţii la Romania Education Alliance, lanţul de supermarketuri La Cocoş şi EnduroSat.
O altă decizie strategică a celor doi români, luată paradoxal chiar în anul pandemiei, a fost deschiderea celui de-al doilea sediu din Franţa, la Paris, unde a fost plasată echipa internaţională de dezvoltare. Strategia de extindere este menţinută şi în 2021, când DocProcess face un pas mare peste ocean, inaugurând biroul din Austin, SUA.
La finalul anului trecut, DocProcess avea 31 de angajaţi în România, la o cifră de afaceri de 19,6 milioane lei şi un profit net de 4,9 milioane lei.
Noul proprietar al firmei, AGENA3000, are 250 de angajaţi şi deserveşte peste 6.000 de clienţi din Europa şi America de Nord, 30% din venituri fiind generate la nivel internaţional. Compania franceză este prezentă în cinci ţări (Franţa, Canada, Tunisia, Ţările de Jos şi România).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













