Cine este românul care a lucrat aproape un deceniu în cadrul Grupului Volkswagen, la divizia de maşini autonome, şi ce afacere a construit după ce a plecat?

Autor: Ioana Niţă Postat la 17 septembrie 2026 0 afişări

Susţinut cu o nouă finanţare de serie A în valoare de 19 milioane de dolari, rundă condusă de fondul transatlantic blisce – investitor în giganţi precum OpenAI, Spotify şi Pinterest –, start-up-ul Almetra, cofondat la Berlin de românul Silviu Homoceanu, implementează inteligenţa artificială direct pe liniile de producţie.

Validată deja de jucători industriali mari precum Bosch, Siemens Energy sau ABB, Almetra vizează acum deschiderea unui prim birou în SUA pentru a capta valul de „reshoring” şi pregăteşte terenul pentru dezvoltări pe zona de robotică.

Anul trecut am avut o creştere de trei-patru ori, iar anul acesta va fi similar. Cred că vom tripla cifra de afaceri şi că vom termina anul cu circa 50 de fabrici în portofoliu”, a declarat Silviu Homoceanu, cofondator şi CTO al Almetra, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. După ce a absolvit informatica la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a obţinut un doctorat în Germania, el a lucrat aproape un deceniu în cadrul grupului Volkswagen pe maşini autonome, ultima poziţie fiind cea de Head of Self-Driving Systems Software la Volkswagen Commercial Vehicles.

Din experienţa acumulată, au apărut şi ideile care stau la baza soluţiilor pe care le aplică acum în fabrici, după ce a vizitat peste 200 de unităţi de producţie.

Almetra a fost fondată în 2022, la Berlin, împreună cu Maximilian Fischer, care ocupă poziţia de CEO, şi cu sprijinul studioului de inteligenţă artificială Merantix.

Concret, Almetra instalează camere şi calculatoare la nivelul liniilor de producţie şi digitalizează procesele – de la asamblare la intralogistică –, pentru a arăta echipelor din fabrică ce se întâmplă în timp real. Problema centrală ţine de vizibilitate. „Într-o fabrică, dacă te uiţi la o linie şi întrebi dacă vor atinge targetul schimbului, majoritatea au nevoie de o jumătate de oră ca să spună dacă se va întâmpla acest lucru sau nu. E ca şi cum conduci pe autostradă şi ai un vitezometru, dar nu vezi strada. Noi oferim transparenţa asupra cauzalităţii – de unde vine ceea ce se întâmplă”, a explicat el.

Cum funcţionează sistemul

După ce echipamentele – senzori, camere şi calculatoare într-un „server rack” – sunt instalate de personalul fabricii, sistemul începe să colecteze date, iar după două-trei săptămâni de observaţie clientul primeşte rapoarte şi recomandări de optimizare. Nu partea de hardware este diferenţiatorul, ci valoarea stă în software şi în modelele de inteligenţă artificială, zona din care provine echipa. „Datele trec printr-un model «profesor», o reţea neuronală de peste 100 de miliarde de parametri, pe care am construit-o în trei ani cu date din diverse fabrici. Pe baza lor antrenăm modele «student», mai mici şi specializate pe fiecare client, care rulează direct pe calculatoarele instalate la nivelul liniei”, a detaliat cofondatorul şi CTO-ul Almetra. Costul unui proiect variază în funcţie de numărul de staţii: pentru o linie cu 10-20 de staţii se situează sub 50.000 de euro, cu hardware inclus.  Partea de software este vândută ca abonament anual, de tip „SaaS”. Modelele sunt antrenate pe infrastructura proprie a companiei, pe un server din Berlin, nu în „cloud”.

 

