Povestea primului om care a navigat solitar in jurul lumii in cel mai scurt timp

Autor: Dorin Oancea Postat la 31 iulie 2015 234 afişări

Povestea primului om care a navigat solitar in jurul lumii in cel mai scurt timp

Tot la anticariate sau la buchinişti veţi putea găsi şi volumul lui sir Francis Chichester ”Cu Gipsy Moth în jurul lumii„, apărută în româneşte în 1970. Sir Francis Chichester (1901 - 1972) a fost aviator şi marinar, înnobilat de regina Elisabeta a II-a pentru că a devenit primul navigator solitar în jurul lumii care a mers pe vechiul drum comercial al velierelor (între Europa şi Orientul Indepărtat, pe la Capul Horn, Capul Bunei Speranţe şi la sud de Australia) dar şi cel mai rapid navigator, în doar nouă luni şi o zi.

Chichester a inventat o manieră nouă de navigaţie aviatică, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a activat drept instructor de zbor. După război, 15.000 de hărţi obţinute de la ministerul de război îi oferă ocazia să înfiinţeze o companie specializată, o afacere de succes.

În 1958 este diagnosticat cu cancer la plămâni (unii spun că a fost un diagnostic greşit), prilej cu care devine vegetarian şi navigator. In 1960 participă la o primă competiţie transatlantică, cu Gipsy Moth III. Şase ani mai târziu, părăseşte portul Plymouth cu Gipsy Moth IV şi după 226 de zile se întoarce tot aici. Călătoria îl transformă într-un erou, aşa că regina a folosit la ceremonia de înnobilare sabia utilizată de Elisabeta I pentru a-l face pe sir Francis Drake cavaler.

Mai târziu, sir Francis apare pe timbre şi într-un cântec al formaţiei Dire Straits, iar Gipsy Moth IV, restaurat, poate fi văzut în portul Plymouth.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
navigator,
port,
rapid
/arta-si-societate/lifestyle/povestea-primului-om-care-a-navigat-solitar-in-jurul-lumii-in-cel-mai-scurt-timp-14650935
14650935
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.