Cea mai inteligentă clădire din lume, locul unde securitatea şi curăţenia sunt asigurate de roboţi

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 16 octombrie 2015 2241 afişări

Ştie unde locuieşti. ştie ce maşină conduci. Ştie cu cine te întâlneşti şi cât zahăr pui în cafea. Este vorba despre edge, probabil cel mai inteligent spaţiu de birouri construit până acum.

O zi petrecută în clădirea Edge din Amsterdam începe cu o aplicaţie pentru smartphone dezvoltată împreună cu principalul chiriaş al imobilului, compania de consultanţă Deloitte. Din clipa când te-ai trezit, eşti conectat. Aplicaţia îţi verifică programul, iar clădirea îţi recunoaşte maşina la intrare şi te direcţionează către un loc de parcare. Apoi, aplicaţia îţi găseşte un birou, pentru că la Edge nu ai un birou personal. Nimeni nu are. Spaţiile de lucru se alocă în funcţie de programul pe care îl ai: aşezat la birou, în picioare în dreptul unui pupitru, într-o cabină de lucru, într-o sală de şedinţe, pe balcon sau într-o "cameră de concentrare”. Indiferent unde ai merge, aplicaţia îţi cunoaşte preferinţele în privinţa luminii şi a temperaturii şi adaptează atmosfera în consecinţă.

Edge este şi cea mai ecologică clădire din lume, potrivit agenţiei britanice de evaluare BREEAM, care i-a acordat cel mai mare scor atribuit vreodată, 98,4%. Olandezii au o expresie pentru toate acestea: „het nieuwe werken“, adică noul mod de lucru. Este vorba despre utilizarea tehnologiei informaţiei pentru a adapta stilul de lucru cu spaţiul în care se desfăşoară activităţile. Este vorba despre eficienţa resurselor în sens tradiţional – panourile solare produc mai multă electricitate decât consumă clădirea –, dar şi despre utilizarea optimă a resursei umane.

Această clădire a necesitat numeroase invenţii. Panourile LED supereficiente au nevoie de atât de puţină electricitate încât pot fi alimentate cu aceleaşi cabluri care transportă datele pentru internet. Panourile sunt dotate totodată cu senzori de mişcare, lumină, temperatură, umiditate, creând un plafon digital răspândit în clădire ca sinapsele unui creier. În total, în clădirea Edge există nu mai puţin de 28.000 de senzori.

"Credem că putem fi Uberul clădirilor. Le conectăm la internet, le facem mai eficiente, iar în final în lume va fi nevoie de mai puţine imobile”, a declarat pentru Bloomberg Coen van Oostrom, directorul general al dezvoltatorului OVG Real Estate.

UN ATRIUM DE 15 ETAJE.

Atriumul este centrul gravitaţional al sistemului solar al Edge. Panourile celulare dintre etaje permit circulaţia aerului, care este evacuat prin acoperiş, creând astfel un sistem natural de ventilaţie. Variaţiile mici de căldură şi curenţii de aer îi fac pe ocupanţii clădirii să se simtă ca şi cum ar fi afară. Chiar şi într-o zi furtunoasă, clădirea rămâne luminoasă, cu lumină naturală.

Atriumul şi acoperişul său înclinat, care din exterior arată ca şi cum ar fi fost tăiată o felie din clădire, inundă spaţiile de lucru cu lumină naturală, iar fiecare post de lucru se află la mai puţin de şapte metri de o fereastră.

"Un sfert din această clădire nu este alocat spaţiilor de birouri, ci locurilor de întâlnire. Începem să observăm că spaţiul de birou nu mai este doar un loc de muncă în sine, ci trebuie să creeze o comunitate de lucru, un loc unde oamenii să dorească să vină, unde ideile sunt încurajate, iar viitorul este stabilit”, a explicat Ron Bakker, arhitect al proiectului Edge, la firma PLP Architecture.

UN NOU MOD DE LUCRU. Circa 2.500 de angajaţi ai Deloitte împart 1.000 de birouri. Conceputul este numit hot desking” şi încurajează crearea de noi relaţii, interacţiunile întâmplătoare şi, la fel de important, utilizarea eficientă a spaţiului. Birourile sunt folosite doar la nevoie. Unele încăperi minuscule ale Edge conţin doar un şezlong şi o lampă, perfect pentru a da un telefon. Există de asemenea săli de jocuri şi baruri unde automatele ştiu cum îţi place cafeaua. Ecrane plate uriaşe aflate la fiecare colţ se pot conecta automat cu orice telefon sau laptop.

Cum angajaţii care lucrează în Edge nu au birouri proprii, există în schimb dulapuri. Tot ce are de făcut un angajat este să găsească un dulap cu lumină verde şi să îşi folosească legitimaţia pentru a-l putea utiliza. Angajaţii sunt descurajaţi să păstreze un anumit dulap timp de mai multe zile sau săptămâni, parţial pentru că filosofia conceptului este ca oamenii să nu mai fie legaţi de un anumit loc sau de un sistem rigid de gândire.

Deloitte colectează gigabiţi de date despre cum interacţionează oamenii cu Edge. Tablouri centrale de bord monitorizează totul, de la consumul de energie până la momentul când automatele de cafea trebuie aprovizionate. În zilele în care sunt aşteptaţi la muncă mai puţini angajaţi, o întreagă secţiune a clădirii ar putea fi închisă, reducând astfel costurile pentru încălzire, răcire, iluminare şi curăţenie.

Filosofia generală a Deloitte în legătură cu Edge a fost că o investiţie care se amortizează în mai puţin de 10 ani merită încercată. Plafonul digital a fost una dintre cele mai costisitoare inovaţii. Deloitte nu a dorit să dezvăluie costul, dar Erik Ubels, director pentru informaţii la Deloitte în Olanda, a spus că va fi nevoie de aproximativ opt ani pentru amortizarea acestuia. Nu există niciun dubiu, a spus Ubels, că viitorul tuturor clădirilor va fi conectarea, atât în interiorul acestora cât şi cu alte clădiri. Întrebarea de mai multe miliarde de dolari este cine o va face. Oricine va reuşi acest lucru va fi una dintre cele mai de succes companii din lume”, consideră Ubels.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/cea-mai-inteligenta-cladire-din-lume-locul-unde-securitatea-si-curatenia-sunt-asigurate-de-roboti-14849179
14849179
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.