Diferenţiatorul

Pe piaţă există deja mai multe companii concentrate pe anumite părţi ale procesului de optimizare din fabrici, însă cele mai multe au rămas instrumente de „continuous improvement”, care colectează date pentru a vedea cât timp durează un anumit ciclu de producţie, ce activităţi se petrec ş.a.m.d. Diferenţa pe care o revendică Almetra ţine de a merge mai departe, până la intervenţia în producţia de zi cu zi. „Companiile respective – şi sunt câteva şi din Statele Unite, şi în Europa – au luat nişte decizii despre arhitectura produsului care nu le permit să devină un «shop floor management tool», un «daily driver», un sistem care să intervină în producţia de zi cu zi. Pentru noi a fost clar de la început că, pe lângă a digitaliza şi a optimiza procesele de producţie, nu ne vom opri aici”, a argumentat Homoceanu, explicând diferenţa printr-o analogie medicală. „Pentru mine nu e suficient să merg la doctor şi să îmi spună «ai o problemă». Vreau să îmi spună ce problemă am, să îmi dea un medicament şi să mă consulte după aceea, ca să rămân sănătos. Competitorii noştri spun fabricilor «ai o problemă» şi se opresc acolo.” Un al doilea diferenţiator ţine de arhitectură. Mulţi competitori, mai ales din SUA, sunt „cloud-based” şi nu pot intra pe piaţa europeană din cauza regulilor de protecţie a datelor.  „Am pornit de la premisa că, dacă un sistem vrea să ajute în fiecare zi, trebuie să funcţioneze direct în fabrică, unde datele să nu meargă într-un «cloud». E singurul mod în care îl putem vinde în Europa, ca să fim «compliant» cu legea”, a subliniat el. Almetra lucrează în special cu mari grupuri industriale, mai ales din zona auto, printre clienţi numărându-se Bosch, Siemens Energy, ABB şi Aumovio (fostul Continental). Sunt companii cu fabrici răspândite în toată Europa, din Spania, Germania, Elveţia şi Polonia până în Serbia, Bulgaria, şi inclusiv România, cu unităţi lângă Oradea. La clienţi precum Bosch, creşterile de productivitate au fost de circa 19%, iar la ABB în jur de 15%, potrivit cofondatorului Almetra.   

 

Pariul american

Cea mai mare parte din runda de serie A va merge către expansiunea în Statele Unite şi către angajări, pe zona de vânzări şi de produs. Compania coordonează totul deocamdată din Berlin, dar pregăteşte pasul spre SUA. „Coordonăm totul din Berlin, dar la un moment dat trebuie să facem pasul local, iar asta se va întâmpla în următoarele şase luni. Am înregistrat deja compania în Statele Unite şi cel mai probabil vom porni cu un birou la Boston. Vedem multe fabrici care se construiesc la graniţa dintre Mexic şi SUA şi vrem să fim parte din acest «reshoring»”, a precizat Homoceanu.

 

Robotică şi noi funcţionalităţi

Un pas important finanţat de rundă este trecerea de la digitalizare şi optimizare către automatizarea propriu-zisă. Sistemul identifică deja ce părţi din proces ar avea sens să fie automatizate, iar robotica este direcţia următoare. „Avem capacitatea astăzi să observăm care părţi ale proceselor ar putea fi valorificate în sensul automatizării – care au sens să fie automatizate şi dacă este fezabil. Partea de robotică începe acum, mai degrabă ca un proiect de pre-dezvoltare, şi va intra în dezvoltare în 2027”, a explicat el. Pe lângă robotică, compania extinde şi produsul actual. Pornită ca o soluţie concentrată pe „computer vision”, Almetra se îndreaptă spre multimodalitate, adică integrarea cu sistemele care există deja în fabrici. „Când am început, eram foarte concentraţi pe «computer vision», pentru că este unul dintre cei mai puternici senzori non-intruzivi. Acum mergem tot mai mult pe multimodalitate: integrăm sistemele care există deja în fabrici, de la «manufacturing execution systems» la «PLC»-uri, ca să dăm o imagine completă a ceea ce se întâmplă. Le-am testat cu o grupă de clienţi şi vrem să le punem la dispoziţia tuturor”, a adăugat cofondatorul şi CTO-ul Almetra. Runda de serie A îi oferă companiei spaţiu de manevră pentru paşii următori, iar momentul următoarei finanţări va depinde de rezultatele din Statele Unite şi de atingerea unor obiective de venituri şi de număr de fabrici aflate în portofoliu. „După rundă e înainte de rundă. «Runway»-ul este în jur de 24 de luni, iar cel mai probabil, la mijlocul sau finalul lui 2027, vom avea răspunsuri la ipotezele pe care vrem să le validăm, mai ales pe piaţa din Statele Unite”, a conchis Silviu Homoceanu.

 

 

Ediţie specială

1. Invitaţi: Carmen Dibuş, CEO BCR Seed Starter, Adrian Roşoagă, director de investiţii BCR Seed Starter, Liviu Gherghescu, head of architecture & IT strategy BCR, Ion Gavrilescu, fondator FieldOS, şi Liviu Munteanu, fondator Founders Bridge

Ce fac? Au lansat „The Startup Playbook”, un ghid practic pentru fondatorii aflaţi la început de drum, pornit de la o constatare repetată: problema nu este ideea, ci execuţia.

