Ultima modă: gin cu aromă de butoi

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 16 noiembrie 2013 98 afişări

Se consideră că diferite băuturi, ca whisky-ul sau vinul, se desăvârşesc la butoi, în timp ce altele se pot consuma fără asemenea tratament. Şi totuşi, câteodată producătorii pot descoperi că şi o băutură mai simplă poate deveni şi mai bună după ce a petrecut o vreme la butoi, scrie New York Times.

Ultima modă: gin cu aromă de butoi

Aşa se explică faptul că, de la o vreme, diverşi producători de băuturi alcoolice, în special de talie mică, au început să vândă gin maturat. Una dintre primele companii care au încercat acest lucru a fost Citadelle din Franţa, ce şi-a lansat sortimentul de gin maturat în 2008. Maturizarea la butoi le permite producătorilor de băuturi alcoolice să lanseze produse de nişă, premium, cum ar fi Burrough's Reserve, creat de Beefeater.

Ginul la butoi nu este ceva cu totul nou, dat fiind că, pe vremuri, butoaiele erau folosite pentru transportul băuturii de la distilerie la taverna unde se servea, nefiind lăsat însă la maturat.

Nevoia de depozitare temporară i-a făcut pe unii producători de băuturi alcoolice să descopere utilitatea butoiului pentru îmbunătăţirea gustului ginului. Aşa s-a întâmplat în cazul distileriei Smooth Ambler din SUA, care a început să comercializeze gin maturat după ce clienţii au apreciat gustul băuturii ţinute la butoi.

Majoritatea celor ce oferă acest tip de gin preferă butoaiele în care s-a ţinut whisky, alţii  pe cele în care s-a făcut vin din struguri din soiurile Grenache sau Shiraz, care îi dau şi o tentă roz. Alţii preferă butoaie unde s-a preparat rom cu mirodenii ori un aperitiv rar, Reserve Jean de Lillet. În unele cazuri se folosesc şi butoaie noi şi vechi, ginul obţinut fiind o combinaţie din băutura astfel produsă.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/ultima-moda-gin-cu-aroma-de-butoi-11696902
11696902
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.