Carmen Dibuş: „Principalul lor blocaj nu este la nivel de idee, ci în legătură cu modul în care ideea este transpusă în realitate. Ne-am propus să facilităm cu adevărat accesul la nivel de BCR, să şi testăm şi să le dăm posibilitatea să crească.”

Adrian Roşoagă: „Cu AI lucrurile sunt mult mai incerte - poţi să dezvolţi o tehnologie care să devină depăşită mult mai repede, motiv pentru care investitorii analizează mult mai mult start-up-urile şi vor să vadă elementele proprietare care ţin de avantajele competitive.”

Liviu Gherghescu: „Indiferent de tehnologie, dacă în echipă sunt oameni capabili şi dacă sunt experţi, putem să construim. Dacă îţi trebuie şase luni ca să creşti, ai pierdut oportunitatea.”

Ion Gavrilescu: „Până la un milion, un milion şi jumătate de euro nu vă gândiţi la scalare, nu angajaţi oameni de vânzări sau oameni tehnici care să facă treaba voastră, a fondatorilor. Încercaţi să faceţi discovery de vânzări voi, să înţelegeţi de ce cumpără clienţii.”

Liviu Munteanu: „Pe mine m-a atras cel mai mult partea cu greşeli, ce fel de erori fac fondatorii în mod curent. Mulţi cad în capcana clientului mare care le mănâncă toate resursele şi îi deviază de pe traiectoria lor.”

 

Rubrica Investor Watch

1. Invitat: Ionuţ Ţaţa, general partner, Asternova Vest

Ce face? A lansat Asternova Vest, primul fond instituţional de capital de risc dedicat Regiunii Vest, cu un capital-ţintă de 37 de milioane de euro, finanţat de ADR Vest ca investitor-ancoră.

„Astăzi avem pe masă probabil cinci tranzacţii care pot sta în picioare, dar urmează să intrăm în due diligence. Pentru Regiunea de Vest, ambiţia este ca de acolo să apară un prim unicorn.”

2. Invitat: Adrian Erimescu, fondator şi CEO, Growceanu - platformă de investiţii în companii private

Ce face? A transformat clubul de business angels în platformă de investiţii autorizată de ASF, cu obiectivul de a atrage 500 de investitori şi fonduri de 2 milioane de euro în acest an.

„Sunt circa 83 de miliarde de euro care stau în depozitele populaţiei. Piaţa nu o să meargă înspre şi mai mulţi oameni cu bani în depozite şi în real estate, ci înspre şi mai mulţi oameni cu bani în active care au un nivel de risc şi de randament potenţial mai ridicat.”

Rubrica Start-up Pitch

1. Invitat: Paul Muntean, fondator şi CEO, DIMA AI

Ce face? A dezvoltat o platformă care unifică cele mai puternice modele de inteligenţă artificială într-un singur loc pentru companii, cu soluţii de automatizare a proceselor.

„GPT şi Claude vin către zona de business, dar e o experienţă extrem de fragmentată. Toate aceste instrumente par gândite ca fiind B2C şi nu susţin colaborarea în echipă. Noi căutăm să vedem cum ar trebui să arate AI-ul într-un mod unificat, într-un context de business.”

 

Rubrica Start-up Update

1. Invitată: Irina Constantin, cofondatoare şi CEO, VAUNT - ecosistem proptech pentru piaţa imobiliară

Ce e nou? A atras al doilea client din SUA şi ţinteşte venituri recurente de 1 milion de dolari, cu o creştere de circa 20% faţă de luna precedentă.

„Noi nu am ridicat capital extern, aşa că totul a fost finanţat de noi. A trebuit să ne descurcăm prin eforturi şi conexiuni proprii ca să ajungem acolo în SUA. Am făcut foarte multă muncă de teren: mergeam la evenimente de specialitate, discutam cu oamenii şi ne construiam reţeaua.”

2. Invitat: Rareş Bănescu, fondator, theMarketer – platformă de e-mail marketing şi automatizări

Ce e nou? Ţinteşte o cifră de afaceri de 35 de milioane de lei, în creştere cu 75%, şi pregăteşte noi achiziţii în regiune după cumpărarea platformei Conectoo de la grupul eMAG.

„Compania este profitabilă şi toate profiturile sunt reinvestite. Este mai ieftin să ne finanţăm de la bancă decât de la un fond de investiţii. Un fond ar veni doar cu bani -  aceiaşi bani îi luăm de la bancă fără să cedăm părţi sociale.”



ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
www.zf.ro/zf-it-generation

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.